Care sunt cauzele spasmelor oculare și cum pot fi tratate

Spasmele oculare pot fi cauzate de iritarea ochilor, oboseală, stres, lipsa somnului, uscăciune sau de excesul de cafeină. Spasmele severe sau de lungă durată pot fi un semn al unor afecțiuni mai grave.

Pentru majoritatea oamenilor, aceste spasme sunt ușoare și trec de la sine de-a lungul unei zile. Alții pot experimenta un spasm atât de puternic încât forțează ambele pleoape să se închidă complet (1). Acestea apar, de obicei, la fiecare câteva secunde timp de un minut sau două.

În cazuri foarte rare, spasmele oculare pot fi un semn de avertizare timpurie a unei tulburări cronice de mișcare, mai ales dacă acestea sunt însoțite de alte spasme faciale sau mișcări incontrolabile.

Care sunt cauzele spasmelor oculare?

Când spasmele oculare durează mai mult timp sau apar mai frecvent decât de obicei, cauzele pot fi variate (2):

Lipsa somnului

Spasmele oculare se întâmplă adesea persoanelor care nu se odihnesc suficient pe timpul nopții din mai multe motive. Reglează-ți programul și încearcă să dormi câte 7-8 ore în fiecare noapte.

Stresul

Starea de alertă, tensiunea continuă și stresul pot duce la spasme oculare. Dacă nu poți elimina sarcinile care îți provoacă stres, încearcă să găsești activități adiacente de calmare pentru a te ajuta să scapi de spasmul continuu la nivelul ochilor.

Excesul de cofeină

Cofeina este un stimulent, iar consumul excesiv poate provoca spasme oculare. Limitarea consumului de cafea, ceai negru și ceai verde poate ajuta la reducerea acestei senzații neplăcute.

Ochi uscați

În unele cazuri, ochii iritați sau uscați pot duce la spasme oculare. Folosește picături oftalmice sau lacrimi artificiale și îndepărtează-ți ochii de orice ecran digital odată la 30 de minute – o oră.

Alte cauze care pot provoca spasmele oculare (1):

  • iritanții de mediu, cum ar fi vântul, luminile puternice, razele soarelui sau poluarea;
  • consumul excesiv de alcool și tutun;
  • efecte secundare ale medicamentelor;
  • sensibilitate la lumină;
  • uveită sau umflarea stratului mijlociu al ochiului;
  • blefarită sau inflamația pleoapei;
  • conjunctivită;
  • migrenă.

Cum pot fi tratate spasmele oculare

Majoritatea spasmelor oculare dispar fără tratament în aceeași zi sau în câteva zile. Dacă această condiție nu se ameliorează, poți încerca să elimini sau să reduci cauzele potențiale.

Pentru a ameliora senzația neplăcută a spasmelor oculare, poți încerca (1):

  • Consumă mai puțină cofeină;
  • Odihnește-te suficient pe timp de noapte;
  • Menține suprafața ochilor lubrifiată prin folosirea lacrimilor artificiale sau picăturilor oftalmice;
  • Aplică o compresă caldă pe ochi de fiecare dată când începe un spasm;
  • Poartă ochelari cu protecție pentru ecranele digitale;
  • Poartă ochelari de soare pentru a te proteja împotriva razelor UV de fiecare dată când intri în contact cu mediul exterior.

Spasmele asociate stresului, lipsei somnului și altor factori pot fi ameliorate cu doar câteva schimbări în stilul de viață.

Spasmele oculare sunt rareori atât de grave pentru a necesita tratament medical de urgență. Cu toate acestea, spasmele cronice pot fi un simptom al unei tulburări cerebrale sau al unei afecțiuni la nivelul sistemului nervos. Adresează-te unui medic specialist în cazul în care spasmele oculare au o influență negativă asupra calității vieții.

Surse de informare:

(1) Holland, K. (2022) Eye Twitching: Causes, Treatments, and Prevention. Medically Reviewed by MD Varma, A. Eyelid Twitch: Causes, Treatments, and Prevention (healthline.com)

(2) Boyd, K. (2023) Eye Twitching Causes and Treatment. Medically Reviewed by MD McKinney, J.K. Eye Twitching Causes and Treatment – American Academy of Ophthalmology (aao.org)

 

 

Recent Posts

Efectele terapeutice ale râsului. Medicamentul de care nu știai: ce boli pot fi tratate prin râs

Efectele terapeutice ale râsului. Râsul este adesea numit cel mai bun medicament, și nu este…

4 ore ago

Horoscop 19- 25 mai. Alina Bădic: „Suntem supuși unui EXPERIMENT astral. Intrăm în rezonanță cu elemente-cheie de destin”

Alina Bădic a prezentat predicțiile astrale pentru săptămâna 19 – 25 mai 2024, pentru toate…

5 ore ago

Cântatul îmbunătățește abilitățile lingvistice în creierele afectate ale pacienților cu afazie

Cântatul îmbunătățește limbajul la pacienții cu afazie. Accidentele vasculare cerebrale sunt cea mai frecventă cauză…

5 ore ago

Horoscop 20-26 mai. Avertismentul lui Mihai Voropchievici: „o săptămână grea și complicată”. Zodia care va fi trădată

Horoscop 20-26 mai 2024, cu Mihai Voropchievici. O săptămână cu schimbări inevitabile, pentru unele zodii…

6 ore ago

Cum pot fi benefice cerealele antice pentru persoanele cu diabet de tip 2

Cerealele antice, benefice pacienților cu diabet de tip 2. O nouă cercetare arată că consumul…

6 ore ago

Durerile de spate: simptome alarmante pentru ACESTE afecțiuni. Când trebuie să mergi la medic

Durerile de spate sunt printre cele mai comune probleme de sănătate întâlnite în întreaga lume,…

7 ore ago

Citeste si: