Categories: Stil de viaţă

Avem o putere aproape infinită în noi! Cum o putem exploata ca să ajungem unde ne-am propus

Chiar dacă trupul nostru este limitat ca spaţiu, resursele pe care acesta le depozitează sunt aproape nelimitate. Cel mai bun exemplu este al unui alpinist care escaladează Everestul în condiţii extreme. Deşi este epuizat fizic şi psihic, acesta scoate mereu la suprafaţă unele resurse pe care un om obişnuit nu le-a experimentat poate niciodată, şi pe care le exploatează până îşi atinge scopurile.

În opinia psihologului Angela Nuţu, vicepreşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză, aceste puteri aproape infinite le descoperim în noi, de cele mai multe ori, atunci când trecem printr-un moment extrem şi când ni se activează instinctele de supravieţuire. Totuşi, există o metodă unică în România, care poate exploata aceste resurse, chiar şi în momentul când corpul nostru este în repaus. Este vorba de Tehnica Identificării Resurselor Interioare, pe care Asociaţia Română de Hipnoză o studiază şi o aplică în România de peste 2 ani, iar rezultatele ei sunt remarcabile.

“Putem aplica tehnica pentru a descoperi rolurile sau resursele noastre de a fi mamă, tată, student sau elev, profesor, prieten, copil, şef, angajat, responsabil etc. După ce am stabilit ce putem deveni, putem observa cum suntem, ce facem, cum vorbim, ce gesturi facem când această resursă se activează în viaţa noastră. Odată ce am identificat caracteristicile acesteia, putem descoperi dacă am reușit întotdeauna să folosim Resursa Interioară potrivită, la momentul potrivit. Poate că fără să ne dăm seama și fără să vrem ni s-a întâmplat să mergem acasă la copilul nostru cu atitudinea, gesturile, tonul de șef supărat și preocupat, în loc să mergem cu cea de “mamă grijulie sau iubitoare”, resursă care ar fi fost cea mai potrivită. Gândiţi-vă că e ca și cum am merge la negociere în costum de baie și la plajă cu costum și cravată. Acum că am învățat despre aceste super-puteri ascunse, putem stabili ce anume vrem să obținem mai mult în viața noastră și ce Resurse ne pot ajuta pentru a avea succes. Prin această metodă, putem amplifica acele Resurse şi le stimula să se manifeste în viaţa noastră cotidiană”, explică psihoterapeutul Angela Nuţu.

Cum putem exploata aceste Resurse Interioare?

Vicepreşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză consideră că nu trebuie să ne activăm resursele interioare doar în condiţii extreme, ci le putem folosi oricând, chiar şi în viaţa de zi cu zi, pentru a ne putea dezvolta atât fizic, social, emoţional, mental sau spiritual. Iată câteva beneficii:

  1. Putem să retrăim în siguranță profunzimea stărilor emoționale din copilăria noastră, indiferent de vârsta pe care o avem acum.
  2. Putem să simțim iubirea oriunde în jurul nostru.
  3. Devenim asertivi atunci când este necesar.
  4. Putem să devenim agresivi și protectori atunci când este necesar.
  5. Putem vorbi cu siguranță, încredere și putere în public.
  6. Putem să primim critici fără să ne simțim atacați sau abuzați.
  7. Alegem când dorim să folosim aspectul nostru logic sau romantic, sau oricare altul.
  8. Ne bucurăm de o sănătate mai bună.
  9. Alegem ce Resursă să folosim și când.
  10. Putem să schimbăm la comandă starea mentală sau emoțională pe care o trăim.

Recent Posts

Un adolescent de 14 ani a murit după ce a mâncat un singur chips picant. Ambalajul avertiza că provoacă „durere intensă”

Tragedie în America, unde un adolescent a murit după ce a mâncat un chips extrem…

16 minute ago

Pensionarii care pot încasa până la 1.000 de lei în plus. Ce condiție trebuie să îndeplinească

Pensionarii care pot încasa până la 1.000 de lei în plus. Pensionarii și persoanele în…

46 de minute ago

Horoscop zilnic 17 mai. Certuri și discuții. Află care sunt zodiile care vor avea parte de dezamăgiri

Horoscop 17 mai 2024. Află care sunt predicțiile astrelor pentru toate semnele zodiacale, în materie…

o oră ago

Psoriazis: Cauze, simptome și tratament

Psoriazis: este o boală inflamatorie cronică care afectează aproximativ 2% din populația generală. Deși încadrat…

2 ore ago

Vreme de coșmar în Italia, cu urmări și în România. Ploi și inundații fără precedent în ultimile secole

Alertă METEO: Vremea rea continuă în nordul Italiei, în special în regiunile Lombardia și Veneto.…

2 ore ago

Peste 100.000 de pachete de pâine cu resturi de șobolani au fost retrase de pe piață

Peste 100.000 de pachete de pâine feliată retrase de pe piață. În orice țară, siguranța…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică