Sari la conținut

Top SLUJBE care te pot UCIDE! N-o să-ți vină să crezi unde sunt încadrați ANGAJAȚII la STAT!

Așa cum era de așteptat, cei mai sănătoși angajați sunt instructorii de fitness. Aceștia au ocazia să interacționeze zilnic cu alți oameni, își pun în practică creativitatea și au parte de un program flexibil.

Inginerii software sunt adesea compătimiți pentru faptul că stau țintuiți ore întregi la calculator. Dar munca lor are și o parte bună. Site-ul CareerCast.com a inclus aceast job în topul celor mai satifăcătoare, datorită mediului stimulant și beneficiilor materiale. “Sunt locuri în care ai vrea să lucrezi, ca Google, Intel, companii mari care știu să cântărească angajații după calitatea muncii, nu după orele petrecute în birou”, spune Casey Chosewood, specialist al Centrului de Sănătate a Muncii din SUA.

Specialiștii în sănătate, precum nutriționiștii, tehnicienii din laborator, dentiștii sau terapeuții sunt persoane care, spre deosebire de medici și asistente, au un program de lucru mai previzibil și implicit mai puțin stresant, arată Dona DeZube, expert în carieră.

Angajații la stat sunt considerați printre cei mai norocoși oameni. Primesc o serie de beneficii, de la vacanțe prelungite, până la bonusuri de sărbători și chiar reduceri la analizele medicale. Totuși, spun cei de la CareeCast.com, profesorii, medicii și unii funcționari nu lucrează în cele mai bune condiții și sunt supuși unui stres constant.

Angajații din companiile mici sunt persoane împlinite, arată un studiu realizat anul trecut de către cercetătorii americani. Mortalitatea, obezitatea și diabetul sunt mai reduse în rândul acestora, decât în cazul celor din marile companii, tocmai pentru că nu există presiunea de a face totul perfect, iar oamenii simt că-și unesc forțele pentru a construi ceva important.

Polițiștii și pompierii au un risc crescut de a răni sau de a se îmbolnăvi, arată statisticile Biroului de Muncă din SUA, dar acesta nu este singurul motiv pentru care cele două slujbe sunt nocive pentru sănătate. „Stresul este cel care-i dărâmă pe oameni, fiindcă trebuie să treacă în câteva minute de la normalitate, la o situație de urgență. De fapt, cei mai mulți pompieri mor din cauza atacurilor de cord, nu din cauza arsurilor”, explică dr. Chosewood. Orele lungi de muncă și lipsa somnului își pun și ele amprenta asupra condiției fizice a acestor angajați.

Consecințele muncii de birou asupra organismului se văd în timp, odată cu apariția durerilor de spate, a obezității și a riscului de a face atac de cord. Lista efectelor nocive este la fel de lungă chiar și în cazul celor care merg la sălă.

Avocații nu sunt nici ei printre cei mai sănătoși angajați. Un studiu desfășurat în 2007, în America, arată că numai patru din zece avocați sunt mulțumiți de slujba lor. „Suntem plătiți cu ora, deci trebuie să muncim mai mult dacă vrem să căștigăm bine, spre deosebire de alții care pot să mai tragă chiulul și să nu dea randament 100% într-o zi de muncă „, spune Steven J. Harper, 57 de ani, adjunct profesor la Universitatea Northwestern.

În mod ironic, doctorii și asistentele sunt printre cei mai bolnavi angajați. Lucrează în ture, ceea ce înseamnă că nu apucă să se odihnească destul și ajung să dezvolte diabet, sindromul colonului iritabil și boli de inimă. O cercetare făcută în 2012 și publicată în Jurnalul Administrației Asistentelor a scos la iveală faptul că aproximativ 55% dintre asistente sunt obese.

Virgil Munteanu

Virgil Munteanu lucreaza in domeniul comunicarii din 1996. Incepand cu anul 2014, Virgil Munteanu, a inceput colaborarea, in calitate de redactor, imbratisand profesia de jurnalist, cu publicatii precum www.doctorulzilei.ro, www.animalzoo.ro, www.evz.ro, ww.capital.ro, www.evz monden.ro.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel