Categories: Ştiri sănătate

Apelul disperat al unei mame: ”Mi-am găsit fata tăiată pe mână în forma balenei. Ce să fac să o salvez?”

Mama unei eleve a Colegiului Tehnic ”Henri Coandă” din Târgu-Jiu a cerut ajutor pe reţelele de socializare după ce a depistat-o pe fiica sa cu răni pe braţe. Adolescenta a jucat „Balena Albastră” deoarece părinţii nu o lăsau să îşi petreacă timpul liber după plac.

Adolescenta de 16 ani a fost descoperită cu răni pe braţe de către mama acesteia, potrivit MEDIAFAX.

Ulterior, eleva Colegiului Tehnic ”Henri Coandă” din Târgu-Jiu i-a mărturisit mamei sale că s-a zgâriat cu un ac, după ce a căutat pe Internet informaţii despre jocul ”Balena Albastră”, întrucât părinţii nu o lăsau să îşi petreacă timpul liber aşa cum şi-ar fi dorit.

Mama adolescentei, din comuna Băleşti, susţine că a alertat Poliţia, însă nu ar fi fost luată nicio măsură.

”Ajutor! Am o fată de 16 ani, a intrat în jocul Balena Albastră, ce pot face să îmi scap fata de moarte? Poliţia zice că nu are ce să facă, ce e de făcut? Am găsit fata crestată pe mână în forma balenei, cu 14 tăieturi, ce să fac să îmi salvez copilul? Îndrumaţi-mă!”, a scris mama Denisei pe Facebook.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj declară că s-au autosesizat în urma mesajului postat pe reţelele de socializare.

”Ne-am sesizat din oficiu. Atât mama, cât şi fiica au fost consiliate de psihologul IPJ Gorj şi în continuare s-au luat măsuri pentru ca fetiţa să fie introdusă într-un program de consiliere psihologică, la şcoala din care face parte”, a declarat,  pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Miruna Prejbeanu.

Conducerea Colegiului Tehnic ”Henri Coandă” a anunţat, la rândul ei, că va face verificări în acest caz după vacanţă.

”Este elevă în clasa a 9-a. Vom face verificări după vacanţă. Părinţii nu au venit să anunţe la şcoală. Noi avem consilierul şcolar, care este foarte implicat în această problemă, de când a devenit publică la nivel naţional. Doamna a mers la fiecare clasă şi a stat de vorbă cu copiii. Acţiuni la şcoală s-au întreprins în acest sens, dar atâta timp cât părinţii nu spun sau preferă să comunice pe alte canale, nu aveam de unde să ştim. Este un copil liniştit. Un copil bun, ştiu că învaţă bine. Trebuie să discutăm şi analizăm”, a declarat, pentru MEDIAFAX, directorul adjunct al Colegiului Tehnic ”Henri Coandă” din Târgu-Jiu, Cristina Tauru.

Jocul ”Balena Albastră” presupune îndeplinirea a 50 de cerinţe ciudate, iar ultima este sinuciderea.

Recent Posts

Carmen Harra, despre rețeta care a învățat-o de Dalai Lama: E cel mai bun tratament pentru cancer

Carmen Harra, despre un leac pe care l-a învățat de la Dalai Lama. Cancerul este…

9 ore ago

Fructe pe care ar trebui să le mănânci zilnic dacă ești stresat, potrivit unui medic

Fructele care combat stresul. consumul de fructe poate aduce o multitudine de beneficii pentru sănătate,…

9 ore ago

Horoscop 17 mai 2024. Scorpion, trebuie să amâni deciziile importante. Capricorn, latura ta creativă este perfect aliniată

Horoscop 17 mai 2024. Problemele domestice sunt primordiale pentru nativii din zodia Rac. Pentru cei…

10 ore ago

Retenția de apă, semnul unei boli de inimă. Cum eliminăm apa în exces

Excesul de lichide din organism poate fi cauzat de diferite motive, cum ar fi consumul…

10 ore ago

A avut dureri de cap luni întregi, a mers la spital și i-a uimit pe medici / FOTO

Durerea de cap cauzată de un vierme parazitar este extrem de rară, deoarece de obicei…

11 ore ago

Cum a reușit un medic să se vindece de o boală incurabilă pe creier

Tumoare pe creier. O tumoare pe creier este o creștere anormală a celulelor în interiorul…

11 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică