Sari la conținut

Tot mai mulți copii ajung la spital infectați cu noul coronavirus

sănătatea emoțională a copiilor

Valul 3 de pandemie este din ce în ce mai vizibil, la nivel național. În ultimele 3 zile au fost confirmate peste 6.100 de cazuri nou diagnosticate, iar medicii atrag atenția că tot mai mulți copii infectați cu noul coronavirus ajung la spital.

Creșterea bruscă a cazurilor pozitive de Covid-19 au început să pună din nou presiune pe sistemul medical din România. Locurile la ATI sunt ocupate, iar medicii atrag atenția că tot mai mulți copii ajung la spital cu Covid-19.

Tot mai mulți copii infectați cu noul coronavirus ajung la spital cu forme ușoare spre medii

Se menține tendința de creștere a numărului de cazuri noi de COVID. Este a treia zi la rând cu peste 6.100 de persoane nou diagnosticate. Cifrele de la prânz mai arată aproximativ 4.100 de cazuri vindecate, dar și 90 de decese asociate coronavirusului. Continuă să crească numărul pacienților cu SARS-CoV-2 din spitale. În prezent sunt aproape 11.500, dintre care 1.286 la terapie intensivă, cei mai mulți din ultimele trei luni, potrivit Rador.

Tot mai mulți copii ajung la spital infectați cu SARS-CoV-2, atrag atenția medicii. Secția de la Spitalul Clinic de Copii „Victor Gomoiu” din București lucrează la capacitate maximă, precizează directorul medical al unității, doctor Diana Ionescu.

„Avem șapte paturi aprobate, şapte paturi pline, plus tampoanele din fiecare secție care sunt pline de copii suspecți, în așteptarea rezultatului. Unii se pozitivează chiar și în tampoane și noi așteptăm să le găsim un loc ori în secția noastră, ori să-i putem transfera sau cazurile ușoare sau cazurile care au trecut de 48 de ore de tratament și sunt stabilizate merg acasă.

Tot ce oprim în secție, în secția suport COVID sunt cazuri medii sau cazuri grave, cazurile ușoare se pot trata la domiciliu. Sunt în mare parte cazuri ușoare, dar există un val din ce în ce mai mare de cazuri medii”, afirmă dr. Diana Ionescu.

Doctorul Diana Ionescu subliniază că este extrem de important să fie anunțat medicul de familie imediat ce un copil prezintă semne de infectare cu SARS-CoV-2, adică probleme respiratorii sau digestive mai frecvente în cazul copiilor și că aceștia trebuie testați cât mai repede.

 

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel