marți, iulie 21, 2026
23.3 C
București

Vlad Ciurea, sfaturi pentru somn mai bun. Rutina de seară care ajută creierul să se odihnească

 Calitatea somnului nu depinde doar de numărul orelor dormite, ci și de obiceiurile dinainte de culcare, spune neurochirurgul Vlad Ciurea.

Medicul explică faptul că o rutină stabilă de seară reduce stresul și ajută creierul să intre mai ușor într-o stare de odihnă profundă. Ritmul de seară influențează direct nivelul de energie din ziua următoare.

Lectura înainte de somn

trezire
Sursa foto: tomsguide.com

Pentru relaxare, medicul alege lectura. Evită însă cărțile care solicită prea mult atenția sau creează tensiune.

Citeste si…

„În general, la ora 10 sunt în pat și citesc un roman. Nu de dragoste, nu polițist. Un roman de poveste”, a spus medicul.

Lectura relaxantă scade activitatea mentală și ajută creierul să se liniștească. Genurile tensionate pot menține starea de alertă și pot întârzia somnul.

Cât somn recomandă medicul

Deși se vorbește frecvent despre 8 ore de somn, medicul spune că durata optimă diferă de la persoană la persoană.

„Șase ore și jumătate de somn sunt suficiente”, a precizat Vlad Ciurea.

El subliniază că un somn regulat, la ore fixe, are efect mai bun decât unul mai lung, dar fragmentat.

Citeste si…

Obiceiuri pentru un somn mai bun

O rutină corectă include culcarea în jurul orei 22:00, reducerea timpului petrecut pe ecrane înainte de somn și alegerea unei lecturi ușoare. Specialiștii atrag atenția că expunerea la știri sau filme tensionate poate afecta calitatea somnului și poate întârzia instalarea odihnei profunde, potrivit  dcmedical.ro.

Pe lângă sfaturile despre un somn odihnitor, medicul specialist a explicat ce trebuie să faci imediat după trezire. Medicul subliniază că rutina de dimineață joacă un rol crucial în menținerea sănătății creierului și recomandă câteva gesturi simple, la îndemâna oricui.

„Trei elemente sunt esențiale pentru buna funcționare a creierului. Și ele nu costă nimic. Am să o spun mereu și mereu: apă, oxigen, odihnă. Ce trebuie să faci dimineața. Apa ajută sistemul vascular, curăță „deșeurile”, îmbunătățește starea celulelor, reglează temperatura și de aici efectele pozitive: îmbunătățește memoria, atenția, revigorează întregul organism. Dimineața, când ne trezim, recomand să bem două pahare cu apă. Este „combustibilul” de care avem nevoie pentru a funcționa optim.

De ce contează rutina de dimineață

ore de aur
Sursă foto: Romania TV

Specialiștii explică faptul că hidratarea imediat după trezire ajută organismul să își reia funcțiile după orele de somn. Expunerea la aer curat susține oxigenarea creierului și crește nivelul de energie.

În același timp, lipsa somnului afectează direct concentrarea și memoria. Performanța mentală scade vizibil atunci când organismul nu se odihnește suficient.

Citeste si…

Obiceiurile simple de dimineață influențează starea generală și pot susține funcționarea creierului pe termen lung.

Maria Mocanu
Maria Mocanuhttps://www.doctorulzilei.ro/author/maria/
Sunt Maria Mocanu, absolventă de Psihologie, cu experiență solidă în jurnalism și comunicare. Am început activitatea în presă în 2011, lucrând pentru EvzMonden, InfoActual, AnimalZoo, EVZ și Doctorul Zilei. De peste 15 ani activez în media, unde am publicat numeroase articole online, inclusiv materiale cu tematică medicală și analize ale evenimentelor curente.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Această dietă populară poate crește riscul de deces cu 91%

Postul intermitent a devenit, în ultimii ani, unul dintre...

Studiu NASA: Furtunile solare extreme ar putea provoca daune mult mai mari decât se credea

Un studiu realizat de NASA și Universitatea Lancaster arată...

Harry și Meghan Markle, avertizați de un expert: „Adevărata provocare abia începe”

Vizita Prințului Harry și a lui Meghan Markle în...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și