Sari la conținut

 Unul dintre cele mai mari spitale din țară riscă să rămână în beznă! „Ne intoarcem pe vremea restricțiilor energetice impuse de Ceaușescu?”

Criza spital
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
ASSMB, semnal de alarmă:

 Unul dintre cele mai mari spitale din țară riscă să rămână în beznă! „Ne intoarcem pe vremea restricțiilor energetice impuse de Ceaușescu?”

Spitalul județean din Botoșani, ar putea rămâne în beznă. Spitalul a rămas fără furnizor de energie electrică și niciun furnizor nu s-a prezentat la licitația organizată pentru aceste servicii.

Probleme sunt și în privința facturilor la gaz. Asta deoarece prețurile s-au dublat.

 Unul dintre cele mai mari spitale din țară riscă să rămână în beznă!

Niciun furnizor nu s-a prezentat la licitaţia organizată pentru Contractele de electricitate. Cea mai mare unitate medicală din zona Moldovei ar trebui să primească, în această situaţie, curent electric de la furnizorii de rezervă. Ei sunt desemnați de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei.

Conducerea Spitalului județean Botoșani a anunțat că va lua măsuri pentru reducerea consumului, asta după ce consumul la gaz pentru luna august ar fi mai mult decât dublu, iar facturile se măresc de la lună la lună.

„Am avut un acord cadru prin care furnizorii au fost obligaţi să respecte preţurile. Acum, dintr-o estimare a mea referitor la luna august, preţurile la consumul la gaz vor fi de peste 100%, iar la energie electrică nu avem niciun furnizor. Am încercat o licitație nu s-a înscris nimeni.

Probabil că vom intra pe procedura de furnizor de ultimă instanță. Ne intoarcem pe vremea restricțiilor energetice impuse de Ceaușescu? Eu spun că nu!”, a declarat managerul Spitalului județean din Botoșani, Doina Caba, potrivit Realitatea.

Furnizorii de ultimă instanţă, desemnaţi de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), sunt cei care asigură, conform reglementărilor emise de ANRE, furnizarea energiei electrice clienţilor finali care nu mai au asigurată furnizarea de energie electrică din nicio altă sursă.

Aceasta este o modalitate de asigurare a energiei electrice în instituţii vitale, precum spitalul, până la încheierea unui contract de furnizare a energiei electrice pe piaţa concurenţială.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel