Categories: Ştiri sănătate

Aplicație pentru pacienții din Cluj. Pot interacționa cu medicii mai ușor

Aplicaţie electronică, Hospital Plus, lansată pe 15 noiembrie, la Cluj-Napoca, în cadrul evenimentului „Forumul serviciilor şi tehnologiilor medicale”, prin intermediul căreia pacienţii vor putea să interacţioneze mai uşor cu medicii sau cu diferite entităţi medicale.

„Hospital Plus este un sistem software dedicat pacienţilor şi entităţilor medicale, creat cu scopul de a uşura această interacţiune între medici şi pacienţi, între entităţi medicale care deţin medici şi pacienţi. Prin intermediul soft-ului, pacienţii pot să-şi facă programări medicale la doctori, căutaţi în funcţie de locaţie, în funcţie de specializare şi pot să-şi facă programările medicale în funcţie de orarul acestor medici, de orele disponibile. În cadrul aplicaţiei mai există un modul specializat pe interacţiunea în timp real, un chat, prin care pacienţii pot interacţiona foarte uşor cu entităţile medicale, pot să le scrie, să le pună întrebări, să le trimită fişiere tip text, audio, foto, video. Toate aceste fişiere se pot vizualiza în cadrul aplicaţiei”, a declarat Tudor Dan Pop, administrator al Medical System Enterprise, realizatorul programului.

El a mai spus că aplicaţia va fi disponibilă pentru doritori în circa una-două luni şi că este o premieră pe piaţa serviciilor medicale pentru pacienţi din România.

Hospital Plus a fost lansată în cadrul evenimentului „Forumul serviciilor şi tehnologiilor medicale”, organizat joi, eveniment la care au participat, printre alţii, chirurgul Irinel Popescu şi preşedintele Comisiei de sănătate din Senat, Laszlo Attila.

„Evenimentul se doreşte a fi o conexiune între reprezentanţii serviciilor medicale publice/private (manageri de spitale) şi cei ai tehnologiilor medicale pe de-o parte şi autorităţile publice, asociaţiile de pacienţi, mass-media pe de altă parte. Prin intermediul Forumului se vor aduce soluţii concrete pentru îmbunătăţirea sistemului medical, care să răspundă cât mai bine nevoilor pacienţilor”, se arată într-o informare a organizatorilor.

Recent Posts

Pensionarii care pot încasa până la 1.000 de lei în plus. Ce condiție trebuie să îndeplinească

Pensionarii care pot încasa până la 1.000 de lei în plus. Pensionarii și persoanele în…

26 de secunde ago

Horoscop zilnic 17 mai. Certuri și discuții. Află care sunt zodiile care vor avea parte de dezamăgiri

Horoscop 17 mai 2024. Află care sunt predicțiile astrelor pentru toate semnele zodiacale, în materie…

30 de minute ago

Psoriazis: Cauze, simptome și tratament

Psoriazis: este o boală inflamatorie cronică care afectează aproximativ 2% din populația generală. Deși încadrat…

60 de minute ago

Vreme de coșmar în Italia, cu urmări și în România. Ploi și inundații fără precedent în ultimile secole

Alertă METEO: Vremea rea continuă în nordul Italiei, în special în regiunile Lombardia și Veneto.…

2 ore ago

Peste 100.000 de pachete de pâine cu resturi de șobolani au fost retrase de pe piață

Peste 100.000 de pachete de pâine feliată retrase de pe piață. În orice țară, siguranța…

2 ore ago

Medic plasat în arest la domiciliu, după ce ar fi uitat o compresă în corpul unei paciente operate. Femeia a murit de septicemie

Un medic de la Institutul Oncologic din Bucureşti cercetat pentru ucidere din culpă, după ce…

2 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică