Categories: Ştiri sănătate

A fost descoperită o nouă mutație a virusului chiar în România! Se ne așteptăm la un nou focar de infecție chiar în țara noastră?

România este pe cale să se confrunte cu o nouă criză: s-a descoperit o nouă mutație a coronavirusului la un pacient din Dorohoi. Mutația are asemănări cu tulpina din Marea Britanie.

Mutație a coronavirusului chiar în România

Cinci pacienți din Botoșani au fost confirmați cu tulpini noi ale virusului, în urma unor analize efectuate de Laboratorul de Metagenomică și Biologie Moleculară, din cadrul Universității Ștefan cel Mare din Suceava. Potrivit reprezentanților DSP, patru dintre ei au fost diagnosticați cu tulpina britanică a virusului SARS CoV-2, iar un al cincilea cu o tulpină ale cărei origini nu sunt cunoscute.

”Uniunea Europeană solicită să raportăm inclusiv aceste modificări, chiar dacă nu sunt incluse toate modificările prezente în tulpina britanică”, a declarat Mihai Damian, prorector Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava.

”După cum știm, de la începutul pandemiei, a suportat mai multe mutații. Posibil și la noi în țară să fie mai multe mutații ale virusului și cei de la Universitatea din Suceava să ne aducă mai multe detalii.

Pe aspectul PCR prezintă același grafic de amplificare ca și tulpina britanică, cu aspectul contagiozitate foarte mare”, a declarat Monica Adăscăliței, director DSP Botoșani.

Toate persoanele diagnosticate cu noile tulpini au peste 50 de ani. Trei dintre ele sunt din localitatea Havârna, una din comuna Sulița, iar una din municipiului Dorohoi, conform antena3.ro

Între timp, autoritățile sanitare din Botoșani au anunțat că vor lua măsuri de prevenție suplimentară în zonele unde au fost identificate mutațiile noului coronavirus.

”Pacienții au prezentat o formă ușoară a bolii, au fost în izolare la domiciliu, chiar au trecut de cele 14 zile de la debutul bolii, niciunul nu a fost internat, nu au prezentat forme medii sau severe, doar i-am monitorizat și vom monitoriza în continuare situația în aceste trei localități și dacă va fi necesar vom mai trimite și alte probe la Suceava”, a mai spus Monica Adăscăliței.

Recent Posts

Efectele terapeutice ale râsului. Medicamentul de care nu știai: ce boli pot fi tratate prin râs

Efectele terapeutice ale râsului. Râsul este adesea numit cel mai bun medicament, și nu este…

4 ore ago

Horoscop 19- 25 mai. Alina Bădic: „Suntem supuși unui EXPERIMENT astral. Intrăm în rezonanță cu elemente-cheie de destin”

Alina Bădic a prezentat predicțiile astrale pentru săptămâna 19 – 25 mai 2024, pentru toate…

5 ore ago

Cântatul îmbunătățește abilitățile lingvistice în creierele afectate ale pacienților cu afazie

Cântatul îmbunătățește limbajul la pacienții cu afazie. Accidentele vasculare cerebrale sunt cea mai frecventă cauză…

5 ore ago

Horoscop 20-26 mai. Avertismentul lui Mihai Voropchievici: „o săptămână grea și complicată”. Zodia care va fi trădată

Horoscop 20-26 mai 2024, cu Mihai Voropchievici. O săptămână cu schimbări inevitabile, pentru unele zodii…

6 ore ago

Cum pot fi benefice cerealele antice pentru persoanele cu diabet de tip 2

Cerealele antice, benefice pacienților cu diabet de tip 2. O nouă cercetare arată că consumul…

6 ore ago

Durerile de spate: simptome alarmante pentru ACESTE afecțiuni. Când trebuie să mergi la medic

Durerile de spate sunt printre cele mai comune probleme de sănătate întâlnite în întreaga lume,…

7 ore ago

Citeste si: