Categories: Stil de viaţă

Aceste mezeluri din magazine conțin E-uri cancerigene, substanțe care în alte țări sunt interzise

Asociația Pro Consumatori (APC) a achiziționat din supermarketuri 43 tipuri de crenvurști, în vederea realizării unui studiu prin care să atragă atenția în ceea ce privește conținutul acestor produse și potențialele efecte asupra sănătății consumatorilor.

În urma analizei, a reieșit că 93% din produsele analizate conțin aditivi alimentari, adică E-uri, de la 2 aditivi alimentari până la 11 aditivi alimentari, deci numai 7% dintre produsele analizate nu conțin aditivi alimentari! În timp ce, la 91% din produsele analizate s-a folosit nitrit de sodiu, un conservant suspect.

Cei mai mulți dintre crenwurștii din magazine conțin E250. Este vorba despre nitrit de sodiu, un conservant artificial care se foloseşte pentru inhibarea bacteriilor şi pentru intensificarea culorii produselor din carne (culoarea roz a unor mezeluri şi preparate afumate). Nitritul de sodiu este inclus de autorităţile europene şi nord americane pe lista substanţelor potenţial cancerigene, în special pentru tractul digestiv (stomac). În ţări precum Germania, Norvegia, Suedia sau Canada, acest conservant este interzis.

Aceste mezeluri mai conșin și E252. Acesta se numește nitrat de potasiu și se foloseşte ca şi conservant şi face parte din grupa e-urilor suspecte. La temperaturi ridicate sau în stomac, nitraţii pot fi convertiţi în nitriţi (E250). Nitriţii de sodiu reacţionează cu proteinele şi formează substanţe cancerigene numite nitrozamine. Nitriţii pot genera: alergii, dereglări hormonale, tulburări hepatice, boli intestinale şi ale ficatului, tulburări hepato-biliare, tulburări ale tubului digestiv, tulburări nervoase şi creşterea nivelului de colesterol.

Printre E-uri ce se regăsesc în crenwurști este și E300. Acidul ascorbic este un agent antioxidant obținut din glucoză și care, în cantități mari, poate produce diaree, atacă smalțul dinților și duce la formarea calculilor la rinichi. De asemenea, aceste preparate mai au în compoziție și E316. Izoacorbatul de sodiu este o substanţă care prelungeşte perioada de păstrare a alimentelor prin protejare împotriva oxidării (de exemplu: râncezirea, schimbarea culorii). Poate genera alergii, dereglări hormonale, tulburări hepatice, boli intestinale şi ale ficatului, tulburări hepato-biliare, tulburări ale tubului digestiv, tulburări nervoase şi creşterea nivelului de colesterol.

Pe de altă parte, este bine de știut că din acest tip de mezeluri este aproape nelipsit E330 – acidul citric, agent de reglare a acidității. Cel mai bine documentat efect al acidului citric este distrugerea smalţului dentar, acesta favorizând apariţia cariilor dentare. Acidul citric nu este recomandat în alimentaţia copiilor.  Nu trebuie consumate alimente ce conţin acid citric de către cei care au afecţiuni cardiovasculare sau renale, afecţiuni ale aparatului digestiv şi diaree.

Pericolele din crenwurști sunt și mai multe. Merită să amintim și de E331 – Citraţii de sodiu (săruri de sodiu ale acidului citric) sunt folosiţi şi ca agenţi de reglare a acidităţii produselor alimentare, ca antioxidanţi, conservanţi sau arome, produce efecte secundare ca greaţă, vomă, crampe abdominale şi musculare, reacţii alergice, amorţirea extremităţilor, oboseală, ritm cardiac anormal, crize, ameţeală, respiraţie greoaie etc.

Pe de altă parte un alt pericol din acest sortiment de mezeluri este și E407 – Caragenanul este un gelifiant, agent de îngroșare. Unele studii au arătat că există riscuri cancerigene asociate cu acest aditiv alimentar.

Crenwurștii mai conțin și E412 ( Guma de guar este o polizaharidă folosită în industria alimentară ca stabilizator, emulgator și agent de îngroșare. Poate provoca greață, flatulență și cramp), E415 (Guma de xantan este produsă prin fermentarea glucozei, sucrozei sau lactozei de bacteria Xanthomonas campestris. Poate provoca balonare, flatulență, diaree, crampe abdominale și scăderea glicemiei),E 417 (gumă tara, stabilizator. Poate provoca alergii) și E452 (Polifosfații pot provoca alergii, dereglări hormonale, boli intestinale și creșterea valorii colesterolului. Polifosfații dezechilibrează balanța calciu-fosfor, împiedicând fixarea calciului în oase, favorizând apariția osteoporozei).

Recent Posts

Amețeli și dureri de cap. Află ce se întâmplă atunci când îți pierzi echilibrul

Amețelile și durerile de cap pot fi simptome ale unor probleme de sănătate care afectează…

32 de minute ago

Pensia privată: Informatii ulile despre banii românilor de la bătrânețe

Sistemul de pensii private din România a fost introdus în 2008, odată cu crearea Pilonului…

o oră ago

Sfârșitul lumii este aproape: O clarvăzătoare a dezvăluit data exactă a Apocalipsei și detalii terifiante despre ” Antihrist”

Mhoni Vidente a generat agitație pe rețelele de socializare cu ultima sa predicție despre sfârșitul…

2 ore ago

Oamenii de știință: acest obicei din copilărie crește riscul de demență

Un obicei din copilărie este asociat cu un risc crescut de a dezvolta demență mai…

2 ore ago

Băutura cu calciu, magneziu și potasiu care ajută la ameliorarea „tuturor durerilor” din organism

Un raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a arătat că o alimentație sănătoasă și…

3 ore ago

Citeste si: