Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Din cuprinsul articolului
Un semnal de alarmă a fost lansat de Spitalul Floreasca în urmă cu puțin timp. Acesta a depășit contractul cu Casa de Asigurări cu peste 10 milioane de lei în primele trei luni din 2026 și este pus în fața unei decizii dificile, sa oprească internările sau să rămână fără fonduri pentru desfășurarea activității la standarde medicale ridicate. La câteva sute de kilometri distanță, alte unități cu același tip de contract nu își cheltuiesc nici banii alocați. Problema apărută cu decontarea serviciilor medicale nu ține de câți pacienți tratează fiecare, ci de un mecanism de finanțare construit pe bugete istorice și plafoane lunare, nu pe activitatea reală.
Managerul Spitalului Clinic de Urgență Floreasca a transmis în aprilie 2026 șefilor de secție să interneze și să opereze doar urgențele, pentru că unitatea depășise valoarea contractului cu Casa de Asigurări de Sănătate cu peste 10 milioane de lei în primul trimestru și, conform actualului mecanism de decontare, nu își poate recupera banii.
Cauza imediată a fost o creștere a adresabilității: numai în martie, în spital au ajuns cu aproape 500 de pacienți mai mulți decât în mod obișnuit, potrivit Știrilor ProTV. În anii precedenți, Casa aproba acte adiționale care suplimentau bugetul spitalelor care depășeau plafonul. În 2026 această practică a fost sistată, iar unitatea a ajuns la limita fondurilor pentru medicamente și materiale sanitare.
În aceeași perioadă, alte spitale aflate în contract cu casele de asigurări au raportat paturi parțial goale și fonduri necheltuite.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a menționat că spitale cu același profil și aceeași complexitate au costuri și performanțe financiare complet diferite, ceea ce indică o utilizare inegală a banilor publici.
Întrebarea care domină acum dezbaterea din sănătate este de ce două spitale cu performanțe și număr diferit de pacienți sunt analizate pe baza unei legislații care parctic nu permite decontarea reală a serviciului medical prestat. Practic, prin actualele reglementări, spitale la care apelează mulți pacienții riscă să nu le fie decontate serviciile medicale sau le sunt decontate acestea după mult timp și derogări.
Practica demonstrează o altă realitate socială și legislația ar trebui regândită să răspundă acesteia, trebuuie creat un echilibru între necesitatea accesului la servicii medicale pe tot cuprinsul țării dar și decontarea reală a serviciilor medicale din unitățile medicale performante la care pacienții aplelează, fără ca acestea să fie nevoite să refuze oferirea acestuia pe criterii financiare, trebuie regândiă o formulă cre să corecteze dezechilibrele axată pe numărul de pacienți.
Cum primește, de fapt, banii un spital mare
Aproape 300 de spitale din România care tratează cazuri acute sunt finanțate prin sistemul DRG (Diagnosis Related Groups), introdus în 2004, după un proiect-pilot început în 2003, conform documentației oficiale a Școlii Naționale de Sănătate Publică. Din 2007, România folosește varianta australiană a sistemului, mai detaliată în privința complicațiilor și a comorbidităților, potrivit consultanților de la Medicode.
Logica DRG nu este plata fiecărui caz separat, ci plata mediei cazurilor cu un tarif prestabilit. Fiecare pacient externat este încadrat într-o grupă de diagnostice, iar fiecărei grupe i se atribuie o valoare relativă care exprimă cantitatea de muncă, de consumabile și resurse necesare tratamentului. Suma pe care o primește spitalul rezultă, simplificat, din înmulțirea a trei elemente: numărul de cazuri externate, indicele de case-mix (complexitatea medie a cazurilor) și tariful pe caz ponderat, explică platforma de specialitate DrGrouper.
Indicele de case-mix permite compararea activității între spitale: o unitate care tratează cazuri mai grave are un indice mai mare și primește un buget mai mare pe același număr de pacienți. Aici apare prima sursă de inegalitate. Tariful pe caz ponderat nu este același pentru toate spitalele. El a fost construit pornind de la bugetele istorice ale fiecărei unități și de la activitatea clinică din anul precedent, apoi amestecat treptat cu un tarif național, fără ca egalizarea să fie vreodată finalizată.
Consecința este vizibilă în cifre. Diferența de finanțare pentru aceeași patologie, în spitale diferite, poate ajunge la 70% între Spitalul Universitar de Urgență București și un spital orășenesc, deși partea justificată prin complexitate reală a cazurilor explică doar 30 până la 40% din diferență. Restul vine din metode de finanțare diferite aplicate aceluiași act medical, în funcție de locul unde este efectuat.
Plafonul lunar: de ce un spital aglomerat rămâne fără bani
Peste mecanismul DRG se suprapune un al doilea strat, care a generat blocajele din 2026. Banii pentru cazurile acute au un plafon, calculat printr-o formulă în care intră durata medie de spitalizare, numărul de paturi contractate și o penalizare în funcție de categoria spitalului. Suma contractată de fiecare spital pentru un trimestru se stabilește pornind de la numărul de cazuri estimat, înmulțit cu indicele de case-mix și tariful pe caz ponderat, conform unei norme metodologice publicate de Casa de Asigurări. Numărul de cazuri estimat se negociază pe baza externărilor din anii anteriori, nu pe baza nevoii reale din anul curent.
Când un spital tratează mai mulți pacienți decât numărul estimat la negociere, serviciile suplimentare nu se mai decontează automat. Ele rămân o creanță a spitalului față de Casă, recuperabilă doar dacă apare un act adițional sau o rectificare bugetară. În 2026, la criza de finanțare s-au adăugat doi factori suprapuși: adoptarea cu întârziere a bugetului și introducerea, prin legea bugetului, a unor limite lunare stricte de cheltuieli, a explicat CNAS, citată de Doctorul Zilei.
Nevoia de servicii medicale nu poate fi planificată administrativ. Pacienții nu se îmbolnăvesc conform unui calendar bugetar, iar acordarea îngrijirilor nu suportă amânare fără riscuri pentru populație.
Afirmația îi aparține conf. dr. Horațiu-Remus Moldovan, președintele CNAS, în comunicatul instituției. Plafonul lunar produce un efect contraintuitiv: un spital care funcționează la capacitate maximă în prima parte a lunii poate epuiza fondurile și este nevoit să reprogrameze pacienții cronici și să interneze doar urgențele, în timp ce un spital cu adresabilitate scăzută păstrează banii necheltuiți până la sfârșitul perioadei.
CNAS recunoaște că aplicarea unor plafoane rigide este o măsură inadecvată pentru sănătate, dar bugetul total pe 2026, de aproximativ 34 de miliarde de lei pentru spitale, este descris de instituție drept relativ adecvat. Problema, susține Casa, nu este nivelul finanțării, ci modul în care banii sunt distribuiți și folosiți.
Aceeași sumă, paturi goale într-o parte, pacienți pe hol în alta
Contrastul cel mai clar îl descrie chiar președintele CNAS pentru segmentul de laboratoare, unde mecanismul este identic. Există laboratoare care își cheltuie banii rapid, în primele zile ale lunii, și altele care țin fondurile până la final pentru că nu au pacienți, timp în care bolnavul plătește analizele din buzunar, a explicat Moldovan. Aceeași asimetrie funcționează și la spitale: resurse blocate acolo unde nu există cerere, lipsă de bani acolo unde presiunea pacienților este maximă.
Banii rămân captivi în plafonul fiecărei unități pentru că finanțarea nu urmează pacientul. Un spital județean fără medici specialiști suficienți și fără aparatură transferă cazurile grave către centrele universitare din București, Cluj, Iași sau Târgu-Mureș, dar finanțarea estimată rămâne, în mare parte, la spitalul care a făcut transferul, în timp ce centrul universitar preia costul real al cazului complex fără o ajustare proporțională. Fostul ministrul al Sănătății, Alexandru Rogobete, a semnalat și obiceiul transferurilor nejustificate medical, frecvente noaptea și în weekend, dinspre unități care au dotările necesare către spitale mari.
La nivel european, sistemele DRG sunt folosite pentru finanțarea spitalelor publice în Franța, Spania, Irlanda, Germania sau Ungaria, prima țară europeană care a adoptat metoda. Diferența majoră față de România nu stă în formulă, ci în faptul că în aceste țări tariful tinde să fie unitar pentru același tip de caz, indiferent de spital, în timp ce în România tarifele rămân ancorate în bugetele istorice ale fiecărei unități.
Ar funcționa plata strict pe numărul de pacienți?
Soluția pe care o promovează acum CNAS și Ministerul Sănătății este principiul banii urmează pacientul: finanțarea orientată către serviciile medicale efectiv realizate și eliminarea situațiilor în care se plătește inactivitatea. Rolul Casei este de a deconta servicii medicale, nu de a susține structuri de cost fixe precum salariile în absența activității, a transmis instituția potrivit Capital. Legea pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății, declarată constituțională de Curtea Constituțională, introduce o nouă metodologie prin care cheltuielile de personal vor fi corelate cu activitatea medicală, iar spitalele publice vor fi plătite în funcție de numărul și complexitatea serviciilor, potrivit informării oficiale a CNAS.
Plata curată pe numărul de pacienți tratați rezolvă problema spitalului aglomerat, dar deschide alte riscuri pe care literatura de specialitate le documentează. Sistemul DRG, prin construcție, stimulează spitalele să mențină costurile sub tariful pe fiecare tip de pacient: o unitate care cheltuie mai puțin decât tariful câștigă resurse, una care cheltuie mai mult pierde la acea categorie. Fără un control al calității, stimulentul poate împinge spitalele către externări rapide, selecția cazurilor profitabile și raportarea cazurilor în grupe mai bine plătite.
Tocmai de aceea CNAS nu propune o plată brută pe cap de pacient, ci o reformă mixtă. Din 2026, toate spitalele publice și private în contract cu Casa vor fi obligate să raporteze costurile reale ale intervențiilor, pentru ca după primul an de raportare să se știe exact cât costă o apendicită sau o hernie și să fie recalculate tarifele pe caz ponderat, a anunțat Moldovan. În formula sumei contractate vor intra rata de utilizare a paturilor, indicele de case-mix și istoricul internărilor, iar contractarea spitalizării continue va fi limitată cel puțin un an, cu excepția paliației, unde deficitul este estimat la circa 3.000 de paturi.
Președintele CNAS a propus și ca un furnizor cu punctaj mare și valoare mare de contract, dar care nu își cheltuie fondurile lunar, să poată renunța la o parte din plafon, pentru ca sumele să fie redistribuite spitalelor cu adresabilitate. Pentru laboratoare, soluția rapidă propusă printr-o hotărâre de guvern este raportarea bilunară, astfel încât redistribuirea banilor să se facă în săptămâna a treia, nu la finalul lunii.
Însă, practica unor manageri de a impune medicilor norme minime sau maxime de internări, pentru a se încadra artificial în plafon, este dezavuată ferm și se află în atenția corpului de control al CNAS. Plata per pacient, fără un sistem de costuri reale și fără control al calității, ar muta presiunea de la birocrație la selecția pacienților. Reforma anunțată pentru perioada 2026 până în 2027 pariază pe combinația dintre activitatea reală, costurile raportate și redistribuirea fondurilor necheltuite, fără să fi fost încă testată la scara întregului sistem.
