Categories: Ştiri sănătate

Cazul pacienţilor care au rămas orbi în urma infectării cu o bacterie, aproape de final. Ce au reușit polițiștii

Cazul pacienţilor care au rămas orbi în urma infectării cu o bacterie, aproape de final. Ce au reușit polițiștii. 14 pacienţi care au fost operaţi de cataractă senilă luna trecută la secţia de Oftalmologie a Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Miercurea Ciuc au dezvoltat o inflamaţie a globului ocular, la şase dintre ei fiind identificată bacteria Pseudomonas aeruginosă, iar 13 dintre ei au fost reoperaţi.

Serviciul de Comunicare al SJU Miercurea Ciuc a recunoscut joi că trei dintre pacienţii reoperaţi şi-au pierdut vederea la ochiul operat, la şase dintre pacienţi vederea s-a deteriorat, iar în cazul a cinci pacienţi vederea nu s-a deteriorat sau s-a deteriorat în mică măsură.

Dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi neglijenţă în serviciu

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi neglijenţă în serviciu, în cazul pacienţilor care s-au infectat cu bacteria Pseudomonas aeruginosa după ce au fost operaţi la secţia de Oftalmologie a Spitalului judeţean, trei dintre ei pierzându-şi vederea la ochiul operat.

În acest caz, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Harghita a aplicat amenzi în valoare totală de 30.000 lei, în acest caz.

Şefa DSPP Harghita, dr. Tar Gyöngyi, a declarat vineri, pentru Agerpres, că, în baza HG 857/2011, la nivelul secţiei de Oftalmologie au fost sancţionate şase persoane, inclusiv asistenta şefă şi şeful se secţie, cuantumul total al sancţiunilor fiind de 26.000 lei, iar la nivelul structurilor cu atribuţii în activitatea de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale au fost sancţionate cinci persoane, amenzile totale fiind de 4.000 lei, fiind aplicate şi trei avertismente.

Dr. Tar a precizat că s-au constatat „severe probleme de respectare a măsurilor de sterilizare”, iar procedurile, chiar dacă existau, nu erau respectate.

La rândul său, şeful Şeful Serviciului de Supraveghere şi Prevenţie a Infecţiilor Asociate Asistenţei Medicale (SPIIAM) din SJU Miercurea Ciuc, epidemiologul Sergiu Sîngeorzan, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că, în urma anchetei interne, au fost identificate mai multe probleme pe procedura de procesare instrumentar şi de sterilizare şi consideră că, „mai mult ca sigur, acolo au fost problemele care au dus la această tragedie”.

Acesta a punctat că sursa infecţiei nu a fost găsită, dar, cel mai probabil, bacteria a fost adusă din afara spitalului şi manipulată prin intermediul personalului secţiei de Oftalmologie.

Recent Posts

La cât ajunge pensia unui român cu 35 de ani vechime în muncă, după recalculare

Pensie după 35 de ani de muncă. După o perioadă de 35 de ani de…

4 ore ago

Simptome care apar în orice tip de de cancer și sunt adesea ignorate până e prea târziu

Cancerul este o afecțiune complexă și diversă, cu peste 100 de tipuri diferite cunoscute până…

5 ore ago

Ce să mănânci dacă ai glicemia mare. Cele mai bune alimente care elimină zahărul din sânge

Știi ce alimente te ajută să scazi glicemia? Prediabetul este caracterizat prin prezența valorilor crescute…

5 ore ago

Unul dintre cele mai frumoase orașe din România, înclus în patrimoniul Unesco. Merită să-l vizitezi cel puțin o dată în viață

Unul dintre cele mai frumoase orașe din România. În România există un oraș de o…

6 ore ago

Nutriționist: Acest fruct îngrașă cel mai tare. E un șoc pentru ficat dacă mâncăm prea mult

Fructul care îngrașă cel mai mult. Dr. Mihaela Bilic, cunoscut medic nutriționist, atenționează în legătură…

6 ore ago

Horoscop 20 – 26 mai 2024. E momentul să culegem roadele în urma eforturilor depuse

Horoscop 20 - 26 mai 2024. O săptămână plină de evenimente semnificative. Cu patru evenimente…

7 ore ago

Citeste si: