Categories: Ştiri sănătate

Bolile neurologice, principala cauză la nivel mondial a problemelor de sănătate (STUDIU)

Bolile care afectează sistemul nervos, cum ar fi demenţa de tip Alzheimer, migrenele sau consecinţele unui accident vascular cerebral, reprezintă în prezent principala cauză la nivel mondial a problemelor de sănătate, potrivit unui nou studiu.

Conform cercetării publicate în revista Lancet Neurology, patologiile neurologice, în sensul larg al termenului, au luat locul patologiilor cardiovasculare în clasamentul cauzelor problemelor de sănătate la nivel mondial.

3,4 miliarde de persoane, diagnosticate cu o afecţiune neurologică în 2021

În 2021, 43% din populaţia mondială – adică 3,4 miliarde de persoane – suferea de o afecţiune neurologică, potrivit acestui studiu realizat de sute de cercetători sub egida Institute for Health Metrics and Evaluation (IHME), un organism de referinţă în materie de statistici privind sănătatea.

Acest nivel ar fi mult mai ridicat decât estimările actuale şi ar însemna că aceste tulburări au crescut cu mai bine de jumătate din 1990. Cercetătorii văd în aceasta, printre altele, o consecinţă a îmbătrânirii populaţiei, mai ales că marea majoritate a tulburărilor neurologice nu pot fi vindecate şi, prin urmare, pot persista ani de zile până la deces.

Sursa foto: arhiva Doctorul Zileui

Accidentele vasculare cerebrale duc la pierderea a 160 de milioane de ani de viaţă sănătoasă

Accidentele vasculare cerebrale (AVC) provoacă de departe cele mai multe dizabilităţi şi probleme de sănătate. Potrivit studiului, acestea au dus la pierderea a 160 de milioane de ani de viaţă sănătoasă – un indicator menit să meargă dincolo de simpla speranţă de viaţă pentru a lua în considerare situaţia reală a persoanelor – la nivelul întregii populaţii a lumii.

AVC sunt urmate de encefalopatia neonatală, demenţa de tip Alzheimer şi consecinţele neurologice ale diabetului, dar şi de meningite şi epilepsie. În ceea ce priveşte sechelele neurologice ale COVID-19, una dintre componentele COVID-ului lung, acestea se află pe locul 20, potrivit sursei citate de Agerpres.

În materie de mortalitate, problemele neurologice au ucis peste 11 milioane de persoane în 2021, potrivit studiului. Această cifră este totuşi mică în comparaţie cu cea a numărului de decese cauzate de bolile cardiovasculare – 19,8 milioane – care, în general, provoacă decesul într-un timp mai scurt.

Recent Posts

Cine a fost singurul care a putut pronunța adevăratul nume al lui Dumnezeu în Vechiul Testament?

Cuvântul "Dumnezeu " este adesea asociat îndeaproape cu religiile abrahamice: iudaismul, creștinismul și islamul. Cu…

10 minute ago

Cel mai sănătos înlocuitor al zahărului. Prof. Vlad Ciurea: Îmi pare foarte rău, dar trebuie să spun adevărul

Profesorul Vlad Ciurea a vorbit în emisiunea IThink cu Iusti Fudulu despre cât de nociv…

40 de minute ago

Zodia care a extras cartea pozitivă. Mihai Voropchievici: Renaștere.Te poți salva dintr-o situație dificilă

Horoscop 13-19 Mai. Mihai Voropchievici, numerolog, a dezvăluit în cadrul emisiunii Adevăruri Ascunse horoscopul integral…

o oră ago

Lucruri esențiale pe care oamenii nu le fac. Sunt vitale pentru sănătate

Elemente vitale pentru sănătate. Dr. Cezar, celebrul cardiolog, dezvăluie care sunt elementele vitale pentru sănătate.…

11 ore ago

Pelagra

Ce este, cum se manifestă și de ce apare boala PELAGRA? Pelagra este boala cauzată…

11 ore ago

Regimul alimentar al pacientului cu diabet. Află dacă pot consuma cireșe

Regimul alimentar al pacientului cu diabet. Regimul diabeticilor este foarte important pentru controlul nivelului de zahăr…

12 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra