Categories: Ştiri sănătate

Alertă ANPC: produse de pui infestate cu Salmonella, vândute de acești trei retaileri.Produsele sunt retrase de la vânzare

Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), angajaţii instituţiei se află în plină campanie de verificare a tuturor produselor din carne de pui aflate la vânzare în magazinele din România.

În urma acţiunilor de control desfăşurate, în ceea ce priveşte carnea de pui clasică, comercializată în ţară, au fost prelevate probe care au fost trimise la laboratoarele de analiză autorizate, în domeniu, de pe teritoriul României.

Produse din carne de pui cu Salmonella

O primă parte a rezultatelor acestor analize relevă următoarele aspecte:

– probele prelevate în judeţul Vrancea, la organe de pui de la Agricola Internaţional, comercializate în magazinul Lidl din Focşani, au fost confirmate cu Salmonella Infantis;

– probe prelevate în depozitul Penny din comuna Ştefăneştii de Jos, judeţul Ilfov, din pui şi organe de pui marca „Hanul Boieresc”, produse de Vanbet, au fost confirmate cu Salmonella Infantis şi Salmonella Enteritidis;

– probe prelevate în magazinul Penny Colentina, din sectorul 2 al Capitalei, din pui marca „Hanul Boieresc”, produse de Vanbet, au fost confirmate cu Salmonella Infantis şi Salmonella Enteritidis;

-probe prelevate în magazinul Penny Bucureştii Noi, din sectorul 1 al Capitalei, din pui marca „Hanul Boieresc”, au fost confirmate cu Salmonella;

– probe prelevate în magazinul Metro Băneasa, din sectorul 1 al Capitalei, din carne de pui marca „Coco Rico”, produsă de Aaylex, au fost confirmate cu Salmonella;

– probe prelevate în magazinul Metro Băneasa, din sectorul 1 al Capitalei, din carne de pui, produsă de Agricola Internaţional, au fost confirmate cu Salmonella.

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Retragerea produselor cu Salmonella de pe piață

ANPC precizează că, în cazul identificării Salmonella spp. drept criteriu de siguranţă a alimentelor în probele de alimente de origine animală, conform legislaţiei europene, vor fi aplicate o serie de măsuri.

Astfel, în cazul depistării Salmonella spp., în probele recoltate conform Regulamentului (CE) nr. 2.073/2005, cu amendamentele ulterioare, din produsele de origine animală şi Salmonella enteritidis şi/sau Salmonella typhimurium, în probele de carne proaspătă de pasăre, care se regăsesc la nivelul unităţilor de vânzare cu amănuntul, acestea sunt declarate improprii consumului uman, sunt reţinute oficial şi retrase de la consumul uman.

Legislația europeană privind comercializarea produselor cu Salmonella

În cazul depistării de Salmonella enteritidis şi/sau Salmonella typhimurium în probele de carne proaspătă de pasăre şi de Salmonella spp. (toate tipurile de Salmonella), în alte probe de produse de origine animală, recoltate conform Regulamentului (CE) nr. 2.073/2005, cu amendamentele ulterioare, din loturi de carne proaspătă de pasăre, respectiv produse de origine animală, care nu au fost livrate către unităţile de vânzare cu amănuntul, cu excepţia depozitelor alimentare, acestea nu vor fi destinate comercializării către consumatorul final decât după ce au fost supuse unui tratament termic care să asigure eliminarea acestui risc, într-o unitate de procesare autorizată sanitar-veterinar, urmată de efectuarea unui control microbiologic pentru fiecare lot de fabricaţie, care să ateste că lotul este corespunzător microbiologic, atunci când nu există garanţii suficiente că tratamentul termic a eliminat pericolul.

„Regulamentele Europene nr. 178/2002, 853/2004, 625/2017, 2073/2005, care legiferează domeniul siguranţei alimentare, de la furajare, până la produs finit, menţionează că identificarea microbiologică a Salmonelei spp. în carnea proaspătă de pasăre/produse din carne proaspătă de pasăre este neconformă, fiind un indicator al lipsei siguranţei alimentare şi implică măsuri corective conform legislaţiei specifice. Prevederile legislative prezentate sunt armonizate în legislaţia naţională de către Autoritatea Sanitară Veterinară şi de Siguranţă Alimentară, care are în atribuţii aplicarea acestora şi care a fost informată atât de laboratoarele care au depistat bacteria Salmonella la probele prezentate de către ANPC, cât şi de instituţia noastră, direct”, a subliniat ANPC.

Măsuri luate de ANPC

Ca urmare a prelevării de probe la produsele suspicionate a fi infectate, comisarii ANPC au aplicat, până în acest moment, amenzi contravenţionale în valoare de peste 45.000 lei şi au oprit temporar de la comercializare loturile de produse cu probleme, aflate în spaţiile verificate. Ulterior primirii rezultatelor, cele confirmate au fost direcţionate către distrugere.

„ANPC va continua verificările şi în perioada următoare şi, pe măsură ce rezultatele de laborator vor fi disponibile, vom reveni cu informaţiile necesare”, dau asigurări reprezentanţii instituţiei.

Recent Posts

Carmen Harra, despre rețeta care a învățat-o de Dalai Lama: E cel mai bun tratament pentru cancer

Carmen Harra, despre un leac pe care l-a învățat de la Dalai Lama. Cancerul este…

4 ore ago

Fructe pe care ar trebui să le mănânci zilnic dacă ești stresat, potrivit unui medic

Fructele care combat stresul. consumul de fructe poate aduce o multitudine de beneficii pentru sănătate,…

4 ore ago

Horoscop 17 mai 2024. Scorpion, trebuie să amâni deciziile importante. Capricorn, latura ta creativă este perfect aliniată

Horoscop 17 mai 2024. Problemele domestice sunt primordiale pentru nativii din zodia Rac. Pentru cei…

5 ore ago

Retenția de apă, semnul unei boli de inimă. Cum eliminăm apa în exces

Excesul de lichide din organism poate fi cauzat de diferite motive, cum ar fi consumul…

5 ore ago

A avut dureri de cap luni întregi, a mers la spital și i-a uimit pe medici / FOTO

Durerea de cap cauzată de un vierme parazitar este extrem de rară, deoarece de obicei…

6 ore ago

Cum a reușit un medic să se vindece de o boală incurabilă pe creier

Tumoare pe creier. O tumoare pe creier este o creștere anormală a celulelor în interiorul…

6 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra