Sari la conținut

Vor fi obligați părinții să își imunizeze copiii? Ce presupune legea vaccinării care va fi aplicată în curând

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății a declarat că legea vaccinării este în curs de elaborare. Referitor la obligativitatea vaccinărilor, Voiculescu a lăsat să se înțeleagă că va exista o relaxare în cadrul legii, iar părinții care refuză vaccinul nu vor mai fi amendați. 

Legea vaccinării va fi asumată de întregul guvern, a declarat la Digi24 ministrul sănătăţii, Vlad Voiculescu. El a precizat că, în opinia sa, cei care refuză să îşi vaccineze copiii trebuie cel puţin să se informeze bine înainte de a lua această decizie.

„Susţin vaccinarea şi susţin importanța vaccinurilor. Avem legea vaccinării, pe care o avem în pregătire şi care o să fie disponibilă public în următoarele săptămâni”, a declarat Vlad Voiculescu.

Întrebat dacă susține obligativitatea vaccinărilor, el a răspuns: „Poziţia mea e următoarea: trebuie cel puţin să iei o decizie informată, dacă nu vrei să îţi vaccinezi copilul, minimul pe care ţi-l poate cere statul este să iei o decizie informată, să fii dispus să iei toate informaţiile despre riscurile şi beneficiile vaccinurilor şi să iei o decizie informată”.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel