Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Din cuprinsul articolului
Un studiu clinic realizat pe persoane foarte vârstnice și fragile a testat dacă reducerea treptată a tratamentului antihipertensiv le-ar putea prelungi viața atunci când tensiunea sistolică era deja sub 130 mmHg. Renunțarea la unele medicamente nu a redus mortalitatea comparativ cu continuarea îngrijirii obișnuite. Rezultatul nu înseamnă că tratamentul nu trebuie ajustat niciodată, ci că scoaterea pastilelor numai pentru că valoarea pare mică nu aduce automat un beneficiu.
O tensiune sistolică de 120–125 mmHg este considerată foarte bună pentru mulți adulți. La un pacient de 90 de ani care merge nesigur, amețește când se ridică și ia trei sau patru antihipertensive, aceeași valoare poate ridica alte întrebări.
Este tensiunea bine controlată sau tratamentul a devenit prea puternic pentru un organism fragil? Ar scădea riscul de cădere dacă unul dintre medicamente ar fi eliminat? Ar trăi pacientul mai mult?
Studiul RETREAT-FRAIL, publicat în The New England Journal of Medicine, a încercat să răspundă tocmai acestei dileme. Cercetarea a inclus rezidenți ai centrelor pentru vârstnici din Franța, cu vârsta de cel puțin 80 de ani, care aveau o tensiune sistolică sub 130 mmHg și primeau cel puțin două medicamente antihipertensive.
Medicamentele au fost reduse treptat, nu oprite brusc
Participanții au fost repartizați în două grupuri.
În primul grup, medicii au urmat un protocol prin care încercau să reducă treptat numărul antihipertensivelor. În al doilea grup, tratamentul a continuat potrivit îngrijirii obișnuite.
Pacienții aveau un profil diferit de cel întâlnit în majoritatea studiilor despre hipertensiune:
- vârsta medie era în jur de 90 de ani;
- locuiau în centre de îngrijire;
- prezentau fragilitate;
- luau mai multe medicamente;
- tensiunea sistolică era deja sub 130 mmHg.
Scopul principal a fost să se vadă dacă strategia de reducere a tratamentului scade mortalitatea.
Scoaterea unor medicamente nu a redus mortalitatea
Reducerea progresivă a antihipertensivelor nu a dus la o mortalitate mai mică decât îngrijirea obișnuită.
Nici profilul general al evenimentelor adverse nu a arătat o diferență clară între grupuri.
Rezultatul contrazice ideea intuitivă potrivit căreia o tensiune sub 130 mmHg la un vârstnic fragil trebuie corectată automat prin scoaterea pastilelor.
Studiul nu a arătat nici că menținerea fiecărui medicament este întotdeauna cea mai bună alegere. A arătat că o strategie generală de reducere, aplicată acestui grup, nu a prelungit viața.
De ce nu se aplică rezultatul tuturor persoanelor în vârstă
Participanții nu reprezentau întreaga populație de peste 65 sau 80 de ani.
Rezultatele nu pot fi transferate automat la:
- persoane active care locuiesc independent;
- pacienți de 65–75 de ani;
- oameni care iau un singur antihipertensiv;
- pacienți cu tensiune mare;
- persoane care au suferit recent un infarct;
- pacienți cu insuficiență cardiacă;
- persoane cărora un medicament le-a fost prescris și pentru rinichi sau ritm cardiac.
Unele antihipertensive au mai multe indicații. Un beta-blocant poate fi administrat pentru aritmie, un inhibitor al sistemului renină–angiotensină pentru insuficiență cardiacă sau protecție renală, iar un diuretic pentru edeme.
Scoaterea lor poate afecta mai mult decât valoarea afișată de tensiometru.
O valoare mică nu este suficientă pentru schimbarea tratamentului
Decizia trebuie să țină cont de simptome și de context.
Un pacient poate avea 125/70 mmHg și să se simtă bine. Altul poate avea aceeași valoare în șezut, dar tensiunea îi poate coborî brusc când se ridică.
Semnele care pot indica necesitatea reevaluării sunt:
- amețeli la ridicare;
- vedere întunecată;
- leșin;
- căderi;
- slăbiciune după masă;
- confuzie apărută după schimbarea dozei;
- oboseală neobișnuită;
- tensiuni repetate sub valorile obișnuite;
- deshidratare;
- scădere recentă în greutate.
Aceste simptome nu demonstrează că antihipertensivele sunt cauza. Pot apărea și în anemie, aritmii, infecții, hipoglicemie, boală neurologică sau hemoragii.
Tensiunea trebuie măsurată și în picioare
Hipotensiunea ortostatică este definită printr-o scădere susținută de cel puțin 20 mmHg a tensiunii sistolice sau de cel puțin 10 mmHg a celei diastolice, în primele trei minute după ridicarea în picioare.
Măsurarea se poate face astfel:
- Persoana stă culcată și se odihnește câteva minute.
- Se măsoară tensiunea și pulsul.
- Se ridică în picioare, cu sprijin dacă există risc de cădere.
- Tensiunea este repetată după aproximativ un minut și după trei minute.
- Sunt notate simptomele.
Testul nu trebuie făcut fără ajutor la o persoană care a leșinat sau cade frecvent.
Diureticele și deshidratarea pot schimba situația rapid
Un tratament tolerat luni sau ani poate deveni prea puternic în timpul:
- caniculei;
- vărsăturilor;
- diareei;
- febrei;
- unei alimentații reduse;
- pierderii în greutate;
- agravării bolii renale;
- introducerii unui alt medicament.
Diureticele reduc volumul de lichid, iar alte antihipertensive limitează capacitatea organismului de a crește tensiunea când persoana se ridică.
Pacientul poate avea valori normale iarna și episoade de hipotensiune vara.
Reducerea tratamentului se face individual
Medicul poate decide:
- reducerea unei doze;
- schimbarea orei de administrare;
- eliminarea unui medicament;
- înlocuirea unei clase;
- păstrarea tuturor pastilelor;
- monitorizarea mai frecventă;
- verificarea funcției renale și a electroliților.
Nu toate medicamentele trebuie scoase în același timp. O modificare făcută pe rând permite observarea efectului și limitează riscul unei creșteri bruște a tensiunii.
Oprirea bruscă a anumitor beta-blocante sau medicamente cu acțiune centrală poate produce creșterea tensiunii, accelerarea pulsului ori alte complicații.
Ce ar trebui dus la consultație
Familia poate pregăti:
- valorile măsurate dimineața și seara;
- tensiunea în picioare, dacă poate fi verificată în siguranță;
- orele la care apar amețelile;
- lista căderilor;
- toate medicamentele și dozele;
- informații despre consumul de lichide;
- analizele renale;
- greutatea actuală și schimbările recente.
Răspunsul studiului este mai nuanțat decât „scoatem pastilele” sau „le păstrăm pe toate”. La vârstnicii fragili, simpla reducere a antihipertensivelor nu a prelungit viața. Tratamentul trebuie însă revizuit atunci când valorile mici sunt însoțite de simptome, căderi sau schimbări ale stării generale.
