Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Din cuprinsul articolului
Un tip de medicament folosit frecvent pentru scăderea tensiunii arteriale ar putea să nu fie cea mai bună alegere pentru unii pacienți cu diabet de tip 2 și boală renală diabetică, arată o cercetare prezentată la al 63-lea Congres al European Renal Association.
Datele indică o asociere între blocantele canalelor de calciu de tip dihidropiridinic și un risc mai mare de evenimente renale severe, chiar la pacienți tratați deja cu medicamente moderne care protejează rinichii.
Aceste medicamente, cunoscute ca DCCB, includ substanțe precum amlodipina, nifedipina sau felodipina. Ele relaxează vasele de sânge și sunt prescrise des pentru hipertensiune, inclusiv la persoane cu diabet și boală cronică de rinichi. Noul studiu nu demonstrează că aceste medicamente distrug rinichii, dar ridică o întrebare clinică greu de ignorat: sunt ele mereu cea mai sigură opțiune pentru pacienții cu boală renală diabetică aflați deja pe tratamente renoprotectoare?
Studiu pe peste 31.000 de pacienți cu diabet de tip 2
Cercetătorii au analizat datele a 31.031 de adulți cu diabet de tip 2, urmăriți între 2016 și 2021. Toți primeau două clase de medicamente considerate parte din tratamentul modern al bolii renale diabetice: inhibitori ai sistemului renină-angiotensină și inhibitori SGLT2. Primii reduc presiunea din unitățile de filtrare ale rinichiului, iar inhibitorii SGLT2 sunt recomandați la persoanele cu diabet de tip 2 și boală cronică de rinichi deoarece încetinesc progresia bolii renale și reduc riscul cardiovascular.
Dintre pacienții incluși în analiză, 12.172, adică 39,2%, luau și blocante ale canalelor de calciu de tip dihidropiridinic. Ceilalți 18.859 primeau alte tratamente antihipertensive. Urmărirea mediană a fost de aproximativ trei ani și jumătate.
După ajustarea pentru diferențele clinice și demografice inițiale, folosirea DCCB a fost asociată cu un risc cu 33% mai mare de eveniment renal advers major. Cercetătorii au definit aceste evenimente ca scădere de cel puțin 40% a ratei estimate de filtrare glomerulară, numită eGFR, sau progresie către boală renală în stadiu terminal, cu nevoie de dializă ori transplant.
Ce spune medicul care a condus cercetarea
Dr. Timna Agur, autoarea principală a studiului, spune că aceste medicamente sunt folosite pe scară largă ca tratament de linia a doua pentru tensiune la pacienții cu boală renală diabetică. Tocmai de aceea, rezultatele pun sub semnul întrebării alegerea lor automată la pacienții care primesc deja terapii moderne pentru protecția rinichiului.
„Am crezut inițial că efectele protectoare renale ale inhibitorilor SGLT2 ar putea contrabalansa potențialele efecte negative asociate cu DCCB”, a explicat dr. Agur, potrivit comunicatului publicat prin EurekAlert. „Totuși, riscul crescut de progresie a bolii renale a părut să persiste chiar și în acest grup.”
De ce ar putea fi afectați rinichii
Explicația propusă de cercetători ține de modul în care aceste medicamente modifică fluxul de sânge în rinichi. În boala renală diabetică, unitățile de filtrare ale rinichiului, numite glomeruli, sunt deja supuse unei presiuni crescute. Diabetul și hipertensiunea pot forța rinichii să filtreze sub tensiune, iar această stare de hiperfiltrare poate accelera deteriorarea.
Blocantele canalelor de calciu de tip dihidropiridinic relaxează vasele care aduc sângele spre glomeruli. Problema sugerată de cercetători este că nu ar relaxa în aceeași măsură și vasele prin care sângele iese din aceste structuri. Rezultatul posibil ar fi creșterea presiunii în interiorul glomerulilor, adică exact acolo unde rinichiul diabetic este deja vulnerabil.
Această ipoteză nu este un verdict. Este un mecanism biologic posibil, care trebuie testat în cercetări prospective și în studii clinice randomizate.
De ce contează la pacienții cu diabet de tip 2
Boala renală diabetică este una dintre principalele cauze de insuficiență renală la nivel global. Ea apare atunci când glicemia crescută afectează vasele mici din rinichi, iar hipertensiunea accelerează pierderea funcției renale. Din acest motiv, controlul tensiunii arteriale este o parte centrală a tratamentului.
Ghidurile moderne recomandă la pacienții potriviți inhibitori ai sistemului renină-angiotensină, precum inhibitorii ECA sau sartanii, mai ales când există hipertensiune și albuminurie. Documentul KDIGO pentru diabet și boală cronică de rinichi recomandă blocarea sistemului renină-angiotensină la pacienții cu diabet, hipertensiune și albuminurie, iar tratamentele SGLT2 au devenit o piesă majoră în protecția renală.
În practică, mulți pacienți au nevoie de mai mult de un medicament pentru tensiune. Aici apar blocantele canalelor de calciu. Ele pot fi eficiente pentru scăderea tensiunii, dar noua analiză sugerează că, la un anumit profil de pacient, alegerea clasei antihipertensive ar trebui privită mai atent.
Ce nu trebuie să facă pacienții
Acest studiu nu este un motiv pentru ca pacienții să își oprească singuri tratamentul cu amlodipină, nifedipină, felodipină sau alte medicamente din aceeași clasă. Oprirea bruscă a tratamentului antihipertensiv poate duce la creșteri periculoase ale tensiunii arteriale, cu risc de accident vascular cerebral, infarct, insuficiență cardiacă sau agravarea bolii de rinichi.
Rezultatele prezentate la congres sunt observaționale. Asta înseamnă că arată o asociere, nu o relație directă de cauză și efect. Pacienții care primesc DCCB pot fi diferiți de cei care primesc alte tratamente, chiar dacă analiza încearcă să corecteze aceste diferențe. Rezultatele nu au fost încă publicate într-un jurnal peer-reviewed, motiv pentru care interpretarea trebuie să rămână prudentă.
Ce pot face pacienții este să discute cu medicul diabetolog, nefrolog sau cardiolog, mai ales dacă au diabet de tip 2, boală cronică de rinichi, albuminurie sau scădere progresivă a eGFR. Întrebarea corectă nu este „să opresc medicamentul?”, ci „este acesta cel mai potrivit tratament pentru rinichii mei, în combinație cu restul terapiei?”.
Semnele care arată că rinichii trebuie monitorizați atent
Boala renală diabetică poate evolua tăcut ani la rând. Mulți pacienți nu simt nimic până când funcția renală este deja afectată. De aceea, monitorizarea prin analize este mai importantă decât simptomele.
Cele mai utile verificări sunt eGFR, care estimează funcția de filtrare a rinichiului, și raportul albumină-creatinină urinară, care arată dacă rinichiul pierde proteine în urină. Creșterea albuminuriei poate fi un semn timpuriu de afectare renală, chiar înainte ca eGFR să scadă mult.
Pacienții cu diabet de tip 2 și hipertensiune ar trebui să discute periodic cu medicul despre tensiunea-țintă, evoluția eGFR, albuminurie, potasiu, medicație și riscul cardiovascular. La unii pacienți, schema terapeutică poate include inhibitor RAS, inhibitor SGLT2, diuretic, blocant de calciu, beta-blocant sau alte clase, în funcție de profilul individual.
Ce urmează
Dr. Timna Agur spune că sunt necesare studii prospective și studii randomizate pentru a confirma observațiile și pentru a defini mai bine cele mai sigure strategii de tratament al hipertensiunii la pacienții cu boală renală diabetică. Miza este mare, deoarece aceste medicamente sunt prescrise frecvent, iar chiar și o creștere moderată a riscului ar putea afecta un număr mare de pacienți.
Până atunci, mesajul pentru medici este unul de prudență clinică. La pacienții cu diabet de tip 2, boală renală diabetică și tratament modern cu inhibitori RAS și SGLT2, alegerea celui de-al doilea sau al treilea medicament pentru tensiune ar putea avea consecințe asupra rinichiului, nu doar asupra valorilor tensionale.
Concluzia
Un studiu amplu prezentat la Congresul European Renal Association sugerează că blocantele canalelor de calciu de tip dihidropiridinic, folosite frecvent pentru tensiune, au fost asociate cu un risc mai mare de agravare a bolii renale la pacienți cu diabet de tip 2 aflați deja pe tratamente renoprotectoare.
Rezultatul nu dovedește cauzalitate și nu justifică oprirea tratamentului fără medic. Dar arată că, la pacienții cu diabet și rinichi vulnerabili, tratamentul hipertensiunii trebuie ales cu atenție, pe baza analizelor renale și a riscului individual. În această categorie de pacienți, scăderea tensiunii rămâne necesară, dar alegerea medicamentului poate conta mai mult decât părea până acum.
