Ce legătură există între consumul excesiv de alcool şi apariţia demenţei

După ce au făcut un studiu care a inclus 488.484 de bărbaţi suedezi recrutaţi în armată între septembrie 1969 şi decembrie 1979 la vârsta medie de 18 ani, cercetătorii suedezi au descoperit o legătură surprinzătoare între consumul de droguri şi alcool în adolescenţă şi apariţia demenţei la bătrâneţe. Potrivit acestora, alcoolul consumat în exces este cel mai important dintre cei nouă factori de risc pentru demenţă ce pot fi urmăriţi până în adolescenţă.

În cei 37 de ani de la recrutarea în armată, 487 dintre participanţii la studiu au fost diagnosticaţi cu demenţă în medie la 54 de ani.

68% dintre aceste cazuri de demenţă timpurie puteau fi atribuite unuia sau mai multora dintre nouă factori de risc.

„Un singur caz de intoxicare cu alcool creşte riscul de demenţă timpurie de 5 ori”, explică Peter Nordstroem, profesor de geriatrie la Universitatea Umea şi totodată coordonatorul acestu studiu publicat în Journal of the American Medical Association.

Printre ceilalţi factori de risc se numără atacul cerebral, consumul de droguri, depresia, un tată ce suferă de demenţă, o statură scundă şi hipertensiunea.

Demenţa timpurie este rară, reprezentând doar 4% din numărul total al cazurilor, conform Alzheimer’s Association. În anumite cazuri, această boală este provocată de o mutaţie genetică, însă cauzele exacte ale demenţei nu sunt cunoscute.

Cercetătorii depun eforturi însemnate pentru a identifica metode noi de diagnosticare şi tratare a demenţei încă din fazele sale cele mai timpurii – chiar înainte de prima manifestare a smptomelor.

„Identificarea altor factori de risc ar putea îmbunătăţi înţelegerea modului în care se dezvoltă demenţa”, se arată în studiu.

Nordstroem nu poate estima câţi dintre cei 487 de pacienţi erau purtători ai mutaţiei genetice ce provoacă demenţă timpurie, însă estimează că foarte puţini. Rezultatele acestui studiu sugerează că un stil de viaţă sănătos ar duce la reducerea incidenţei demenţei timpurii, a mai spus cercetătorul.

Organizaţia Alzheimer’s Disease International estimează că numărul persoanelor afectate de demenţă va creşte de la 35,6 milioane în 2010 la 65,7 milioane în 2030 şi la 115,4 milioane în 2050.

Recent Posts

Efectele terapeutice ale râsului. Medicamentul de care nu știai: ce boli pot fi tratate prin râs

Efectele terapeutice ale râsului. Râsul este adesea numit cel mai bun medicament, și nu este…

32 de minute ago

Horoscop 19- 25 mai. Alina Bădic: „Suntem supuși unui EXPERIMENT astral. Intrăm în rezonanță cu elemente-cheie de destin”

Alina Bădic a prezentat predicțiile astrale pentru săptămâna 19 – 25 mai 2024, pentru toate…

o oră ago

Cântatul îmbunătățește abilitățile lingvistice în creierele afectate ale pacienților cu afazie

Cântatul îmbunătățește limbajul la pacienții cu afazie. Accidentele vasculare cerebrale sunt cea mai frecventă cauză…

2 ore ago

Horoscop 20-26 mai. Avertismentul lui Mihai Voropchievici: „o săptămână grea și complicată”. Zodia care va fi trădată

Horoscop 20-26 mai 2024, cu Mihai Voropchievici. O săptămână cu schimbări inevitabile, pentru unele zodii…

2 ore ago

Cum pot fi benefice cerealele antice pentru persoanele cu diabet de tip 2

Cerealele antice, benefice pacienților cu diabet de tip 2. O nouă cercetare arată că consumul…

3 ore ago

Durerile de spate: simptome alarmante pentru ACESTE afecțiuni. Când trebuie să mergi la medic

Durerile de spate sunt printre cele mai comune probleme de sănătate întâlnite în întreaga lume,…

3 ore ago

Citeste si: