Sari la conținut

Vreme cumplită în România. Se anunță prăpăd până pe 15 Iulie

meteo
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
vremea

Meteorologii preconizează un sfârșit de săptămână de coșmar, în care valul de căldură va reveni în forță, după ce joi căldura părea să se fi domolit un pic. Se pare că, din păcate, canicula va continua în mod similar. Deci, nu doar că în următoarele două zile vor fi 40 de grade, ci și luna iulie va fi la fel de toridă.

În ziua de sâmbătă, 29 iunie, canicula se menține și se intensifică, pe arii extinse vremea va fi caniculară și inconfortabilă, în timp ce indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, în mod deosebit în vestul și sudul țării.

Valorile termice maxime vor fi cuprinse între 28…30 de grade pe litoral și în jur de 37 de grade în zonele joase din Oltenia și Muntenia; nopțile vor fi local tropicale, iar valorile minime se vor situa în general între 13 și 22 de grade.

Cerul va fi variabil și se vor semnala averse și descărcări electrice numai pe arii restrânse după-amiaza, în special la munte, și seara și la început de noapte în vestul extrem al țării. Vântul va sufla slab până la moderat.

În Capitală, canicula se va intensifica ușor, va fi vreme caniculară, cu un disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 36…37 de grade, iar cele minime de 18…21 de grade. Cer mai mult senin și vânt slab până la moderat.

Prognoza ANM pentru perioada 1 iulie – 8 iulie 2024

Exceptând regiunile vestice, în care valorile termice se vor situa în apropierea celor normale, în această săptămână temperatura aerului va prezenta valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în special în sudul și sud-estul țării.

În regiunile estice și sud-estice vor fi precipitații în cantități normale, în timp ce în restul țării vor fi ploi excesive, în special în vest și nord-vest.

Prognoza ANM pentru săptămâna 8-15 iulie

Temperaturile medii vor fi peste cele normale în această perioadă în toată țara, dar mai cu seamă în regiunile sudice.

Precipitațiile vor fi în cantități apropiate de normalul acestei perioade în majoritatea țării, scrie News18.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel