Cât trebuie să fie pulsul normal și de la ce valori ești în pericol de AVC

Puls mare, un pericol. Monitorizarea bătăilor inimii este una dintre investigaţiile fundamentale în descoperirea unei afecţiuni cardiace, afirmă medicii.

Simpla măsurare a pulsului o dată pe lună poate ajuta la prevenirea decesului prin accident vascular cerebral (AVC), potrivit specialiştilor americani din cadrul Asociaţiei Naţionale a Accidentului Vascular Cerebral.

Un ritm cardiac mărit în starea de repaus poate creşte riscul decesului prematur chiar şi în cazul persoanelor sănătoase, avertizează cercetătorii.

Cum știi că ai pulsul mărit și ce înseamnă puls normal

În situaţia în care pulsul creşte anormal în starea de repaus, bolnavul simte bătăile inimii sub forma unor zgomote în ureche ori a unor pulsaţii la nivelul gâtului. În plus, respiraţia i se accelerează, experimentează dureri de tip angios şi chiar stări de leşin.
Măsurarea pulsului este foarte simplă şi nu necesită niciun aparat special.

Ai nevoie doar de un ceas cu secundar şi de cel mult un minut din timpul tău. Pulsul poate fi luat la nivelul gâtului (arterei carotide), încheieturii mâinii, coapselor (artera femurală), sau în spatele genunchiului. Cel mai comod de măsurat este însă la nivelul încheieturii mâinii. Iată paşii pe care trebuie să-i urmezi:

  • aşază-te comod pe un scaun sau pe un fotoliu;
  • sprijină un antebraţ pe o suprafaţă cum ar fi o masă;
  • cu vârful degetelor arătător, mijlociu şi inelar de la mâna cealaltă reperează pulsaţia arterei care trece pe marginea antebraţului, la baza degetului mare;
  • apăsând pe zona respectivă, dar nu prea tare (pentru că rişti să nu mai simţi pulsul), începe să numeri pulsaţiile pe parcursul unui minut;
  • poţi număra bătăile şi pentru numai 10 sau 30 de secunde. În aceste cazuri, trebuie să înmulţeşti bătăile cu 6 (dacă ai cronometrat doar 10 secunde) sau cu 2 (dacă ai cronometrat 30 de secunde). De exemplu: 12 bătăi în 10 secunde x 6= 72 de bătăi pe minut. Cu această metodă, există însă pericolul ca unele anomalii de ritm (cum ar fi bătăile suplimentare sau pauzele între bătăi) să treacă neobservate.

Deşi, un ritm cardiac între 60 şi 100 era considerat normal, potrivit experţilor danezi, pulsul între 51 şi 80 bătăi pe minut în stare de repaus poate creşte cu până la 40% riscul unui deces prematur, în comparaţie cu un puls de 50.

Un ritm cardiac între 81 şi 90 de bătăi pe minut dublează riscul, iar la peste 90 de bătăi pe minut, riscul se triplează.

Recent Posts

Cum se pregătesc oamenii de știință pentru o nouă pandemie: Protecție mai largă pentru omenire

Nou modul de protecție împotriva amenințărilor pandemice viitoare. oamenii de știință iau în considerare modul…

11 minute ago

Bucureștiul are un nou Spital de Stomatologie. Unde este situat și ce are în dotare unitatea medicală

Bucureștiul are acum un nou Spital de Stomatologie. Unitatea se află în sectorul 4.  Această…

41 de minute ago

Forumul Anual Brunel cu privire la economia și politicile din domeniul sănătății. Impactul consumului de zahăr și de tutun asupra sistemului medical grecesc

Dincolo de discursul intelectual, Forumul anual inaugural Brunel cu privire la economia și politicile din…

46 de minute ago

OMS avertizează asupra unui virus mortal: Provoacă inflamație la nivelul ficatului

OMS avertizează asupra unui virus mortal! Organizația Mondială a Sănătății (OMS), a transmis printr-un comunicat,…

o oră ago

Mare atenție, șoferi! Pedeapsă cu închisoarea dacă faceți această greșeală

Mare atenție, șoferi!  Proiect de lege înăsprit pentru șoferi. Pedepse mai mari pentru cetățenii prinși băuți…

2 ore ago

Amețeli și dureri de cap. Află ce se întâmplă atunci când îți pierzi echilibrul

Amețelile și durerile de cap pot fi simptome ale unor probleme de sănătate care afectează…

2 ore ago

Citeste si: