Ce au în comun majoritatea femeilor care dezvoltă cancere ginecologice

Cauze cancer col uterin. Femeile ar trebui să facă un control ginecologic cel puțin o dată pe an, chiar dacă nu au simptome care să le dea de gândit, explică medicii. E singura cale prin care poți descoperi la timp cancerele ginecologice

Există o cauză comună pentru aceste cancere, explică Mahmut Guden, medic chirurg specialist în ginecologie şi obstetrică din Turcia.

Cauze cancer col uterin

Printre factorii de risc pe care el îi enumeră sunt: creşterea numărului de celule în cazul cancerului de uter, obezitatea, menstruaţia la vârstă mică (înainte de 12 ani), menopauza la vârste înaintate (după 55 de ani), tratamentul cu hormoni estrogeni, afecţiunile de ovar polichistic, rude care au avut cancer la sân sau intestin, hipertensiune, diabet.
În cazul cancerului de col uterin, fumatul, afecţiunile transmise pe cale sexuală, activitatea sexuală la vârstă mică, femeile cu parteneri multipli și situaţia socio-economică precară sunt considerați factori de risc.

„În cazul cancerului ovarian, riscul general este de 1,4%, în timp ce acest procent creşte la 5%, când femeia are o rudă de gradul întâi care a avut această boală şi la 7%, în cazul în care există două rude de gradul întâi”, explică specialistul.

Simptomele cancerului de col uterin

Simptomele cancerelor ginecologice sunt diferite în funcţie de organul pe care îl afectează. Simptomele cancerului de col uterin pot apărea sub forma hemoragiei vaginale după contact intim, creşterea în volum sau timp a menstruaţiei, scurgeri vaginale de culoare maro. În faze avansate, pot fi observate dureri de mijloc sau inghinale, dificultate la urinare sau edem la nivelul membrelor inferioare.

Diagnostic timpuriu prin testul Papanicolau

Cancerul de col uterin este diagnosticat din ce în ce mai timpuriu. „Pe baza testului Pap smear (Pap este abrevierea de la Papanicolau, n.r.) se efectuează analiza citologică a celulelor colectate din colul uterin iar astfel modificările celulare care au potenţial de a deveni celule canceroase pot fi depistate timpuriu. Un singur test Pap negativ reduce riscul cancerului de col uterin în procent de 45%. Nouă teste Pap efectuate în timp, reduc acest risc până la 99%”, afirmă medicii.

Recent Posts

La cât ajunge pensia unui român cu 35 de ani vechime în muncă, după recalculare

Pensie după 35 de ani de muncă. După o perioadă de 35 de ani de…

4 ore ago

Simptome care apar în orice tip de de cancer și sunt adesea ignorate până e prea târziu

Cancerul este o afecțiune complexă și diversă, cu peste 100 de tipuri diferite cunoscute până…

5 ore ago

Ce să mănânci dacă ai glicemia mare. Cele mai bune alimente care elimină zahărul din sânge

Știi ce alimente te ajută să scazi glicemia? Prediabetul este caracterizat prin prezența valorilor crescute…

5 ore ago

Unul dintre cele mai frumoase orașe din România, înclus în patrimoniul Unesco. Merită să-l vizitezi cel puțin o dată în viață

Unul dintre cele mai frumoase orașe din România. În România există un oraș de o…

6 ore ago

Nutriționist: Acest fruct îngrașă cel mai tare. E un șoc pentru ficat dacă mâncăm prea mult

Fructul care îngrașă cel mai mult. Dr. Mihaela Bilic, cunoscut medic nutriționist, atenționează în legătură…

6 ore ago

Horoscop 20 – 26 mai 2024. E momentul să culegem roadele în urma eforturilor depuse

Horoscop 20 - 26 mai 2024. O săptămână plină de evenimente semnificative. Cu patru evenimente…

7 ore ago

Citeste si: