Categories: Ştiri sănătate

Ce credeam noi și de ce trăiesc, de fapt, chinezii mai mult!

Ce credeam noi că fac chinezii de trăiesc atât de mult și nu sunt supraponderali are prea puțin legătură cu realitatea. De fapt, subiectul a suscitat un atât de mare interes încât specialiștii în nutriție au realizat studii în acest sens.

Primul lucru, dar  pe care probabil că îl știm deja, este faptul că produsele pe care le consumă sunt de origine vegetală şi marină, deci nu au multe calorii.

De asemenea, la acest tip de alimentaţie mai asociază și mişcarea fizică, ceea ce reprezintă un un risc scăzut de apariţie a cancerului, a bolilor de inimă, obezităţii, osteoporozei, dar și a altor boli cronice.

Știm, desigur, cât de mult orez consumă chinezii, dar, în egală măsură, ei aleg și fructe, și legume, pe care le consumă cu sos de soia, alune și semințe

Regula de la care nu se abat este însă consumul, o singură dată pe săptămână, de produse lactate, dulciuri, ouă, carne de pasăre şi carne roşie.

Astfel, masa unui chinez nu depășește 6%-24% de grăsimi din totalul caloric, în timp ce a unui american trece de 80% de origine animală.

Dar adevăratul secret care stă la baza funcționării organismului lor este de fapt modul în care sunt corelate personalitatea, alimentele şi anotimpul.

Astfel, chinezii țin o dietă, care se numește Yin Yang, nu durează mai mult de două luni, iar regula este să consumi ingrediente Yang timp de 3 zile, iar în următoarele trei, alimente Yin.

O astfel de dietă garantează pierderea a două kilograme săptămânal.

Meticuloși cum îi știm, chinezii își manifestă această trăsătură și atunci când e vorba de mâncare. Astfel, temperatura mâncării este foarte importantă pentru ei, pentru că de acest lucru depinde atingerea stării de saţietate.

Un principiu important al acestei diete este alternarea mâncărurilor fierbinţi cu cele neutre şi reci.

În timp ce primele asigură o temperatură corporală confortabilă şi sunt recomandate cu precădere în sezonul rece,  alimentele Yang au ca efect inducerea stării de saţietate şi evitarea consumării mai multor mese pe zi. Fructele sunt considerate alimente reci, cum ar fi banane şi grapefruit, dar şi ceaiul verde.

Dar digestia este influențată nu doar de cantitate, calitate, ci și de aspect. Totodată, chinezii sunt adepții unui mediu ambiant liniștit, masa fiind pentru ei prilej de plăcere

Odihna are și ea un rol bine definit datorită efectului Yang, respectiv până la 10 ore de somn, oboseala făcând corpulul să fie Yin.

Dieta Yin Yang presupune să nu mia mâncaţi nimic după ora 20.00 şi să beţi o ceaşcă de ceai după fiecare masă.

Dehidratarea este tot o chestiune de echilibru, în lipsa consumului de lichide necesare corpul devenind predominant Yin, în timp ce consumul unei cantităţi echilibrate de lichide are un efect Yang. Exerciţiile fizice tensionează muşchii şi au un efect Yang, iar lipsa de mişcare conduc la un efect Yin.

Și respiraţia este importantă. Dacă este adâncă şi corectă ea este Yang și ajută la oxigenare şi detoxifiere organismului.

Recent Posts

Psoriazis: Cauze, simptome și tratament

Psoriazis: este o boală inflamatorie cronică care afectează aproximativ 2% din populația generală. Deși încadrat…

28 de minute ago

Vreme de coșmar în Italia, cu urmări și în România. Ploi și inundații fără precedent în ultimile secole

Alertă METEO: Vremea rea continuă în nordul Italiei, în special în regiunile Lombardia și Veneto.…

59 de minute ago

Peste 100.000 de pachete de pâine cu resturi de șobolani au fost retrase de pe piață

Peste 100.000 de pachete de pâine feliată retrase de pe piață. În orice țară, siguranța…

o oră ago

Medic plasat în arest la domiciliu, după ce ar fi uitat o compresă în corpul unei paciente operate. Femeia a murit de septicemie

Un medic de la Institutul Oncologic din Bucureşti cercetat pentru ucidere din culpă, după ce…

2 ore ago

Terapia durerii: ce este, când se recomandă, beneficii. Opt metode eficiente de gestionare a durerii

În contextul medicinei moderne, terapia durerii reprezintă o componentă-cheie în îngrijirea pacienților. Aceasta se refera…

2 ore ago

Carmen Harra, despre rețeta care a învățat-o de Dalai Lama: E cel mai bun tratament pentru cancer

Carmen Harra, despre un leac pe care l-a învățat de la Dalai Lama. Cancerul este…

12 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică