Categories: Stil de viaţă

CADE CEL MAI MARE MIT despre cafea. De ce este la fel de SĂNĂTOASĂ ca apa

Cafeaua hidratează la fel ca apa, arată un nou studiu britanic. Efectul diuretic al cofeinei, despre care vorbesc toţi nutriţioniştii, este compensat de cantitatea suficient de mare de apă conţinută de băutura cu care îşi încep ziua milioane de oameni.

Ideea potrivit căreia cafeaua deshidratează este un mit, consideră cercetătorii de la Universitatea din Birmingham. Deşi greu de crezut, câteva ceşti de cafea pe zi hidratează în aceeaşi măsura ca apa. Studiile care au promovat ideea efectului deshidratant al cafelei datează de acum 80 de ani şi sunt depăşite, arată oamenii de ştiinţă britanici. „În lume, se beau cam 1,6 miliarde de ceşti de cafea zilnic şi este foarte important de ştiut dacă băutura contribuie la necesarul zilnic de fluide de care are nevoie organismul sau, din contră, conduce la deshidratare cronică”, spune nutriţionistul sportiv Sophie Killer, pentru dailymail.co.uk. Pentru a afla răspunsul la această întrebare, cercetătorii de la Universitatea din Birmingham au monitorizat 50 de bărbaţi sănătoşi, care timp de trei zile au băut patru pahare cu apă, iar alte trei zile, patru ceşti de cafea în loc de apă. Participanţii la studiu au avut acelaşi regim alimentar pe toată perioada experimentului şi s-au abţinut de la consumul de alcool şi de la exerciţii fizice. Testele de sânge şi de urină efectuate la finalul studiului au confirmat că nivelul hidratării a fost acelaşi în zilele în care consumat cafea ca cel din zilele în care au băut doar apă. „Recomandările nutriţiţionale potrivit cărora consumul de cafea deshidratează organismul ar trebui evitate de acum înainte. Efectul diuretic al cofeinei este contrabalansat de cantitatea de apă suficient de mare din cafea”, conchid autorii studiului.

Recent Posts

Efectele terapeutice ale râsului. Medicamentul de care nu știai: ce boli pot fi tratate prin râs

Efectele terapeutice ale râsului. Râsul este adesea numit cel mai bun medicament, și nu este…

6 ore ago

Horoscop 19- 25 mai. Alina Bădic: „Suntem supuși unui EXPERIMENT astral. Intrăm în rezonanță cu elemente-cheie de destin”

Alina Bădic a prezentat predicțiile astrale pentru săptămâna 19 – 25 mai 2024, pentru toate…

6 ore ago

Cântatul îmbunătățește abilitățile lingvistice în creierele afectate ale pacienților cu afazie

Cântatul îmbunătățește limbajul la pacienții cu afazie. Accidentele vasculare cerebrale sunt cea mai frecventă cauză…

7 ore ago

Horoscop 20-26 mai. Avertismentul lui Mihai Voropchievici: „o săptămână grea și complicată”. Zodia care va fi trădată

Horoscop 20-26 mai 2024, cu Mihai Voropchievici. O săptămână cu schimbări inevitabile, pentru unele zodii…

7 ore ago

Cum pot fi benefice cerealele antice pentru persoanele cu diabet de tip 2

Cerealele antice, benefice pacienților cu diabet de tip 2. O nouă cercetare arată că consumul…

8 ore ago

Durerile de spate: simptome alarmante pentru ACESTE afecțiuni. Când trebuie să mergi la medic

Durerile de spate sunt printre cele mai comune probleme de sănătate întâlnite în întreaga lume,…

8 ore ago

Citeste si: