Sari la conținut

Speranță pentru copiii ucraineni bolnavi de cancer. Anunțul făcut acum de Asociația Dăruiește Aripi

Asociația Dăruiește Aripi lansează o platformă în ajutorul copiilor ucraineni bolnavi de cancer, în parteneriat cu Societatea Română de Onco-Hematologie Pediatrică (SROHP), dezvoltată de Code for Romania.

Prin intermediul acestei platforme, care poate fi accesată gratuit, copiii ucraineni pacienți oncologici pot fi direcționați către centrele naționale din România dedicate tratării acestor afecțiuni.

Medici și voluntari Dăruiește Aripi actualizează în permanență disponibilitățile de paturi ale centrelor de profil, platforma asigurând urmărirea cazului până la confirmarea preluării sale de către clinica alocată

Vor fi înregistrate și nevoile de transport, cazare și suport local ale familiilor acestor copii, care vor fi preluate imediat de Asociația Dăruiește Aripi

Asociația Dăruiește Aripi, în colaborare cu Code for Romania și Societatea Română de Onco-Hematologie Pediatrică (SROHP), a dezvoltat o platformă dedicată copiilor ucraineni cu afecțiuni onco-hematologice: www.ukrainechildcancerhelp.ro (UCCH).

Prin intermediul acestei platforme, care poate fi accesată gratuit, acești pacienți pot fi direcționați către centrele medicale de specialitate din țara noastră.

Solicitările de asistență medicală pentru copii pot veni din afara țării – prin mecanismul EWRS al Comisiei Europene, respectiv Centrul Operativ pentru Situații de Urgență (COSU / Ministerul Sănătății), și prin proiectul neguvernamental Unicorn (condus de St. Jude Global în colaborare cu Societatea Europeană de Oncologie Pediatrică – SIOPE), dar și din țară, de la instituții publice, ONG-uri, companii sau persoane fizice.

Cei care au nevoie de aceste servicii le pot solicita prin e-mail, la oricare din adresele dedicate: [email protected] și [email protected], prin telefon (+40 724 024 229) sau completând formularul din platforma dezvoltată în limbile română, engleză, ucraineană și rusă.

Platforma are în spate un serviciu de dispecerat deservit prin telefon zilnic între orele 8:00 și 20:00 de către medici oncologi pediatri și voluntari ai Asociației Dăruiește Aripi, care conectează cazurile cu centrele specializate din țară ce oferă tipul de terapie de care are nevoie pacientul: chimioterapie, radioterapie, tratamente paliative, monitorizare etc.

Asociația Dăruiește Aripi accesează resursele necesare familiilor care însoțesc acești copii, pentru nevoile asociate deplasării în centrul medical: transport, cazare, alimente și alte nevoi. Contul dedicat pentru donații este RO16 BTRL RONC RT02 0750 3903, deschis la Banca Transilvania.

„Viața copiilor bolnavi de cancer din Ucraina continuă să fie în pericol chiar și după evacuarea din zona de război, atât timp cât sunt privați de asistența specializată de care au nevoie. Preluarea lor neîntârziată este o prioritate pentru care își unesc eforturile instituțiile europene și ONG-uri internaționale, și la care contribuim și noi prin intermediul platformei Ukraine Child Cancer Help (UCCH). Platforma a fost dezvoltată împreună cu Code for Romania pentru a ajuta orice copil ucrainean care se luptă cu cancerul. Pacienții vor avea acces facil, rapid și țintit la servicii medicale aici, în România. Asociația noastră face asta în fiecare zi pentru copiii români bolnavi de cancer, iar această inițiativă a venit ca o abordare firească în contextul actual”, a declarat Alina Pătrăhău, fondator al Asociației Dăruiește Aripi.

Cazurile care vor fi semnalate asociației vor fi introduse în platforma www.ukrainechildcancerhelp.ro, operatorul care le preia completând un formular elaborat de specialiști în oncologia pediatrică. Pe baza informațiilor despre situația medicală a copilului, acesta va fi repartizat în centrul care poate să îi asigure terapia sau tipul de intervenție de care are nevoie: chimioterapie, radioterapie, intervenție chirurgicală, transplant etc. Situația paturilor disponibile este actualizată zilnic, Asociația Dăruiește Aripi fiind implicată în comunicarea cu medicii din teritoriu, dar și în coordonarea voluntarilor și a întregii activități a dispeceratului.

SIOPE estimează că în Ucraina sunt diagnosticați anual circa 1.000 de pacienți copii cu cancer, numărul celor care se află în diferite etape ale tratamentului fiind mult mai mare. Numeroasele cazuri transferate deja în clinici din Europa au dus la necesitatea repartizării lor între țări și la apariția unor mecanisme de coordonare internațională.

În calitate de punct național de contact al Child Cancer International – coordonatori ai ONG-urilor implicate, Asociația Dăruiește Aripi a participat încă de la început la demersurile internaționale de organizare a ajutorului pentru acești copii și familiile lor.

„Vom direcționa copiii în funcție de patologii, de tipul serviciilor necesare, de complexitatea cazurilor și, desigur, de disponibilitatea paturilor. Acest instrument ne ajută să găsim foarte repede locul potrivit pentru îngrijirea cazurilor și în același timp oferă rezolvare și pentru problemele logistice și sociale cu care se confruntă aceste familii”, a declarat dr. Mihaela Bucurenci, coordonatorul acestui program din partea SROHP.

Utilizând platforma, SROHP raportează constant la nivel european disponibilitatea spitalelor din România pentru a prelua copii cu boli oncologice și ține legătura cu SIOPE și organizațiile internaționale.

„Ne îndreptăm atenția spre una dintre cele mai vulnerabile categorii de refugiați ajunși la granițele țării noastre, în cazul cărora buna organizare și acționarea rapidă sunt critice. Soluția pentru copiii bolnavi de cancer este o dezvoltare firească în contextul platformei dedicate refugiaților – dopomoha.ro. După ce am construit «Un acoperiş» şi «Sprijin de Urgenţă», continuăm colaborarea cu societatea civilă și cu autoritățile pentru un management mai bun al tuturor resurselor puse la dispoziția celor care au nevoie”, spune Bogdan Ivănel, Co-fondator și CEO Code for Romania.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel