Categories: Stil de viaţă

Ce nu ai voie să faci în Postul Paștelui. E cel mai important LUCRU!

Ce NU ai voie să faci în Postul Paștelui! Lidia Fecioru și Mihai Voropchievici au vorbit în cadrul emisiunii Adevăruri Ascunse despre cel mai greu post din an. Pe durata postul este important să dăm dovadă de pioșenie, de credință și să iertăm.

În primul rând, în momentul în care ai intrat şi ai acceptat postul, condiţia esenţială pe durata postului, afară de reglementările ce mănânci şi ce mănânci, să ţinem gura mică.

În perioada asta de post e cel mai greu post, cu mai multe vicisitudini, nu sunt atâtea dezlegări la peşte. Să nu ne certăm şi să nu îi supărăm pe cei din jur. Să acceptăm pe lucruri pe care, de multe ori, nu le-am acceptat.

Să dăm dovadă de pioşenie, de credinţă. Să iertăm

A ierta şi a oferi ajutor cuiva care nu e în situaţia să se poată descurca. Legea atracţiei universale funcţionează aşa cum funcţionează: ceea ce oferim, aia primim. Oferim o vorbă bună, vom primi trei vorbe bune.

Oferim un ban sau un lucru unui nevoiaş, Dumnezeu va avea grijă când vom avea nevoie şi vom căuta să ofere acele lucruri pe care noi le-am oferit.

E interzis şi se zice să nu se consume alcool, dar e tratamentul de antivirus pe care îl folosesc şi doamnele. Îl recomandă şi medicul, dar e o treabă să bei tu băutura şi să nu te bea ea pe tine.

Totul e la alegerea fiecăruia, ce să nu facem. Dacă citim cele nouă porunci, e cam ce să nu facem.

Se spune că fericirii îi place linişte. Nu bârfi, nu fi invidios, nu şuşoti, nu te uita în curtea celulalt. Deşi, oricum o să se uite. Dar doar atât. Uitaţi-vă şi nu ziceţi nimic.

Ce NU ai voie să faci în Postul Paștelui!

Nu aş vrea să fiu un judecător. Poate că, la un moment dat, sunt cel mai păcătos om de pe pământul ăsta şi de multe ori în post e bine să ne cerem iertare.

Cel mai important lucru este acesta. Se spune aşa: a greşi poate oricine, a-şi recunoaşte greşeala o face numai cel destoinic. A-şi cere iertare o face numai cel curajos şi a reînnoi relaţiile o face numai cel puternic.

Sunt 40 de zile de post şi e timp suficient să ne cerem iertare, au spus Lidia Fecioru și Mihai Voropchievici la Antena 3.

Recent Posts

HOROSCOP. Top 4 zodii care au NOROC din naștere

Astrologia oferă perspective interesante asupra personalității și destinului nostru, modelând modul în care ne vedem…

45 de minute ago

Planta miraculoasă de lângă casă. Ce boli tratează Mâna Maicii Domnului

Mâna Maicii Domnului sau Caprifoiul, cum i se mai spune, este o plantă puternic îmiresmată…

o oră ago

Cu cât vor creşte, din nou, pensiile de la 1 ianuarie 2025. Cât va fi rata inflaţiei?

Odată cu intrarea în vigoare a Legii Pensiilor din 2024, pensionarii se așteaptă la cel…

2 ore ago

Mesaj emoţionant pentru Florin Piersic: „Este nemuritor!”

Actorul Florin Zamfirescu i-a transmis colegului său de breaslă, Florin Piersic, un mesaj emoţionant de…

2 ore ago

Horoscopul BANILOR. TREI ZODII norocoase dau lovitura în săptămâna 13-19 mai

În săptămâna 13-19 mai, multiple aspecte planetare vor influența situația financiară a zodiilor. Primul aspect notabil…

3 ore ago

Legătura dintre schimbările climatice şi bolile infecţioase

Specialiştii atrag atenţia că numărul bolilor infecţioase va creşte tot mai mult în viitor din…

3 ore ago

Citeste si: