Din cuprinsul articolului
Un copil de numai 13 ani a devenit erou după ce a înotat timp de aproape patru ore prin apele oceanului pentru a cere ajutor și a-și salva familia aflată în pericol.
„Curajul, forța și determinarea de care a dat dovadă această familie au fost extraordinare, mai ales tânărul care a înotat 4 kilometri pentru a da alarma”, a transmis grupul de salvare Naturaliste Volunteer Marine Rescue.
Samuel Kahn, din Australia, se afla împreună cu mama și cei doi frați la pescuit , în largul coastei statului New South Wales. În timpul excursiei, ambarcațiunea lor a fost răsturnată de valurile puternice, iar familia a rămas blocată în ocean.
Cum a reușit s- își salveze familia

Mama și ceilalți copii s-au agățat de barca răsturnată pentru a rămâne la suprafață, Samuel a luat o decizie care le putea salva viața. Băiatul a început să înoate spre țărm pentru a alerta autoritățile.
Timp de aproximativ patru ore, băiatul a luptat cu valurile, curenții puternici și oboseala. A alternat stilul de înot cu plutirea pentru a-și conserva energia și a reușit să ajungă la mal.
Amplă operațiune de salvare
Imediat după ce a atins uscatul, Samuel a alertat serviciile de urgență. O amplă operațiune de salvare a fost declanșată în zonă, cu participarea echipajelor maritime și aeriene.
Intervenția s-a încheiat cu succes. Mama și frații săi au fost găsiți în viață și aduși în siguranță la țărm.
Curaj pentru un copil
Autoritățile australiene au lăudat curajul și stăpânirea de sine de care a dat dovadă băiatul. Salvatorii au declarat că efortul depus de Samuel a fost remarcabil pentru un copil de vârsta sa și că decizia luată în acele momente critice a contribuit direct la salvarea familiei.
Povestea sa a făcut înconjurul lumii și a fost prezentată de numeroase publicații internaționale, devenind un exemplu de curaj, responsabilitate și devotament față de cei dragi.
Surse: BBC News



