Asociația Dăruiește Aripi merge acasă la copiii cu cancer din București și împrejurimi pentru tratamente medicale

În septembrie este marcată, pe plan internațional, luna de conștientizare a cancerelor la copii (Childhood Cancer Awareness Month).

Asociația Dăruiește Aripi, în parteneriat cu Institutul Oncologic București (IOB), oferă copiilor cu cancer îngrijiri medicale gratuite la domiciliu, în condiții de siguranță maximă, sub supravegherea medicului curant.

În program sunt incluși în prezent 69 de copii, mulți din comunități defavorizate, din București și 7 județe învecinate: llfov, Prahova, Călărași, Giurgiu, Dâmbovița, Ialomița și Teleorman. Cel mai mic pacient are un an și două luni.

La un an de la lansarea acestui program, personalul medical a efectuat 376 de vizite la domiciliu, a recoltat 583 de analize și a parcurs peste 15000 de kilometri între spital și casele copiilor. Aceste deplasări înseamnă mai multe zile petrecute de copii acasă și mai puține ore pe drum.

De asemenea, programul de vizite la domiciliu reduce povara financiară pentru familiile acestora.

Serviciile oferite de Dăruiește Aripi includ evaluarea și monitorizarea între curele de chimioterapie, recoltarea de analize, administrarea unor terapii de suport, consiliere psihologică, evaluarea calității vieții, instruirea membrilor familiei pentru îngrijirea micilor pacienți și îngrijire paliativă.

Fondatoarea și președintele Asociației Dăruiește Aripi, Alina Pătrăhău:

“Bucuria mea cea mai mare este faptul că întotdeauna am găsit soluții și resurse să mergem acasă la toți micii pacienți care au nevoie.
În România există doar 13 centre de oncologie pediatrică, grupate în 8 județe. Copiii cu cancer sunt peste tot, în multe orașe mici și în multe sate. Ne dorim ca toți copiii din țară să beneficieze de acest program.“

Echipa de proiect este formată din 4 medici și 6 asistente, personal al IOB, cadre medicale cu care copiii sunt familiarizați. Echipa mai include un expert în sănătate publică, un psiholog, un coordonator de dispecerat și o șoferiță.

Andreea Drăgan, mama unui copil supraviețuitor de cancer și coordonatoarea dispeceratului organizat de Asociația Dăruiește Aripi la IOB:

“Programul de tratamente la domiciliu ajută enorm acești copii. O singură zi în care ei rămân acasă, în loc să o petreacă în spital, înseamnă liniște sufletească pentru ei și pentru părinți. Atunci când asistenta din spital vine acasă, parcă totul merge mai ușor, inclusiv când cei mici trebuie să revină la spital.

Rezultatele analizelor recoltate prin programul nostru le oferă medicilor posibilitatea să planifice cu exactitate derularea curelor de chimioterapie.“

Dăruiește Aripi își propune să dezvolte, în viitorul apropiat, parteneriate similare cu Institutul Clinic Fundeni și Spitalul Clinic de Urgență pentru copii “Marie Curie”.

Recent Posts

Vestea bună a zilei! Chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu se întorc pe sticlă. Unde îi vom putea vedea din nou și când

Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu revin la TV. Vești excelente pentru fanii celor trei chefi care…

18 minute ago

Exercițiu pentru reglarea tensiunii arteriale și sănătatea inimii. Lidia Fecioru: „Dimineața și seara, 5 minute”

Exercițiu pentru reglarea tensiunii arteriale. Milioane de oameni din întreaga lume se confruntă cu hipertensiunea…

49 de minute ago

Ce trebuie să faci după ce ai fost diagnosticat cu cancer. Cum să depășești această experiență dificilă

Ce să faci după ce ai fost diagnosticat cu cancer. Un diagnostic de cancer este,…

o oră ago

Hipertensiunea arterială: complicații la nivel cardiovascular, al rinichilor și al creierului

Hipertensiunea arterială poate avea numeroase complicații asupra sănătății, afectând diverse organe și sisteme din corp.…

2 ore ago

Horoscop rune 20-26 mai. Mihai Voropchievici anunță schimbări importante: Să se pregătească! Încep o viață nouă

Horoscop rune. Săptămâna 20-26 se anunță a fi una plină de evenimente neașteptate, cu schimbări…

3 ore ago

Citeste si: