Categories: Ştiri sănătate

Cât de efeciente sunt măștile? Experiment realizat de medicul Mihail Pautov

Celebrul medic Mihail Pautov, medic specialist în chirurgie generală la Institutul Clinic Fundeni şi asistent de cercetare, a efectuat o analiză comparativă pentru a testa eficacitatea măștilor de protecție.

Pentru a putea duce experimentul la final, medicul s-a folosit de un vaporizator fără nicotină.

„În cazul de faţă, persoana infectată nu poartă nicio mască şi vedem cum aerosolii se duc drept în faţa celui cu care vorbeşte. Dacă punem o mască textilă, din material, vedem că aceşti aerosoli trec, sunt oprite picăturile mari, dar aerosolii mici vor trece prin această mască”, explică dr. Mihai Pautov.

Măștile FFP2 sunt mai eficiente decât măștile chirurgicale în limitarea răspândirii aerosolilor dacă sunt bine fixate pe față.

„Dacă purtăm o mască chirurgicală vedem că aceşti aerosoli nu se duc direct în faţa persoanei cu care vorbim, dar vor trece prin marginile acestei măşti. Şi, practic, vor umple camera în care stăm cu aceşti aerosoli. În cazul măştii FFP2, dacă am purta-o corect, nu am vedea aceşti aerosoli care trec pe lângă mască.

Însă, măştile pe care le purtăm acum în România, acestea FFP2, au acele elastice foarte subţirele şi nu pot ţine masca foarte strânsă pe faţă. Aduceţi-vă aminte de acele poze cu medici care purtau, la începutul pandemiei, măşti FFP2, şi care ne arătau poze cu acele leziuni pe toată faţa făcute din cauza presiunii cu care masca apasă”, spune dr. Mihai Pautov.

Recent Posts

Dr. Adina Alberts, despre planta biblică care poate vindeca orice, mai puțin MOARTEA: Să o luăm preventive. Este anticancerigen…

Dr. Adina Alberts, despre planta biblică. Cum să prevenim cancerul cu produse naturale. Sfaturile medicului…

8 ore ago

Horoscop 15 mai 2024. Berbec, nu te grăbi să dai un răspuns. Vărsător, te poți confrunta cu mici piedici

Horoscop 15 mai 2024. Nativii din zodia Berbec este sfătuită de astrologi să nu se…

9 ore ago

Pensionarii care pot primi 1.400 lei de la stat. Când se dau banii și ce criterii trebuie să îndeplinească

Pensionarii care pot primi 1.400 lei de la stat. Când se dau banii și ce…

9 ore ago

Medic român: Bolile de piele au un impact foarte mare

Bolnavii de cancer de piele au nevoie de consiliere psihologică pentru a face față emoțiilor…

10 ore ago

Cum se pregătesc oamenii de știință pentru o nouă pandemie: Protecție mai largă pentru omenire

Nou modul de protecție împotriva amenințărilor pandemice viitoare. oamenii de știință iau în considerare modul…

10 ore ago

Bucureștiul are un nou Spital de Stomatologie. Unde este situat și ce are în dotare unitatea medicală

Bucureștiul are acum un nou Spital de Stomatologie. Unitatea se află în sectorul 4.  Această…

11 ore ago

Citeste si: