Categories: Ştiri sănătate

Ancheta OMS privind coronavirusul. Decizia de ultim moment a Chinei!

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că este “foarte dezamăgit” deoarece China nu a autorizat încă accesul unei echipe de experţi internaţionali pentru a analiza originile coronavirusului, relatează Reuters.

Echipa formată din zece persoane urma să plece la începutul lunii ianuarie în cadrul unei mult aşteptate misiuni de cercetare a primelor cazuri de infectare cu noul coronavirus, raportat iniţial în urmă cu peste un an în oraşul Wuhan din China.

“Astăzi (marţi – n.a.) am aflat că oficialii chinezi nu au finalizat încă demersurile necesare pentru sosirea echipei în China”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, la o conferinţă de presă online la Geneva.

“M-am aflat în contact cu înalţi oficiali chinezi şi am reiterat faptul că misiunea reprezintă o prioritate pentru OMS”, a spus el în legătură cu această călătorie despre care a precizat că a fost organizată împreună cu Beijingul.

Misiunea ar urma să fie condusă de Peter Ben Embarek, expert al OMS în zoonoze, care a efectuat o călătorie în China în luna iulie a anului trecut, într-o misiune preliminară.

Doi membri ai echipei internaţionale îşi începuseră deja călătoria în China. Unul dintre ei s-a întors, iar celălalt este în tranzit într-o altă ţară, a declarat directorul Programului pentru urgenţe sanitare al OMS, Mike Ryan.

Cu toate acestea, el a adăugat: “Suntem încrezători şi sperăm că este doar o problemă logistică şi birocratică, ce poate fi rezolvată foarte repede”.

Înaintea acestei călătorii a experţilor OMS, Beijingul a căutat să modeleze discursul privind momentul şi locul în care a început pandemia, un înalt diplomat chinez, Wang Yi, spunând că “din ce în ce mai multe studii” au arătat că aceasta a apărut în mai multe regiuni. Ryan a descris anterior această poziţie drept “foarte speculativă”.

China a respins criticile referitoare la modul în care au fost gestionate primele cazuri care au apărut la sfârşitul anului 2019, deşi unele voci – inclusiv preşedintele american Donald Trump – au pus sub semnul întrebării acţiunile Beijingului în timpul epidemiei.

Washingtonul, care şi-a anunţat intenţia de a părăsi OMS, a solicitat o anchetă “transparentă” şi a criticat modul în care experţii chinezi au desfăşurat prima fază a cercetării.

China a declarat miercuri că negocierile cu OMS continuă, întrucât o echipă care urma să investigheze originea pandemiei nu are încă toate vizele necesare, relatează AFP.

“Pandemia este încă foarte gravă, iar China face la rândul său tot posibilul pentru a o preveni şi a o controla”, a declarat presei purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, Hua Chunying. Nu este vorba “doar despre o problemă de viză”, a precizat Hua.

Recent Posts

La cât ajunge pensia unui român cu 35 de ani vechime în muncă, după recalculare

Pensie după 35 de ani de muncă. După o perioadă de 35 de ani de…

7 ore ago

Simptome care apar în orice tip de de cancer și sunt adesea ignorate până e prea târziu

Cancerul este o afecțiune complexă și diversă, cu peste 100 de tipuri diferite cunoscute până…

7 ore ago

Ce să mănânci dacă ai glicemia mare. Cele mai bune alimente care elimină zahărul din sânge

Știi ce alimente te ajută să scazi glicemia? Prediabetul este caracterizat prin prezența valorilor crescute…

8 ore ago

Unul dintre cele mai frumoase orașe din România, înclus în patrimoniul Unesco. Merită să-l vizitezi cel puțin o dată în viață

Unul dintre cele mai frumoase orașe din România. În România există un oraș de o…

8 ore ago

Nutriționist: Acest fruct îngrașă cel mai tare. E un șoc pentru ficat dacă mâncăm prea mult

Fructul care îngrașă cel mai mult. Dr. Mihaela Bilic, cunoscut medic nutriționist, atenționează în legătură…

9 ore ago

Horoscop 20 – 26 mai 2024. E momentul să culegem roadele în urma eforturilor depuse

Horoscop 20 - 26 mai 2024. O săptămână plină de evenimente semnificative. Cu patru evenimente…

9 ore ago

Citeste si: