Sari la conținut

Testarea elevilor s-ar putea opri deoarece nu există suficiente teste

Test covid
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Limba COVID, simptomul care indică infecția cu coronavirus

Testarea elevilor este o măsură necesară pentru combaterea pandemiei, susțin autoritățile. Cu ajutorul testelor putem depista în timp util infecțiile și putem evita răspândirea virusului.

Cu toate aceste, anumite persoane sunt de părere că procedura de testarea a fost, de la început, greșită.

După numai câteva zile de la debutul acestui demers, autoritățile susțin că testarea ar putea fi oprită din cauza lipsei de teste.

De asemenea, mai multe teste au fost compromise după desigilarea și ambalarea individuală, pentru a ajunge la copii.

Testarea elevilor ar putea fi oprită

Testarea elevilor s-ar putea opri de săptămâna viitoare, deoarece nu există suficiente teste, comunică RRA.

Ministerul Educaţiei a notificat Ministerul Sănătăţii despre această situaţie şi a solicitat să i se transmită urgent graficul de aprovizionare.

Pe de altă parte, Consiliul Naţional al Elevilor consideră procedura de testare trebuie actualizată şi clarificată, astfel încât să cuprindă modul de raportare a rezultatului, precum şi responsabilitatea cu privire la asamblarea kiturilor.

La rândul său, preşedintele Federaţiei Naţionale a Părinţilor Bucureşti-Ilfov, Eugen Ilea, este de părere că procedura de testare a elevilor a fost, de la început, greşită.

„Aşteptăm să vedem dacă se vor mai face achiziții şi vor mai fi distribuite către copii și în următoarea săptămână testele respective. De la început s-a pornit greșit în aplicarea acestor teste.

Noi ţinem legătura cu diverse alte entități ale părinților, din diverse state europene. Acolo, indiferent că aceste teste vin în cutii de 25, 50 sau 100 de bucăți, cutia întreagă ajunge la familie, astfel încât să nu putem vorbi de compromiterea testelor, așa cum s-a procedat în România.

Acestea au fost desigilate și preambalate în unitățile școlare, trecând prin mai multe mâini”, a explicat preşedintele Federaţiei Naţionale a Părinţilor Bucureşti-Ilfov, Eugen Ilea.

Evoluția epidemiologică în România

Aproape 34 de mii de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, dintre care circa 8.600 cu prima doză, a anunţat Comitetul Naţional de Vaccinare. Au fost raportate 20 de reacţii adverse. P

otrivit ultimului bilanţ, România a înregistrat aproape 1.300 de cazuri noi de COVID şi 100 de decese provocate de această boală. Rata de incidenţă pentru Bucureşti a coborât în continuare, ajungând la 1,21 de cazuri la mia de locuitori.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel