Categories: Ştiri sănătate

Catastrofă AVIATICĂ. 189 de oameni au murit!

Catastrofă aviatică în Indonezia. 189 de pasageri şi membrii echipajului şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii unui avion al companiei locale low cost Lion Air care a decolat din Jakarta.

Potrivit Digi24, aparatul de zbor făcea o cursă internă, dinspre Capitală către una dintre insule. A pierdut legătura cu turnul de control la 13 minute după ce s-a desprins de la sol, când se afla deasupra mării. Piloţii au cerut să revină pe pistă chiar înainte ca aeronava să dispară de pe radare.

„Numărul total al oamenilor de la bord este de 189. Printre ei sunt 179 de pasageri, restul sunt membri ai echipajului”, a declarat jurnaliştilor şeful serviciilor de urgenţă, Muhmmad Syaugi. Printre victime se numără şi trei copii.

Aparatul prăbuşit este un model nou de Boeing 737, care zboară din 2016, şi a avut doar 800 ore de zbor . Directorul companiei aeriene Lion Air care deţine aeronava a declarat jurnaliştilor că aceasta a mai probleme tehnice şi la un zbor anterior.

Avionul Boeing 737 MAX 8 care s-a prăbuşit luni este o variantă mai eficientă energetic a lui Boeing 737, intrată în serviciul comercial anul trecut. Boeing a primit 4783 de comenzi pentru 737 MAX, din care 219 au fost livrate la finele lui septembrie. Lion Air, compania indoneziană low-cost de care aparţinea aeronava prăbuşită, a primit 13 dintre ele. Acesta este primul accident pe plan mondial în care este implicat un avion Boeing 737 MAX.

În schimb, compania care opera cursa nu este la primul accident. În 2013, o aeronavă a ajuns în apele mării după o aterizare ratată, dar toţi cei 108 aflaţi la bord au supravieţuit. În 2004, o altă aterizare ratată a dus la moartea a 25 de pasageri.

Recent Posts

Trei zodii vor trage lozul cel mare în IUNIE. Au parte de câștig toate planurile: noroc, bani, dragoste, călătorii

Luna iunie va fi o lună perfectă pentru acești nativi, care își vor împlini în…

9 minute ago

Vestea bună a zilei! Chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu se întorc pe sticlă. Unde îi vom putea vedea din nou și când

Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu revin la TV. Vești excelente pentru fanii celor trei chefi care…

38 de minute ago

Exercițiu pentru reglarea tensiunii arteriale și sănătatea inimii. Lidia Fecioru: „Dimineața și seara, 5 minute”

Exercițiu pentru reglarea tensiunii arteriale. Milioane de oameni din întreaga lume se confruntă cu hipertensiunea…

o oră ago

Ce trebuie să faci după ce ai fost diagnosticat cu cancer. Cum să depășești această experiență dificilă

Ce să faci după ce ai fost diagnosticat cu cancer. Un diagnostic de cancer este,…

2 ore ago

Hipertensiunea arterială: complicații la nivel cardiovascular, al rinichilor și al creierului

Hipertensiunea arterială poate avea numeroase complicații asupra sănătății, afectând diverse organe și sisteme din corp.…

3 ore ago

Citeste si: