Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Din cuprinsul articolului
Acidul oxalic, un compus prezent în organism și în numeroase alimente, poate destabiliza în laborator agenții de contrast pe bază de gadoliniu folosiți la investigațiile RMN. În contact cu aceștia, oxalatul a desprins o parte din metalul legat în structura substanței de contrast și a dus la formarea unor particule solide bogate în gadoliniu.
Descoperirea ar putea ajuta cercetătorii să înțeleagă de ce urme ale metalului rămân uneori în țesuturi mult timp după examinare și de ce un număr foarte mic de pacienți dezvoltă complicații grave.
Rezultatele provin însă din experimente efectuate în laborator, cu soluții concentrate, nu dintr-un studiu în care oamenii au consumat alimente bogate în oxalați înaintea unui RMN. Autorii recunosc că mediul experimental nu reproduce neapărat condițiile din organism. Prin urmare, cercetarea nu demonstrează că spanacul, nucile, fructele de pădure sau vitamina C cresc pericolul unei investigații cu contrast.
Ce au observat cercetătorii
În studiul publicat în revista Magnetic Resonance Imaging, cercetători de la Universitatea din New Mexico și mai multe laboratoare americane au analizat reacția dintre acidul oxalic și doi agenți de contrast:
- Omniscan, care conține gadodiamidă și are o structură liniară;
- Dotarem, care conține gadoterat de meglumină și are o structură macrociclică.
Ambele produse mențin gadoliniul legat într-o moleculă numită chelat. Legătura este necesară deoarece ionul liber de gadoliniu este toxic. Cât timp metalul rămâne în interiorul chelatului, produsul poate circula prin organism și poate fi eliminat, în principal, prin rinichi.
În experimentele realizate în eprubetă, acidul oxalic a destabilizat ambele substanțe de contrast și a format oxalat de gadoliniu.
Omniscan s-a descompus atât de repede încât cercetătorii nu au putut măsura viteza reacției cu metodele disponibile. Dotarem, considerat mai stabil datorită structurii sale ciclice, s-a descompus în două etape.
Proteina albumină bovină adăugată în soluție a accelerat reacția în condiții de aciditate asemănătoare celor existente în lizozomi, compartimentele celulare în care sunt descompuse diferite substanțe. Autorii consideră că interacțiunile dintre gadoliniu, metaboliți și proteine ar putea contribui la formarea particulelor observate anterior în țesuturi.
Studiul nu a fost realizat pe pacienți
Concentrațiile folosite în laborator au fost mult mai mari decât nivelurile de oxalat întâlnite de obicei în sânge.
În unele experimente, cercetătorii au combinat aproximativ 166,7 milimoli de substanță de contrast cu 250-333 de milimoli de acid oxalic. În comparație, concentrația de oxalat din plasma umană este în mod obișnuit de aproximativ 0,7-3,9 micromoli, de zeci de mii de ori mai mică.
Autorii menționează explicit această limitare:
Condițiile folosite în studiu nu reflectă neapărat condițiile care acționează asupra substanțelor de contrast în organism.
Experimentele demonstrează că reacția este posibilă din punct de vedere chimic. Nu stabilesc că ea se produce în aceeași măsură după o doză obișnuită de contrast și nici că o masă bogată în oxalați determină formarea unor particule periculoase.
Cercetătorii nu au împărțit pacienți în funcție de dietă, nu au măsurat consumul de vitamina C și nu au evaluat dacă evitarea anumitor alimente reduce retenția gadoliniului.
De ce se folosește gadoliniul la RMN
RMN-ul folosește un câmp magnetic și unde radio pentru a produce imagini ale organelor și țesuturilor. Investigația nu implică radiații ionizante.
Numeroase examinări pot fi efectuate fără contrast. În alte situații, administrarea unui agent pe bază de gadoliniu poate evidenția mai bine:
- tumorile și vascularizația lor;
- inflamația;
- leziunile active din scleroza multiplă;
- vasele de sânge;
- infecțiile;
- cicatricile din țesuturi;
- diferența dintre o leziune activă și una veche.
Gadoliniul modifică temporar semnalul emis de moleculele de apă din țesuturi, făcând anumite structuri mai ușor de analizat.
Metalul nu este injectat în forma sa liberă. El este legat de un ligand, formând o structură chimică proiectată să îi reducă toxicitatea și să permită eliminarea renală.
Agenții de contrast nu au toți aceeași stabilitate
Substanțele pe bază de gadoliniu sunt împărțite în două mari categorii structurale: liniare și macrociclice.
În agenții macrociclici, molecula care ține gadoliniul are forma unei „cuști” rigide. Legătura tinde să fie mai stabilă decât în cazul substanțelor liniare, în care ligandul este asemănător unui lanț înfășurat în jurul metalului.
Această diferență nu înseamnă că fiecare agent liniar produce complicații sau că un produs macrociclic nu se poate descompune în nicio condiție. Studiul din Magnetic Resonance Imaging a arătat că acidul oxalic a putut reacționa atât cu Omniscan, agent liniar, cât și cu Dotarem, agent macrociclic. Reacția cu Dotarem a fost însă mai lentă și a avut două etape.
În practica medicală, produsele cu stabilitate mai mică au fost implicate în majoritatea cazurilor istorice de fibroză sistemică nefrogenică. Agenții din grupele mai sigure, folosiți în prezent în numeroase centre, au un pericol mult mai mic.
Urme de gadoliniu pot rămâne în corp
Cea mai mare parte a substanței de contrast este eliminată prin urină. Totuși, cercetările au arătat că urme de gadoliniu pot rămâne pentru perioade lungi în creier, oase, piele, ficat sau rinichi, inclusiv la persoane cu funcție renală normală.
Retenția a fost observată după toate categoriile de agenți, dar cantitățile tind să fie mai mari după produsele liniare decât după cele macrociclice.
Prezența metalului într-un țesut nu înseamnă automat că acesta produce boală. O evaluare publicată în American Journal of Roentgenology arată că până acum nu a fost demonstrat un efect biologic sau clinic provocat de depozitele de gadoliniu la persoanele cu funcție renală normală.
O altă analiză europeană asupra retenției gadoliniului a ajuns la o concluzie asemănătoare: urmele pot persista în mai multe organe, dar nu au fost legate în mod convingător de simptome clinice.
Noul studiu oferă un posibil mecanism chimic prin care se pot forma unele depozite. Nu demonstrează că toate particulele sunt toxice și nici că provoacă simptome fiecărei persoane la care sunt prezente.
Ce este fibroza sistemică nefrogenică
Fibroza sistemică nefrogenică este o boală foarte rară, legată în principal de administrarea anumitor agenți de contrast mai vechi persoanelor cu insuficiență renală severă sau aflate în dializă.
Poate provoca:
- îngroșarea și întărirea pielii;
- durere și senzație de arsură;
- reducerea mobilității articulațiilor;
- contracturi ale brațelor și picioarelor;
- afectarea mușchilor;
- în forme grave, fibrozarea unor organe interne.
Dr. Brent Wagner, nefrolog și coautor al studiului, a explicat că au existat pacienți la care boala a evoluat sever după o singură administrare. El consideră că formarea nanoparticulelor ar putea amplifica răspunsul inflamator:
„Când o celulă încearcă să gestioneze această particulă metalică străină, trimite semnale prin care organismul reacționează”, a explicat cercetătorul într-un material al Universității din New Mexico.
Afirmația descrie o ipoteză biologică aflată în cercetare. Studiul nu a demonstrat direct că particulele de oxalat de gadoliniu provoacă fibroza sistemică nefrogenică la oameni.
Cine prezintă cel mai mare pericol de fibroză
Principalul factor cunoscut este afectarea severă a funcției renale. Atunci când rinichii elimină lent contrastul, substanța rămâne mai mult timp în organism, crescând posibilitatea ca structura sa să se destabilizeze.
O revizuire a cazurilor de fibroză sistemică nefrogenică a constatat că majoritatea pacienților afectați se aflau în dializă. Cele mai multe situații fuseseră legate de agenți liniari mai vechi, în special gadodiamidă și gadopentetat.
După restricționarea acestor produse, verificarea funcției renale la persoanele vulnerabile și folosirea agenților cu profil mai bun de siguranță, numărul cazurilor a scăzut puternic.
Recomandările actuale arată că agenții încadrați în grupa a II-a au o probabilitate extrem de mică de a provoca fibroză, chiar și la pacienți cu boală renală avansată, atunci când investigația este justificată medical. Contrastul nu trebuie refuzat automat dacă informația oferită de RMN poate schimba diagnosticul sau tratamentul.
Acidul oxalic provine din alimente și din metabolism
Oxalații sunt compuși naturali prezenți în cantități variabile în:
- spanac;
- rubarbă;
- sfeclă;
- nuci și migdale;
- cacao și ciocolată;
- tărâțe;
- unele fructe de pădure;
- ceai;
- anumite leguminoase.
Organismul produce oxalat și prin propriile procese metabolice. O parte poate rezulta din metabolizarea vitaminei C, mai ales atunci când aceasta este luată în doze mari.
Oxalatul este eliminat prin rinichi. La persoanele predispuse, el se poate lega de calciu și poate participa la formarea calculilor renali. Nivelurile pot deveni mult mai mari în boli rare precum hiperoxaluria primară sau în anumite tulburări intestinale și renale.
Faptul că un aliment conține oxalat nu îl face toxic și nu înseamnă că trebuie eliminat înainte de RMN. Spanacul, nucile și fructele de pădure aduc fibre, vitamine și alți nutrienți, iar cercetarea nu a testat efectele consumului lor asupra contrastului administrat pacienților.
Trebuie evitată vitamina C înainte de RMN?
Dr. Brent Wagner a declarat pentru Universitatea din New Mexico:
„Nu aș lua vitamina C dacă ar trebui să fac un RMN cu contrast.”
Este o precauție personală a cercetătorului, bazată pe mecanismul observat în laborator. Nu reprezintă o recomandare inclusă în ghidurile radiologice și nu a fost testată într-un studiu clinic.
Manualul American College of Radiology actualizat în 2025 nu recomandă oprirea vitaminei C și nici evitarea alimentelor cu oxalați înainte de administrarea gadoliniului.
Nu se cunoaște:
- ce doză de vitamina C ar putea influența reacția;
- cât timp înaintea examinării ar trebui oprită;
- dacă o doză obișnuită din alimentație are vreun efect;
- dacă evitarea suplimentului reduce retenția gadoliniului;
- dacă recomandarea ar fi relevantă doar pentru anumite boli metabolice sau renale.
Persoanele care iau doze mari de vitamina C ori au hiperoxalurie, calculi renali recurenți sau insuficiență renală pot menționa suplimentele echipei medicale. Nu există însă suficiente dovezi pentru ca toți pacienții să le întrerupă din proprie inițiativă.
Este necesară o dietă fără oxalați înainte de examinare?
Recomandarea de a elimina timp de una sau două zile spanacul, roșiile, nucile ori fructele de pădure nu este susținută de studiul publicat.
Cercetătorii au analizat reacții chimice în soluții foarte concentrate. Nu au comparat persoane care au urmat o dietă săracă în oxalați cu persoane care au mâncat normal. Nici nu au măsurat formarea particulelor după diferite mese.
În plus, oxalatul din organism nu provine exclusiv din alimentație. Este produs și metabolic, iar cantitatea absorbită diferă în funcție de microbiom, sănătatea intestinală, aportul de calciu și funcția renală.
O dietă restrictivă înaintea RMN-ului nu trebuie recomandată până când studiile clinice nu arată că reduce un pericol real.
Ce trebuie spus medicului înainte de RMN cu contrast
Înaintea examinării, pacientul ar trebui să informeze personalul dacă are:
- insuficiență renală sau o scădere recentă a funcției rinichilor;
- dializă;
- transplant renal;
- un episod anterior de reacție la contrast pe bază de gadoliniu;
- sarcină sau posibilitatea unei sarcini;
- RMN-uri repetate cu contrast;
- hiperoxalurie ori calculi renali frecvenți;
- tratamente și suplimente luate în doze mari.
Pentru pacienții cu afectare renală acută sau severă, echipa poate verifica rata de filtrare glomerulară, poate alege un agent cu probabilitate mai mică de fibroză, poate evita administrările repetate apropiate sau poate folosi altă metodă de investigație.
În cazul agenților moderni din grupa a II-a, American Society of Neuroradiology arată că aceștia nu ar trebui refuzați automat pacienților cu boală renală cronică atunci când sunt necesari pentru diagnostic.
RMN-ul poate fi făcut și fără gadoliniu
Nu fiecare investigație necesită contrast. Necesitatea depinde de organul analizat și de întrebarea la care medicul încearcă să răspundă.
Pacientul poate întreba:
- Ce informație suplimentară aduce contrastul?
- Poate fi realizată examinarea fără el?
- Ce substanță va fi folosită?
- Am nevoie de verificarea funcției renale?
- Există o investigație alternativă potrivită?
În unele situații, RMN-ul fără contrast, ecografia sau tomografia pot oferi date suficiente. În altele, gadoliniul permite identificarea unei tumori, infecții sau inflamații care ar putea fi ratată ori caracterizată incomplet fără contrast.
Decizia trebuie să compare posibilitatea foarte mică a unei complicații cu pericolul amânării sau ratării unui diagnostic. Pentru majoritatea pacienților, agenții moderni pe bază de gadoliniu sunt considerați siguri, iar beneficiul examinării este mai mare decât riscul cunoscut.
Studiul despre acidul oxalic deschide o direcție nouă de cercetare: metabolismul individual ar putea influența modul în care gadoliniul este reținut sau transformat în țesuturi. Până când rezultatele vor fi confirmate la oameni, evitarea vitaminei C și a alimentelor bogate în oxalați rămâne o ipoteză, nu o regulă medicală pentru pregătirea unui RMN.
