Categories: Știrile zilei

2.500.000 de pensionari vor primi pensia pe iunie cu o întârziere de 42 de zile. Data la care vor primi pensia pentru iunie!

Din cuprinsul articolului

Sumele necesare pentru plata pensiilor înaintea Sărbătorilor Pascale au fost transferate, de către Casa Naţională de Pensii Publice, Poştei Române a informat Ministerul Muncii printr-un comunicat de presă.

Astfel, banii pentru tranşa I, reprezentând 50% din suma totală, au fost viraţi joi, 25 aprilie, iar tranşele II şi III au fost transferate vineri, 26 aprilie.

„Întreaga sumă necesară pentru a asigura plata pensiilor românilor înainte de Paşte este deja la Poşta Română. Le mulţumim pe această cale partenerilor noştri de la Compania Naţională Poşta Română, pentru faptul că s-au mobilizat astfel încât banii să ajungă înainte de sărbători la beneficiari”, a declarat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, citată în comunicat.

În România sunt 5.000.000 de pensionari, iar jumătate dintre ei au optat să primească banii prin intermediul poștașilor în prima parte a lunii, începând cu data de 2. Cealaltă jumătate dintre pensionari primesc pensiile pe card între 12 și 14 ale fiecărei luni.

Pensionarii au primit pensia pe card în zilele de 2 și 3 mai. Următoarea pensie, cea pe luna iunie, va intra în intervalul 12-14 iunie, adică peste 42 de zile.

Plata pensiilor prin Poșta Română se face în perioada 1-15, la domiciliul pensionarilor.

În cazul în care aceștia nu sunt găsiți acasă, pensia, împreună cu talonul de pensie, se pot ridica de la ghișeele poștale, în termen de două zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective.

În data de 12 a fiecărei luni, dar nu mai târziu de data de 14 a fiecărei luni pensionarii primesc banii pe card.

Sursă foto: Playtech

Când se achită pensiile prin poștă?

În intervalul 1 – 15 ale lunii – la domiciliul beneficiarilor.

Astfel, dacă pensionarii au primit banii cu două săptămâni mai deveme în luna mai, în iunie au de așteptat nu mai puțin de 42 de zile până la următoarea plată.

Recent Posts

La Cluj Napoca, când toată lumea nu mai credea, au fost inaugurate lucrările de construcție

La Cluj Napoca, când toată lumea nu mai credea, au fost inaugurate lucrările de construcție…

14 minute ago

Motivul neobișnuit pentru care Meghan Markle își ascunde picioarele. Poartă mereu rochii sau fuste care par prea lungi pentru înălțimea ei

De ce își ascunde Meghan Markle picioarele? Ducesa de Sussex poartă adesea haine prea lungi…

29 de minute ago

Situație alarmantă la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Județean Giurgiu

Situație alarmantă la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Județean Giurgiu. Pacienții care au nevoie…

34 de minute ago

Alertă meteo: Un ciclon devastator urmează să lovească România, după ce a făcut ravagii în țările prin care a trecut

Alertă meteo. Un ciclon puternic se apropie de România, aducând cu el ploi torențiale, descărcări…

59 de minute ago

Când sunt necesare suplimente pentru echilibrarea hormonală în premenopauză

Premenopauza le aduce femeilor multe transformări hormonale și provocări, care le influențează starea de bine,…

o oră ago

Horoscop 20 mai – 21 iunie. Noi colaborări și șanse de câștig pentru unele zodii

Horoscop 20 mai - 21 iunie. Potrivit horoscopului realizat de Neti Sandu, în această perioadă,…

2 ore ago

Citeste si: