Categories: Stil de viaţă

Cele mai importante 5 lucruri pe care un om inteligent nu le-ar face niciodată. Tu la faci?

Cele mai importante 5 lucruri pe care un om inteligent nu le face. Inteligenţa este o variabilă deseori asociată cu educaţia pe care o primim în şcoală, însă specialiştii mai consideră că această valoare este direct proporţională şi cu experienţa şi capacitatea unui individ de a se adapta din mers la realităţi ale vieţii.

În accepţiunea psihologului Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept “Antrenorul Minţii”, un elev, care a înmagazinat în decursul anilor şcolari un set de cunoştinţe, dar pe care nu a avut ocazia sau chiar inspiraţia să le aplice în situaţii reale, nu va reuşi să realizeze lucruri măreţe în viaţă, ci va avea mereu mai multe întrebări decât răspunsuri. Iar dacă întrebările sunt puse, se ajunge la înțelegere.

Inteligenţa se câştigă prin experienţă, și este o variabilă care poate fi îmbunătăţită, nu este neapărat o trăsătură ereditară. În literatura de specialitate, ceea ce noi numim coeficient de inteligenţă sau – pe scurt, IQ – nu este nimic altceva decât raportarea vârstei mintale a unui individ la vârsta biologică, înmulţit cu 100. Vârsta mintală a unui copil, spre exemplu, nu poate ţine pasul cu vârsta biologică, dacă acel copil nu pune în aplicare cele învăţate”, afirmă psihologul Alexandru Pleşea.

5 lucruri pe care un om inteligent NU le face

Specialistul crede că oamenii inteligenţi sunt, de regulă, creativi, generoşi, recunoscători, umili şi atenţi, iar cei mai mulţi au ajuns la un nivel de înțelegere, nu de cunoaștere, mai ales prin prisma experiențelor și întrebărilor corect puse la un moment dat. Astfel, un om inteligent nu ar face niciodată următoarele lucruri

1. Oamenii Inteligenţi nu sunt aroganți

Nu-i vei auzi lăudându-se cu inteligența lor; şi asta pentru că sunt, de obicei, timizi când vine vorba despre asta și nu simt nevoia să strige în gura mare cât sunt ei de deștepți. Nu se laudă cu reușitele și premiile pe care le-au obținut.

2. Oamenii Inteligenţi nu uită să mulțumească

“Arată recunoștință. Oamenii Inteligenţi stiu că lumea nu se învârte în jurul lor. Ei cred în puterea bunătății și știu că faptele bune li se vor întoarce într-o bună zi”, este de părere psihologul.

“Oamenii cu înțelepciune transformă. Ei nu fug de ceva, ei transformă un lucru negativ într-unul pozitiv. Ei își asumă transformarea prin propriile lor forțe. Puterea unui om înțelept vine din înțelegere, nu din câți bani câștigă. Astfel, toți oamenii puternici vor înapoia mare parte din banii câștigați mediului social, în așa fel încât evoluția să-și urmeze cursul”, conchide psihologul Alexandru Pleşea.

3. Oamenii Inteligenţi nu se concentrează pe părțile negative

“Oamenii Inteligenți văd gândurile ca pe ceva palpabil. Dacă ai doar gânduri negative în minte, viața ta va fi la fel de negativă. Oamenii Inteligenți știu că viața este mult mai bună când înveți să-ți folosești abilitățile de a visa, de a crea, de a construi, de a te mira şi, desigur, de a iubi”, consideră specialistul.

4. Oamenii Inteligenţi nu fug de probleme

“Că vrem, că nu vrem, inevitabil, toți am avut, avem și vom avea probleme. Sunt probleme legate de muncă, de bani, de familie, de sănătate etc. Oamenii Inteligenţi dau piept cu aceste probleme și caută cele mai bune metode de rezolvare. Când cad, se ridică și merg mai departe. Au curajul să-și înfrunte temerile și să vadă în fiecare problemă șansa de a se perfecționa. Fiecare problemă devine astfel o situație de autotransformare”, crede Alexandru Pleşea.

5. Oamenii Inteligenţi nu-și pierd timpul

“Oamenii Inteligenți își dezvoltă obiceiuri productive, care îi ajută să lucreze mai repede și mai bine. Nu se lasă distrași de lucruri nesemnificative și de treburi inutile. Ei știu, de asemenea, că nu poți lucra tot timpul, creierul are nevoie de odihnă din când în când”, crede psihologul Alexandru Pleşea.

 

Recent Posts

Carmen Harra, despre rețeta care a învățat-o de Dalai Lama: E cel mai bun tratament pentru cancer

Carmen Harra, despre un leac pe care l-a învățat de la Dalai Lama. Cancerul este…

4 ore ago

Fructe pe care ar trebui să le mănânci zilnic dacă ești stresat, potrivit unui medic

Fructele care combat stresul. consumul de fructe poate aduce o multitudine de beneficii pentru sănătate,…

4 ore ago

Horoscop 17 mai 2024. Scorpion, trebuie să amâni deciziile importante. Capricorn, latura ta creativă este perfect aliniată

Horoscop 17 mai 2024. Problemele domestice sunt primordiale pentru nativii din zodia Rac. Pentru cei…

5 ore ago

Retenția de apă, semnul unei boli de inimă. Cum eliminăm apa în exces

Excesul de lichide din organism poate fi cauzat de diferite motive, cum ar fi consumul…

5 ore ago

A avut dureri de cap luni întregi, a mers la spital și i-a uimit pe medici / FOTO

Durerea de cap cauzată de un vierme parazitar este extrem de rară, deoarece de obicei…

6 ore ago

Cum a reușit un medic să se vindece de o boală incurabilă pe creier

Tumoare pe creier. O tumoare pe creier este o creștere anormală a celulelor în interiorul…

6 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra