Bolile care îi afectează în special pe tineri

Bolile inflamatorii intestinale (BII), din care fac parte boala Crohn şi rectocolita ulcero-hemoragică (colita ulcerativă), sunt afecțiuni inflamatorii cronice ale tubului digestiv. În România sunt aproximativ 10.000 de pacienţi diagnosticaţi cu boală Crohn sau colită ulcerativă, dintre care peste 1.500 sunt înregistraţi în Registrele Naţionale. Aproximativ 3 milioane de persoane suferă de BII în Europa.

“BII se caracterizează prin diaree cronică, scaune cu sânge, mucus și puroi (între 3-4 și peste 20/zi), apărute atât ziua cât și noaptea, dureri abdominale, febră, dispariția apetitului, scădere în greutate. Orice persoană care dezvoltă aceste simptome o periadă mai lungă de 4 săptămani trebuie să se prezinte de urgență la medic”, a declarat Conf. Dr. Liana Gheorghe, Președinte executiv al Clubului Român pentru Boala Crohn și Colită Ulcerativă.

Deși bolile inflamatorii intestinale pot apărea la orice  vârstă, cele mai multe cazuri se înregistrează la persoanele tinere, cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani. Bolile inflamatorii intestinale nu sunt cauzate de un singur agent patogen, ci rezultă din interacțiunea complexă dintre predispoziția genetică a individului și factori din mediu, îndeosebi din dietă. Am remarcat o creștere de circa 8-10 ori a acestor afecțiuni în ultimul deceniu, în special la copii, adolescenți și adulți tineri, ca urmare a modificării stilului de viață”, a adăugat Conf. Dr. Liana Gheorghe.

La nivel european, statisticile arată că 10% dintre pacienţii cu BII sunt şomeri, iar cei care muncesc au, în general, între 3 şi 6 săptămâni concediu medical pe an. De multe ori pacienții ajung să se simtă captivi, fiind nevoiți să folosească toaleta de până la 20 de ori pe zi. De asemenea, în perioadele de puseu acut al  bolii, pacienți au crampe, dureri abdominale, sângerări și au nevoia urgentă de a merge la toaletă. Aceste pusee pot dura chiar și 5 zile pe săptămână.

Bolile inflamatorii intestinale au impact asupra vieții pacienţilor, afectându-le atât viaţa profesională şi capacitatea de a munci, cât şi relaţiile sociale. Am ales să organizăm acest eveniment pentru a atrage atenția publicului larg că aceste boli există și reprezintă o povară nu doar pentru pacient, dar și pentru întreaga societate”, a declarat Isabella Grosu, președinte al  ASPIIR.

Pacienţii pot trece prin mai multe evaluări medicale înainte de a se stabili diagnosticul corect, întrucât simptomele BII sunt insuficient cunoscute iar uneori simptomatologia poate fi comună cu a altor afecţiuni ale tractului gastrointestinal. Netratate și necontrolate, bolile inflamatorii intestinale evoluează în pusee de activitate inflamatorie, cu complicații (ocluzie, malabsorbție și malnutriție, supurații, cancer colonic). Cu o diagnosticare corectă şi un tratament adecvat, pacienţii cu BII pot avea o viaţă normală.

Jumătate dintre pacienţii cu BII experimentează frecvent recidive ale bolii şi de multe ori manifestă şi alte afecţiuni intestinale. 53% dintre pacienţii cu boala Crohn necesită spitalizare în decurs de 10 ani după diagnosticare, 30-50% dintre pacienţi au nevoie de o intervenţie chirurgicală şi până la 20% dintre aceştia necesită o a doua operaţie în interval de 5-10 ani. Pentru aproximativ 20-40% dintre pacienţi, BII sunt asociate cu apariţia altor afecţiuni, precum cele ale ochilor, ale articulaţiilor sau ale pielii.

Asociația Persoanelor cu boli Inflamatorii Intestinale din România (ASPIIR), cu sprijinul Clubului Român pentru Boala Crohn și Colită Ulcerativă (RCCC) și în parteneriat cu APAA (Asociația Persoanelor cu Afecțiuni Autoimune din România), lansează astăzi, de Ziua Internațională a luptei împotriva bolilor inflamatorii intestinale, campania de educare și informare “Alege să fii tu învingătorul!”

Astfel, în perioada 19-21 mai 2014, bucureștenii sunt invitați să viziteze Colonul Gigantic amplasat în parcul Unirii, pentru a afla informații relevante despre factorii care afectează funcționarea corectă a acestei părți a organismului. De asemenea, în cele mai importante piețe și parcuri din Capitală, oameni purtând măști și păpuși gigantice vor atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă pacienții care suferă de boli inflamatorii intestinale și vor împărți materiale educaționale. Campania este organizată în parteneriat cu  AbbVie și sponsorizată de ColonHelp, MSD și Egis.

Recent Posts

Cine a fost singurul care a putut pronunța adevăratul nume al lui Dumnezeu în Vechiul Testament?

Cuvântul "Dumnezeu " este adesea asociat îndeaproape cu religiile abrahamice: iudaismul, creștinismul și islamul. Cu…

36 de minute ago

Cel mai sănătos înlocuitor al zahărului. Prof. Vlad Ciurea: Îmi pare foarte rău, dar trebuie să spun adevărul

Profesorul Vlad Ciurea a vorbit în emisiunea IThink cu Iusti Fudulu despre cât de nociv…

o oră ago

Zodia care a extras cartea pozitivă. Mihai Voropchievici: Renaștere.Te poți salva dintr-o situație dificilă

Horoscop 13-19 Mai. Mihai Voropchievici, numerolog, a dezvăluit în cadrul emisiunii Adevăruri Ascunse horoscopul integral…

2 ore ago

Lucruri esențiale pe care oamenii nu le fac. Sunt vitale pentru sănătate

Elemente vitale pentru sănătate. Dr. Cezar, celebrul cardiolog, dezvăluie care sunt elementele vitale pentru sănătate.…

11 ore ago

Pelagra

Ce este, cum se manifestă și de ce apare boala PELAGRA? Pelagra este boala cauzată…

12 ore ago

Regimul alimentar al pacientului cu diabet. Află dacă pot consuma cireșe

Regimul alimentar al pacientului cu diabet. Regimul diabeticilor este foarte important pentru controlul nivelului de zahăr…

12 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra