duminică, mai 10, 2026
13.7 C
București

Terapie revoluţionară! Injecţii cu aur pentru această boală

O terapie revoluţionară, desprinsă dintr-un scenariu SF, este testată în prezent de oamenii de ştiinţă din Statele Unite şi promite rezultate benefice neaşteptate. 

Mai exact, specialiştii susţin că pulberea de aur injectată în ochi ar putea deveni un tratament eficient pentru una dintre cele mai frecvente cauze ale pierderii vederii – degenerescența maculară asociată vârstei (AMD).

Un nou studiu realizat de cercetători americani pe modele de șoareci arată că această metodă inovatoare ar putea oferi, în viitor, o alternativă eficientă la tratamentele actuale.

Citeste si…

Boala care afectează milioane de oameni

Degenerescența maculară afectează milioane de oameni la nivel global, ducând la vedere încețoșată și probleme severe de percepție vizuală, pe măsură ce macula – o zonă-cheie a retinei – se deteriorează. Tratamentele existente pot încetini progresia bolii, însă nu pot repara daunele produse.

vedere
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

„Este un nou tip de proteză retiniană, cu potențialul de a restabili vederea pierdută fără a necesita intervenții chirurgicale complicate sau modificări genetice”, explică Jiarui Nie, inginer biomedical la Universitatea Brown, citată de Science Alert.

Tehnica presupune injectarea în corpul vitros – gelul care umple ochiul – a unor nanoparticule ultrafine de aur, acoperite cu anticorpi care țintesc anumite celule retiniene.

Citeste si…

Ulterior, un laser infraroșu activează particulele, stimulând aceste celule într-un mod similar fotoreceptorilor naturali. În viitor, cercetătorii speră să integreze această tehnologie într-o pereche de ochelari speciali.

Rezultate spectaculoase după primele teste

Rezultatele testelor pe șoareci sunt încurajatoare: injecțiile cu aur au reușit să redea parțial vederea animalelor afectate de tulburări retiniene. De asemenea, nanoparticulele s-au dovedit sigure, rămânând în retină luni întregi fără a provoca efecte toxice.

„Este o descoperire extrem de promițătoare. Am demonstrat că putem stimula sistemul vizual cu aceste nanoparticule, deschizând calea către noi tratamente pentru bolile degenerative ale retinei”, susţine specialistul.

Citeste si…

Fără operații complicate şi fără implanturi!

Deși seamănă cu alte terapii dezvoltate pentru degenerescența maculară sau retinita pigmentară, această metodă vine cu un atu esențial: este mult mai blândă pentru pacient. Fără operații complicate, fără implanturi voluminoase în ochi și, în plus, cu o acoperire vizuală mult mai extinsă.

Așa cum se întâmplă frecvent în cercetarea pe modele animale, există speranțe mari ca rezultatele promițătoare obținute la șoareci să fie replicate și la oameni. Însă până la apariția unui tratament sigur și disponibil în clinici va mai trece ceva timp.

„Această tehnologie deschide o nouă eră pentru protezele retiniene bazate pe stimulare fototermală, inclusiv pentru dezvoltarea unor ochelari inteligenți portabili. Însă, pentru adaptarea la uzul uman, sunt necesare optimizări suplimentare”, explică cercetătorii.

Citeste si…

Elena Marinescu
Elena Marinescu
Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Fructul banal și ieftin cu efecte surprinzătoare asupra tensiunii și acidului uric

Tensiunea arterială reprezintă forța cu care sângele apasă asupra...

Profeția care dă fiori în România! „Noul Nostradamus” avertizează asupra unor schimbări dramatice în viitor

O nouă serie de interpretări atribuite așa-numitului „Nostradamus modern”...

Alimentul consumat zilnic care poate crește riscul de cancer hepatic și gută. Avertismentul specialiștilor

Cancerul hepatic rămâne una dintre cele mai periculoase afecțiuni,...

De ce somnul continuu și suficient este esențial pentru sănătate și energie zilnică

În timpul etapelor profunde ale somnului, un sistem specializat...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Pași mici care duc la progrese mari. Recuperare armonioasă

Fiecare copil are propriul ritm de dezvoltare. Însă există...

7 semne ale diabetului pe care nu trebuie să le ignori. Medic: Fiți atenți

Diabetul zaharat este o boală cronică, semnificativă din punct...

O nouă terapie promiţătoare anti-cancer! Vitamina care distruge celulelor tumorale

Oamenii de știință au descoperit un nou tratament revoluționar...

Citește și