Categories: Știrile zilei

ANM anunţă SCHIMBĂRI bruşte ale vremii! PROGNOZA detaliată

Meteorologii dezvăluie prognoza meteo pentru perioada următoare după fenomenele extreme din ultima săptămână, care au adus ploi şi chiar ninsori după zile cu temperaturi de peste 30 de grade. Astfel, vremea va fi schimbătoare în următoarele săptămâni şi nu sunt excluse episoadele de instabilitate.

Elena Mateescu, directorul ANM, a anunţat că în următoarele zile vom avea temperaturi foarte coborâte, în special în jumătatea nordică a ţării, dar chiar şi în Bucureşti.

„Am avut o diferenţă foarte mare de temperatură. Am avut chiar 34 de grade la Bechet, 31 de grade în Capitală. Prima jumătate a lunii aprilie a fost cea mai călduroasă din istoria măsurătorilor meteorologice, pentru că abaterea termică pozitivă a fost de 5 grade Celsius pentru perioada respectivă, depăşind luna aprilie 2017, atunci când abaterea a fost de 4,7 grade Celsius.

Şi la acest moment ne încadrăm, chiar cu această răcire, cu 4,7 grade abatere termică pozitivă, pentru că încă vorbim de o perioadă nu foarte lungă, mai lungă a fost perioada cu temperaturi extreme foarte ridicate în care, la foarte multe staţii, în foarte multe zile, am depăşit recordurile temperaturilor maxime zilnice sau minime zilnice.

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Observăm pe animaţia care ne indică temperaturile în următoare perioadă, vom vorbi în continuare de temperaturi foarte coborâte, în special în jumătatea nordică a ţării acolo unde maximele nu vor mai depăşi 12-14 grade Celsius, cât ar trebui în mod obişnuit să înregistrăm din punctul de vedere al minimelor. Iar minimele vor fi unele foarte coborâte, mai ales în depresiuni, spre -5 sau -6 grade Celsius.

Temperaturi aproape de limita îngheţului în Capitală

Chiar şi în Capitală, o minimă de 4 grade Celsius. Chiar şi zilele de început de săptămână, luni şi marţi, acelaşi ecart al valorilor de temperaturi, după care observăm nuanţe de verde şi chiar de galben, semn că vremea va intra într-un uşor proces de încălzire, astfel încât ne vom apropia, din nou, de ceea ce înseamnă maxima unei zile de vară de 24-25 de grade Celsius.

Până atunci însă, şi forma precipitaţiilor, mai ales la munte, la altitudini mai mari de 1.500 de metri, predominant sub formă de lapoviţă şi ninsoare, asociate şi cu un vânt de 70-80 de km/h indică o vreme deosebit de rece. Şi la acest moment, avem staţiuni unde înregistrăm strat de zăpadă consistent. De pildă, la Vârfu Omu, aproape 80 de centimetri, la Bâlea Lac peste 50 de centimetri, la Căliman, de asemenea, 35 de centimetri”, a declarat Elena Mateescu, directorul executiv al ANM, la Antena 3 CNN.

Recent Posts

STUDIU. Condimentul care poate crește riscul de cancer de stomac

STUDIU despre un condiment comun. Consumul excesiv al unui condiment comun poate crește riscul de…

4 ore ago

Horoscop 18 mai. Astrolog: Capricornii pot fi ușor de păcălit. Mare atenție!

Astrologii vin cu veşti surprinzătoare pentru nativii celor 12 zodii. Gemenii pot acționa imoral, Racii…

4 ore ago

Cinci alimente benefice pe care toată lumea trebuie să le consume: Îmbunătățesc funcția rinichilor

O echipă internațională de medici nutriționiști a întocmit o listă cu cinci alimente benefice pentru…

5 ore ago

Totul despre boala rară și gravă care afectează hemoglobina: Tratamentul NU trebuie întrerupt

Talasemia majora este o boală genetica rară și gravă care afectează producerea de hemoglobina, proteina…

5 ore ago

Ce s-a întâmplat în corpul unei femeie care a urmat o dietă strictă

O femeie a urmat o dietă strictă cu apă două săptămâni. Ea a dezvăluit ce…

6 ore ago

De ce să mănânci fructe întregi în loc să bei sucuri. Vezi ce se întâmplă în corp

De ce să mănânci fructe întregi în loc să bei sucuri? Sucurile naturale sunt o…

6 ore ago

Citeste si: