Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Din cuprinsul articolului
Deficitul de vitamina D este foarte frecvent în rândul persoanelor cu cancer, iar simplul fapt că un pacient ia deja un supliment nu garantează că nivelul din sânge este suficient. Medicul gastroenterolog Naomi-Adina Ciurea atrage atenția că vitamina D nu trebuie transformată într-un „miracol anticancer”, dar că dozarea ei poate avea sens în anumite momente ale bolii și tratamentului. Studiile au găsit legături între un status mai bun al vitaminei D și prognosticul unor cancere, însă dovezile nu permit deocamdată concluzia că suplimentarea tratează cancerul sau prelungește viața tuturor pacienților.
Vitamina D este asociată cel mai frecvent cu sănătatea oaselor, dar interesul oncologilor pentru acest micronutrient a crescut pe măsură ce cercetările au descoperit că receptorii pentru vitamina D sunt prezenți în numeroase țesuturi și că substanța intervine în procese care țin de proliferarea și diferențierea celulelor, inflamație și răspunsul imun.
Într-o postare dedicată relației dintre vitamina D și cancer, Dr. Naomi-Adina Ciurea, medic specialist gastroenterolog, atrage atenția în primul rând asupra unei probleme foarte concrete: nivelurile scăzute ale vitaminei D sunt extrem de frecvente în rândul pacienților oncologici.
Potrivit medicului, date prezentate de American Society of Clinical Oncology indică faptul că aproximativ doi din trei pacienți cu cancer au valori ale vitaminei D sub pragul de 30 ng/mL, folosit în respectivele date drept reper pentru un nivel adecvat.
Mai surprinzător, aproape o treime dintre pacienții care luau deja suplimente continuau să aibă valori insuficiente.
Faptul că iei vitamina D nu înseamnă că ai și un nivel suficient
Aceasta este una dintre ideile asupra cărora medicul insistă.
Administrarea unui supliment nu garantează automat corectarea deficitului.
Absorbția vitaminei D și răspunsul la suplimentare pot varia de la o persoană la alta, iar factori precum greutatea corporală, bolile digestive, funcția hepatică și renală, alimentația, expunerea la soare și anumite medicamente pot influența concentrația din sânge.
„Suplimentarea «după ureche» nu este același lucru cu tratarea unui deficit”, subliniază Dr. Naomi-Adina Ciurea.
De aceea, când există motive pentru verificare, analiza folosită este 25-OH vitamina D, adică 25-hidroxivitamina D, principalul marker prin care se apreciază statusul vitaminei D în organism.
Pragurile considerate optime sau insuficiente nu sunt identice în toate ghidurile și pentru toate categoriile de pacienți. În numeroase studii oncologice a fost însă utilizat pragul de 30 ng/mL pentru definirea unui nivel considerat suficient.
De ce îi interesează vitamina D pe cercetătorii din oncologie
Interesul nu pornește doar de la sănătatea osoasă.
Receptorul vitaminei D – VDR – se găsește în numeroase tipuri de celule. Experimentele de laborator au arătat că activarea lui poate influența procese biologice relevante pentru cancer.
Printre acestea se numără:
- diferențierea celulară;
- proliferarea celulară;
- apoptoza, adică moartea celulară programată;
- angiogeneza, procesul prin care se formează vase noi de sânge;
- inflamația;
- activitatea sistemului imunitar.
Aceste mecanisme nu demonstrează că vitamina D poate trata cancerul, dar explică de ce subiectul este investigat de ani întregi.
Studiul SUNSHINE, publicat în JAMA, notează, de exemplu, că dovezile experimentale arată efecte ale vitaminei D asupra diferențierii, apoptozei, proliferării și angiogenezei celulare.
Nivelurile mai mari au fost asociate în unele studii cu supraviețuire mai bună
O parte importantă a interesului vine din studiile observaționale.
În anumite tipuri de cancer, persoanele cu concentrații mai mari de 25-OH vitamina D au avut rezultate mai bune decât cele cu deficit.
Asemenea asocieri au fost raportate, printre altele, în cancerul colorectal și cancerul de sân.
Dar aici apare o diferență pe care Dr. Naomi-Adina Ciurea o consideră foarte importantă:
asocierea nu înseamnă cauzalitate.
Un pacient cu un nivel mai bun al vitaminei D poate avea și o stare generală mai bună, poate face mai multă mișcare, poate avea o alimentație diferită, un indice de masă corporală mai mic sau o formă de boală cu prognostic diferit.
Prin urmare, faptul că persoanele cu vitamina D mai mare trăiesc mai mult într-un studiu observațional nu demonstrează automat că vitamina D este motivul pentru care ele trăiesc mai mult.
Ce a găsit marele studiu VITAL
Unul dintre cele mai cunoscute studii asupra vitaminei D este VITAL.
Au participat 25.871 de adulți, care au primit fie 2.000 UI de vitamina D3 pe zi, fie placebo. Participanții nu aveau cancer la începutul studiului.
În analiza principală, vitamina D nu a redus semnificativ numărul total de cancere nou diagnosticate.
O analiză ulterioară a găsit însă un rezultat interesant: persoanele alocate vitaminei D au avut un risc cu aproximativ 17% mai mic de cancer avansat, definit ca metastatic sau fatal, comparativ cu placebo.
Efectul a fost mai pronunțat la persoanele cu greutate normală, la care reducerea relativă a fost de aproximativ 38%. Rezultatele au fost publicate în JAMA Network Open.
Este însă vorba despre o analiză secundară, iar rezultatul nu înseamnă că vitamina D previne sau tratează orice cancer.
AMATERASU: un rezultat promițător într-un subgrup, dar nu în întregul studiu
Un alt studiu menționat de Dr. Naomi-Adina Ciurea este AMATERASU.
Cercetarea a inclus 417 pacienți operați pentru cancere digestive – de esofag, stomac, intestin subțire sau colorectal.
Pacienții au primit fie 2.000 UI de vitamina D3 zilnic, fie placebo.
După cinci ani, supraviețuirea fără recidivă a fost de 77% în grupul vitaminei D și 69% în grupul placebo.
Diferența nu a fost însă semnificativă statistic pentru întregul grup, astfel încât studiul nu a demonstrat că vitamina D îmbunătățește supraviețuirea fără recidivă pentru toți pacienții cu aceste cancere. Rezultatele AMATERASU au fost publicate în JAMA.
A apărut totuși un semnal interesant într-un subgrup de pacienți cu anumite valori inițiale ale vitaminei D, motiv pentru care cercetarea a continuat.
Tocmai astfel de rezultate explică formularea prudentă folosită de medic: pot exista anumite categorii de pacienți care beneficiază mai mult, dar încă nu știm cu suficientă precizie cine sunt aceștia.
Un alt studiu a analizat pacienții cu cancer colorectal metastatic
SUNSHINE a inclus 139 de persoane cu cancer colorectal avansat sau metastatic care primeau chimioterapie.
Pacienții au fost repartizați să primească vitamina D în doză mare sau în doză standard, pe lângă tratamentul oncologic.
Supraviețuirea mediană fără progresia bolii a fost de 13 luni în grupul cu doză mare și 11 luni în grupul cu doză standard.
Analiza principală prin testul log-rank nu a atins pragul convențional al semnificației statistice, deși o analiză ajustată a indicat un posibil beneficiu. Autorii au concluzionat că rezultatul merită verificat într-un studiu mai mare. Studiul SUNSHINE poate fi consultat în JAMA.
Așadar, nici aici nu există dovada că administrarea unor doze mari de vitamina D trebuie să devină tratament standard pentru cancerul colorectal.
Ce se întâmplă la pacienții care primesc imunoterapie
În ultimii ani a apărut o nouă direcție de cercetare: legătura dintre vitamina D și eficiența imunoterapiei.
O meta-analiză publicată în 2025 a reunit 13 studii și 2.592 de pacienți cu cancer tratați prin imunoterapie.
Concentrațiile mai mari de vitamina D au fost asociate cu supraviețuire generală și supraviețuire fără progresie mai bune, precum și cu un răspuns tumoral mai favorabil. Și suplimentarea a fost asociată cu supraviețuire mai lungă.
Autorii au avertizat însă că aceste date nu sunt suficiente pentru a recomanda vitamina D ca metodă de îmbunătățire a eficienței imunoterapiei.
Un studiu populațional publicat în 2026 a găsit, de asemenea, o asociere între deficitul de vitamina D și supraviețuirea mai redusă la pacienții tratați cu inhibitori ai punctelor de control imun. Din nou, asocierea nu demonstrează că suplimentarea schimbă direct prognosticul.
Vitamina D nu este „tratament anticancer”
Aici mesajul medicului este fără echivoc.
„Vitamina D nu este un tratament pentru cancer”, scrie Dr. Naomi-Adina Ciurea.
Suplimentarea nu trebuie folosită în locul chirurgiei, chimioterapiei, radioterapiei, terapiilor țintite sau imunoterapiei prescrise de echipa oncologică.
În plus, ideea că „mai mult este mai bine” poate deveni periculoasă.
Vitamina D este liposolubilă și se poate acumula în organism. Administrarea unor cantități foarte mari poate provoca hipercalcemie, afectare renală și alte probleme.
Doza pentru corectarea unui deficit trebuie stabilită în funcție de valoarea inițială, caracteristicile pacientului și tratamentele pe care acesta le urmează.
Când poate avea sens dozarea vitaminei D
Dr. Naomi-Adina Ciurea consideră că măsurarea 25-OH vitaminei D poate fi utilă la diagnosticul unei boli oncologice și ulterior, în anumite momente ale tratamentului, în special la persoanele cu probabilitate mare de deficit.
Nu există însă o recomandare universală ca fiecare persoană cu orice tip de cancer să își dozeze repetat vitamina D indiferent de context.
Recomandările ASCO privind sănătatea osoasă susțin verificarea 25-OH vitaminei D, de exemplu, înaintea unor terapii oncologice asociate cu pierdere osoasă sau atunci când evaluarea densității minerale osoase arată osteopenie ori osteoporoză.
Decizia trebuie adaptată fiecărui pacient.
Pot conta tipul de cancer și tratamentul, vârsta, expunerea redusă la soare, osteoporoza, malabsorbția, bolile digestive, obezitatea și alte probleme de sănătate.
De ce merită corectat un deficit chiar dacă nu știm dacă schimbă evoluția cancerului
Lipsa dovezii că vitamina D tratează cancerul nu înseamnă că un deficit confirmat trebuie ignorat.
Vitamina D este importantă pentru metabolismul osos și muscular, iar menținerea sănătății osoase poate deveni deosebit de relevantă pentru pacienții care primesc tratamente ce favorizează pierderea densității osoase.
În plus, deficitul este ușor de identificat printr-o analiză de sânge și poate fi corectat sub supraveghere medicală.
Acesta este și mesajul central al medicului gastroenterolog:
nu este nevoie ca vitamina D să fie prezentată drept un „miracol anticancer” pentru ca medicii și pacienții să îi acorde atenție.
În schimb, un deficit real poate fi identificat, tratat și ulterior verificat prin analize.
Iar faptul că unii pacienți pot rămâne cu valori insuficiente chiar dacă iau deja suplimente este un argument în plus pentru alegerea dozei pe baza unui rezultat măsurabil, nu prin automedicație.
