Când este indicat să mâncăm fructe, înainte sau după masă

Doar 3 fructe pe zi ajută la eliminarea toxinelor din organism şi îmbunătăţesc digestia dar trebuie să le consumaţi la momentul potrivit.

Dacă nu aveţi probleme cu stomacul, indicat este să consumaţi fructele înainte de masă, astfel nutrienţii vor fi absorbiţi mai bine de organism.

În cazul celor care vor să dea jos câteva kilograme, fructele ar trebui consumate tot înainte de masă pentru a scădea senzaţia de foame.

Persoanele care au probleme digestive precum gastrită sau ulcer ar trebui să mănânce fructele după masă pentru a nu creşte aciditatea în stomac.

Iată câteva sfaturi despre cum să mâncaţi corect fructele pentru a avea parte de cât mai multe beneficii:

–         mâncaţi fructele pe stomacul gol, astfel nutrienţii vor fi absorbiţi mai uşor în organism

–         după ce aţi mâncat fructe aşteptaţi cel puţin 30 de minute înainte să consumaţi alte alimente

–         dacă preferaţi să consumaţi fructele după masă, aşteptaţi aproximativ 3 ore până să le mâncaţi după ce aţi luat masa

–         încercaţi să mâncaţi fructe dimineaţa pentru ca nivelul de zahăr din sânge să crească uşor, nu brusc

–         nu mâncaţi fructele împreună cu alte alimente

–         încercaţi să consumaţi întotdeauna fructe proaspete

Recent Posts

Cel mai sănătos înlocuitor al zahărului. Prof. Vlad Ciurea: Îmi pare foarte rău, dar trebuie să spun adevărul

Profesorul Vlad Ciurea a vorbit în emisiunea IThink cu Iusti Fudulu despre cât de nociv…

24 de minute ago

Zodia care a extras cartea pozitivă. Mihai Voropchievici: Renaștere.Te poți salva dintr-o situație dificilă

Horoscop 13-19 Mai. Mihai Voropchievici, numerolog, a dezvăluit în cadrul emisiunii Adevăruri Ascunse horoscopul integral…

54 de minute ago

Lucruri esențiale pe care oamenii nu le fac. Sunt vitale pentru sănătate

Elemente vitale pentru sănătate. Dr. Cezar, celebrul cardiolog, dezvăluie care sunt elementele vitale pentru sănătate.…

10 ore ago

Pelagra

Ce este, cum se manifestă și de ce apare boala PELAGRA? Pelagra este boala cauzată…

11 ore ago

Regimul alimentar al pacientului cu diabet. Află dacă pot consuma cireșe

Regimul alimentar al pacientului cu diabet. Regimul diabeticilor este foarte important pentru controlul nivelului de zahăr…

11 ore ago

Horoscop 16 mai. Vărsător, trebuie să împărtășești energia ta minunată

Horoscop 16 mai. Astrologii au făcut previziuni pentru toate semnele: Prntru nativii din zodia Berbec…

12 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra