Sari la conținut

Un produs pe care îl folosești în fiecare zi pentru îngrijirea bebelușului tău este foarte toxic. Iată ce substanțe trebuie să eviți!

Produsele concepute pentru îngrijirea bebelușilor sunt foarte delicate și trebuie să conțină numai ingrediente prietenoase cu pielea. Cu toate acestea, nu toate produsele respectă aceste recomandări.

Medicii pediatri nu recomandă ca serveţelele umede pentru bebeluşi să aibă în compoziție următoarele substanțe: alcool, parabeni, ftalați, fenoxietanol, propilen glicol, glicerină, polietilen glicol, coloranți, alergeni, sapun, parfum.

„Câteva dintre problemele pe care le cauzează aceste parfumuri sunt: migrenele, amețeală, iritații ale pielii, hiperpigmentare, tuse violentă, vomă. Acesta este motivul pentru care sfătuim consumatorii să evite produsele destinate bebelușilor care conțin parfumuri și facem un apel către instituțiile statului să verifice modul în care producătorii respectă legislația în vigoare”, a precizat a declarat conf. univ. dr. Costel Stanciu – presedintele Asociatiei pentru Protectia Consumatorilor din Romania, în 2015.

Analiza a constat că 85% dintre produsele analizate conțin glicerină, glicerolul având un nivel foarte redus de toxicitate când este ingerat și este folosit și ca aditiv alimentar.

În plus, 76% dintre produse conțin polietilen glicol. Acest compus are o toxicitate redusă și este folosit pe scară largă în scop comercial, industrial, chimic, medical etc.

Evită aceste ingrediente când alegi servețelele umede

Parfumul

Aproximativ 68% dintre serveţelele umede conțin parfum: legislația nu obligă producătorii la indicarea substanțelor din parfum decât atunci când acestea fac parte din cele care trebuie să respecte anumite precauții în utilizare. Cu toate acestea, substanțele unui parfum pot fi extrem de diverse și, pot avea potențial negativ asupra sănătății, fiind recomandată precauție în utilizare, în special în privința copiilor mici.

65% dintre serveţelele umede conțin acid citric. Deși, în principiu, nu este nociv și este bun pentru sănătate, în unele situații poate crea înroșirea pielii și durere redusă a locului de contact.

De asemenea, 64% dintre produsele analizate conțin fenoxietanol, care poate fi toxic pentru bebeluși atunci când este ingerat, conform unui avertisment emis de FDA din SUA, iar 56% dintre produsele analizate conțin propilen glicol (un compus cu toxicitate foarte scăzută).

În acelaşi timă, 25% dintre produse conțin Methylchloroisothiazolinone/methylisothiazolinone (MCI/MI). Acesta este un alergen și poate provoca reacții severe ale pielii la anumite persoane.

Parabeni

În plus, 14% dintre produsele analizate conțin parabeni. Unele studii au arătat că aceștia pot avea efect negativ asupra sănătății. O parte a acestora este interzisă prin Regulamentul CE 1223/2009, alții sunt permiși cu atenționări speciale în privința produselor destinate copiilor sub 3 ani.

Circa 11% dintre serveţelele umede pentru bebeluşi conțin 2-bromo-2-nitro-1.3-propanediol / 2-bromo-2-nitropropane-1,3 diol. Acesta este un conservant permis în concentrații de până la 0,1% în produsul finit. Se recomandă evitarea formării nitroaminelor (care apar uneori prin descompunerea produsului și au potențial cancerigen) prin eliminarea aminelor sau amidelor din formulă sau includerea unor inhibitori de nitroamine.

Reacţii alergice

Studiu mai arată că 7,5% dintre produsele analizate conțin acetylated lanolin alcohol (poate provoca unele reacții alergice, în special la persoanele cu acnee), iar 6% dintre acestea conțin alcool benzilic, care este toxic pentru piele, ochi și este asociat cu gasping syndrome la bebeluși și poate provoca decesul acestora (utilizat intern).

Totodată, 2,5% dintre produse conțin bis-peg/ppg-16/16 dimeticone (există suspiciuni că poate fi cancerigen, dar nu există informații concludente), iar tot acelaşi procent conține Simeticonă (poate provoca diaree ușoară, regurgitare sau stări de vomă la ingerarea unor produse care conțin acesta substanță, iar unele teste afirmă că poate provoca malformații în timpul sarcinii).

Problema pH-ul

O altă problemă identificată de specialiștii APC România o reprezintă pH-ul șervețelelor analizate. Specialiștii din domeniul medical au demonstrat prin studii faptul că bebelușul are un pH de 6,7 până la 7. Din acest motiv, se recomandă ca acest tip de produs sa aibă un pH neutru, respectiv 7.

 

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: