Cel mai simplu mod prin care puteţi evita un infarct

Un temperament optimist exercită un efect protector împotriva infarctului, lucru verificat îndeosebi în cazul persoanelor cu risc crescut.

S-a demonstrat în nenumărate rânduri că atitudinile negative – stresul, depresia, anxietatea – acționează în mod nefavorabil asupra sănătății cardiovasculare. Câteva studii au abordat asocierea dintre atitudinea optimistă și riscul cardiac, cercetările punând în evidență o legătură extrem de benefică.

Desfășurate de cercetători de la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore, ele au cuprins circa 1.500 de frați și surori, urmăriți pe o perioadă lungă de timp. Au fost luați în considerație o serie de parametri, printre care vârsta, fumatul, hipertensiunea arterială, colesterolul, precum și starea de bine, optimismul, anxietatea, energia, mulțumirea de felul de trai, îngrijorările privitoare la sănătate, etc.

Rezultatele au arătat că spiritul pozitiv—viața văzută în părțile ei bune—se asociază cu o scădere cu 30% a accidentelor coronariene, reducerea fiind chiar mai mare, de 50%, la persoanele cu risc crescut. Este evident, cel puțin în cazul grupului de persoane studiat, că există o legătură. Concluzia este că o viziune prea pesimistă asupra vieții trebuie îndreptată, prin propriile forțe sau cu ajutorul terapeuților

Recent Posts

Carmen Harra, despre rețeta care a învățat-o de Dalai Lama: E cel mai bun tratament pentru cancer

Carmen Harra, despre un leac pe care l-a învățat de la Dalai Lama. Cancerul este…

9 ore ago

Fructe pe care ar trebui să le mănânci zilnic dacă ești stresat, potrivit unui medic

Fructele care combat stresul. consumul de fructe poate aduce o multitudine de beneficii pentru sănătate,…

10 ore ago

Horoscop 17 mai 2024. Scorpion, trebuie să amâni deciziile importante. Capricorn, latura ta creativă este perfect aliniată

Horoscop 17 mai 2024. Problemele domestice sunt primordiale pentru nativii din zodia Rac. Pentru cei…

10 ore ago

Retenția de apă, semnul unei boli de inimă. Cum eliminăm apa în exces

Excesul de lichide din organism poate fi cauzat de diferite motive, cum ar fi consumul…

11 ore ago

A avut dureri de cap luni întregi, a mers la spital și i-a uimit pe medici / FOTO

Durerea de cap cauzată de un vierme parazitar este extrem de rară, deoarece de obicei…

11 ore ago

Cum a reușit un medic să se vindece de o boală incurabilă pe creier

Tumoare pe creier. O tumoare pe creier este o creștere anormală a celulelor în interiorul…

12 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică