Sari la conținut

Vaccinări false, descoperite la DSP Suceava. Un angajat a murit în urma infecției, deși figura imunizat

Un angajat care lucra în cadrul DSP Suceava a murit în urma infecției Covid-19. DSP a deschis o anchetă după deces, întrucât angajatul figura imunizat anti-COVID. Cu toate acestea, se pare că angajatul nu era vaccinat și în realitate.

În urma unor investigări, autoritățile au descoperit că mai mulţi angajaţi din cadrul DSP figurează în Registrul Electronic Naţional al Vaccinării ca vaccinaţi, deşi aceştia nu și-au administrat nicio doză de vaccin, de fapt.

Directorul DSP, Olivia Ioana Vlad, a reacţionat imediat după ce la mitingul anti-vaccin din centrul Sucevei, unul dintre vorbitori ar fi declarat că angajaţii DSP au figurat ca fiind vaccinaţi, deşi aceşti nu erau, comunică Antena 3.

Un angajat, decedat în urma infecției deși figura vaccinat

„În urma celor afirmate la mitingul desfăşurat în municipiul Suceava în ziua de 14 noiembrei 2021 privind suspiciunea asupra vaccinări împotriva Sars-Cov2 şi a evoluţiei fulminante a pacientului C.V., angajat al DSP Suceava, Direcţia de Sănătate Publică Jud. Suceava a demarat ancheta administrativă internă în acest caz.

S-a constituit o comisie care a verificat statutul vaccinal al pacientului, modul de consemnare a datelor în Registrul Electronic Naţional al Vaccinării şi au fost cerute detalii la CNSCBT (ca administrator al registrului electronic)” a declarat Şefa DSP Suecava într-un comunicat de presă.

Campania de vaccinare în România

Ieri au fost înregistrate aproape 89.000 de persoane vaccinate, dintre care mai mult de 23.800 cu prima doză, a transmis Comitetul Naţional de Vaccinare. Au fost raportate 32 de reacţii adverse. Între timp, au fost anunţate peste 3.000 de cazuri noi de COVID-19, din aproape 45.000 de teste efectuate.

Au fost raportate şi 332 decese, dintre care 76 anterioare. La terapie intensivă sunt internaţi acum 1.632 de pacienţi.

Judeţul Vaslui este cel de al treilea judeţ ce intră în scenariul verde, după Suceava şi Botoşani. Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică, incidenţa COVID în Bucureşti a ajuns, astăzi la sub 5 cazuri la mia de locuitori.

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel