Categories: Stil de viaţă

Care sunt cele mai eficiente diete

Cercetătorii canadieni au descoperit că dietele personalizate, bazate pe profilul genetic al fiecărei persoane, îmbunătăţesc obiceiurile alimentare ale oamenilor, comparativ cu recomandările nutriţionale generale.

O echipă de cercetători de la Universitatea Toronto din Canada, condusă de Ahmed El-Sohemy, profesor de ştiinţe nutriţionale, a efectuat primul studiu privind impactul dietelor bazate pe profilul genetic al voluntarilor asupra obiceiurilor alimentare, informează dailymail.co.uk.

„Am descoperit că oamenii care primesc sfaturi privind nutriţia pe baza profilului genetic îşi îmbunătăţesc dieta într-o măsură mai mare decât persoanele care urmează sfaturi generale privind regimurile alimentare”, a declarat El-Sohemy.

Cercetătorii încearcă de mai mult timp să înţeleagă de ce unii oameni reacţionează diferit la consumul aceloraşi alimente, iar oferirea de diete personalizate, în funcţie de profilul genetic, este parte a acestei noi ramuri a cercetării în domeniu.

Savanţii canadieni, a căror lucrare a fost publicată online în revista PLoS One, au anunţat informaţii privind consumul de cafeină, sodiu, vitamina C şi zahăr de la 138 de adulţi tineri şi sănătoşi.

Voluntarii au fost împărţiţi în două grupe de studiu. Una dintre grupe a primit recomandări nutriţionale personalizate, în funcţie de profilul genetic al fiecăruia, legat de cele patru componente alimentare de interes, iar cealaltă grupă a primit recomandări generale, nepersonalizate din punct de vedere genetic, privind aceleaşi componente alimentare.

Schimbările privind obiceiurile alimentare ale voluntarilor au fost evaluate la trei luni şi un an după momentul iniţial.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că persoanele care au primit sfaturi personalizate au început să prezinte îmbunătăţiri privind regimurile alimentare după trei luni, iar modificările au fost şi mai pregnante la un an după aceea.

Astfel, cei care au fost informaţi că sunt purtători ai unei versiuni a unei gene legate de aportul de sare şi hipertensiunea arterială au redus semnificativ aportul de sodiu (sare de bucătărie este clorură de sodiu, n.r.) în alimentaţia lor, în concordanţă cu recomandarea primită, comparativ cu grupul care a primit recomandarea standard privind consumul de sare.

Nu au fost observate alte efecte privind alte componente ale dietei.

Totuşi, cei mai mulţi dintre voluntari îndeplineau deja recomandările nutriţionale privind celelalte trei componente alimentare la începutul studiului, iar acest lucru ar putea fi explicaţia pentru care nu au fost observate modificări semnificative privind aportul acestor componente.

„Acest studiu abordează o serie de limitări importante ale cercetărilor anterioare care au încercat să măsoare impactul avut asupra stilului de viaţă de revelarea informaţiilor genetice fiecărei persoane în parte. Studiile anterioare s-au concentrat pe prezicerea riscului de îmbolnăvire şi nu pe componentele genetice legate de metabolism, care afectează anumite componente ale dietei”, a declarat Ahmed El-Sohemy.

Recent Posts

Horoscop 20-26 mai. Avertismentul lui Mihai Voropchievici: „o săptămână grea și complicată”. Zodia care va fi trădată

Horoscop 20-26 mai 2024, cu Mihai Voropchievici. O săptămână cu schimbări inevitabile, pentru unele zodii…

28 de minute ago

Cum pot fi benefice cerealele antice pentru persoanele cu diabet de tip 2

Cerealele antice, benefice pacienților cu diabet de tip 2. O nouă cercetare arată că consumul…

58 de minute ago

Durerile de spate: simptome alarmante pentru ACESTE afecțiuni. Când trebuie să mergi la medic

Durerile de spate sunt printre cele mai comune probleme de sănătate întâlnite în întreaga lume,…

o oră ago

19 mai 2022. Sfântul Mucenic Patrichie, mare vindecător de boli. Rugăciunea în această zi îți aduce alinare și te scapă de necazuri

În ziua de 19 iunie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Mucenic Patrichie, episcopul Prusiei…

2 ore ago

Alimente și băuturi care mențin un ficat sănătos și fericit. Reduc riscul de boli hepatice, de la hepatită, la cancer de ficat

Alimente și băuturi pentru un ficat sănătos. Ficatul funcționează și ca un organ care ajută…

2 ore ago

Bonă reținută în București. Părinții au filmat-o când le agresa copilul de un an

Bonă reținută în București. O femeie care avea grijă de un băiețel de un an…

3 ore ago

Citeste si: