Categories: Ştiri sănătate

Adevărul despre brânza de Sibiu, la mare căutare printre bucureşteni. Este sau nu contrafăcută? Cum îţi dai seama dacă ţi se vinde telemea sau doar un fals

Pieţele şi magazinele din București sunt pline de aşa-zişi sibieni care comercializează, de fapt, doar falsuri alimentare.

Reporterii Antena 1 au cumpărat brânză din piață și au dus-o la laborator pentru analize. Așa au descoperit că „tradiţionalul” caşcaval de oaie de la Jina, care se vindea într-un magazin de sibieni din Capitală, e făcut exclusiv din lapte de vacă. Şi nu e singura fraudă.

Mihai Sopa este oier de-o viaţă. Produce telemea de Sibiu, brand de ţară din 2018 şi produs tradiţional autentic, recunoscut de Uniunea Europeană, din 2019. ”Telemeaua de Sibiu cu brand, putem să fim siguri că este o telemea din lapte de oaie, cu niciun fel de conservant sau absolut nimic”, spune el.

Cu toate acestea, România este, însă, plină de aşa-zişi „sibieni”, care vând brânză neetichetată şi n-au nicio legătură cu adevăraţii ciobani de la Jina. O demonstrează testele de laborator.

”Mulţi fabrică însă doar minciuni pentru clienţii care plătesc bani frumoşi”

Jurnaliștii au refăcut traseul brânzei de la stână, până la etichetare. Au mers chiar în două fabrici din judeţul Sibiu. Şi au asistat la un proces migălos, care presupune ore în şir de muncă, zi de zi.

Florin Dragomir este un alt producător care, de când se ştie, asta face – telemea de oaie. ”Deoarece e natural făcută, brânza este sănătoasă şi îşi păstrează proprietăţile. Tot ce are bun în ea rămâne. Această hologramă se pune pe fiecare etichetă. Poate să fie şi altă etichetă, dar holograma de Sibiu trebuie să fie neaparat”, explică sibianul.

În final se vinde fie etichetată, sub denumirea de telemea de Sibiu, fie neetichetată, sub denumirea de telemea de oaie. Lipsa etichetei e, de fapt, „portiţa” ideală pentru cei care vor să facă profit pe spatele altora.

”În total, în judeţul Sibiu, sunt 11 care au voie să vândă sub această etichetă: telemea de Sibiu. Cei care se ocupă, însă, de creşterea animalelor şi de prelucrarea laptelui nu au timp să vândă şi la tarabă. Aşa că de multe ori produsele care ajung în pieţe sunt vândute sub un marketing înşelător”, susțin reporterii citaţi de turnulsfatului.ro.

Dorin Cojocaru, specialist calitate şi prelucrare lactate spune că ”mulţi fabrică însă doar minciuni pentru clienţii care plătesc bani frumoşi cu gândul că vor pune pe masă mâncare autentică. Poate unii sunt alergici la specia proteina de vacă şi ei cumpără capră sau oaie şi găsesc vacă şi pot avea o reacţie alergică. Nu doar caşcavalul testat s-a dovedit a fi un fals”.

”Să nu se joace, pentru că suntem obligaţi să transmitem aceste lucruri organelor de cercetare penală”

Alexandru Cîrîc, director general al ICA spune că produsul adus pentru analiză nu are nicio urmă de lapte de oaie. ”Nu a trecut măcar pe lângă lapte de oaie. Nici măcar nu este un amestec de lapte de oaie cu lapte de vacă. Este 90% +/- 10% lapte de vacă”, spune specialistul.

”În urma unor controale, am constatat că sunt substituiri de specie. Nu există niciun pic de lapte, ba toate erau din produse vegetale, ceea ce este foarte grav. Să nu se joace, pentru că suntem obligaţi să transmitem aceste lucruri organelor de cercetare penală”, spune și Dănuţ Păle, vicepreşedinte ANSVSA.

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

În goana după bani, comercianţii merg, însă, mai departe decât s-ar crede. ”Eu am fost în piaţă şi am văzut că e aceeaşi brânză, o tăiat aceeaşi brânză şi a făcut patru bucăţi. Şi o zis: „De care doreşte doamna? Bivoliţă. Asta e bivoliţă, asta e capră, asta e oaie, asta e vacă. Aceeaşi brânză”, susține Florin Dragomir, producător de telemea de Sibiu.

”În viitor, cine va face lapte de oaie va avea aur. Ne minţim unii pe alţii”

Ca să-ţi dai seama dacă ţi se vinde brânză de oaie sau doar un fals, primul criteriu e preţul. ”Nu are cum să fie aşa ceva posibil în momentul în care laptele de oaie pleacă de la fermă la 6 lei kilogramul. Aia clar nu are nicio treabă cu laptele. Din patru kilograme de lapte iese un kilogram de brânză. Marfa din care se produce telemeaua este 24 de lei. Plus prelucratul, transportul…ajunge la un 32-33 de lei.

Ei se folosesc de arealul judeţului Sibiu, de chestia „produse de la Sibiu”, producători sibieni. În viitor, cine va face lapte de oaie va avea aur. Ne minţim unii pe alţii. Dacă nu vom scăpa de această minciună, de această lăcomie de a face banii, lucrurile nu vor merge foarte bine. Vor veni lucrurile etichetate de prin Europa, de pe oriunde, şi brânză tot mai puţină”, explică Mihai Sopa, producător de telemea.

Recent Posts

Cât costă lingura pentru alimentație sănătoasă, inventată de japonezi?

Gigantul japonez din sectorul băuturilor Kirin Holdings va începe să comercializeze o lingură electrificată despre…

6 ore ago

Știai că ai dreptul la pensie chiar dacă nu ai cotizat suficient? Condițiile în care poți beneficia de pensie

Românii care nu au avut un loc de muncă, contracte legale si nu au plătit…

6 ore ago

Horoscopul banilor pentru săptămâna 20-26 mai. Zodiile care scapă de datorii

Soarele intră în zodia Gemenilor, fiind un semn că timpul este potrivit să revenim la…

7 ore ago

Dezvăluiri din ancheta scandalului sângelui contaminat: 30.000 de persoane au primit transfuzii cu sânge infectat!

Autorităţile sanitare şi cele politice au încercat să ascundă adevărul în legătură cu uriaşul scandal…

7 ore ago

Alertă cu bombă la Patriarhia Română

Catedrala Patriarhală a fost evacuată după o amenințare cu bombă. La Catedrală și la sediul…

7 ore ago

Legătura dintre pensiile din Pilonul II și prețul curentului electric. Puțini români știu acest lucru

Potrivit unei analize realizate de Ziarul Financiar, 6 din fiecare 10 lei investiţi de fondurile…

8 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Transplant pulmonar