Cele mai periculoase alimente pentru creier! Fac ravagii în organism

Alimentele pe care le consumăm se reflectă în starea de sănătate. Așa cum există alimente care potențează activitatea cerebrală, altele ne distrug neuronii dacă sunt incluse constant în meniu.

Aceste produse fac ravagii în organism și este recomandat să stăm departe de ele.

Care sunt produsele cele mai nocive pentru creier?

Creierul ”poftește” la dulce, fiindcă este unul din combustibilii săi preferați. De aceea nu vă lăsați atrași în capcana băuturilor dulci din comerț! Sunt un amestec de chimicale, zahăr și îndulcitori, o combinație nefericită pentru creier. Oferiți fructoză în schimb, adică dulcele din fructe. Optați în general pentru fructele de sezon, ideal de la producători locali. În băuturile din comerț este adăugat siropul de porumb, care are un procent ridicat de fructoză (HFCS) și de aceea este folosit masiv pentru a îndulci.  Consumate în mod exagerat, cresc riscurile de diabet de tip 2, o patologie asociată cu sindromul Alzheimer. Iar potrivit studiilor din laborator, există șanse să ducă la diminuarea funcțiilor cerebrale (memorie, învățare), să afecteze formarea conexiunilor neuronale.

Pe scurt, trebuie reținut că băuturile energizante și răcoritoare cu adaosuri de zahăr pot provoca leziuni cerebrale grave și pot deveni un factor de risc pentru demență.

Atenție la peștele consumat. Zona de proveniență și felul în care este pregătit. Există pești cu un mare risc de contaminare cu mercur, un metal greu extrem de periculos pentru organism, în cantități mari. Se elimină greu și afectează organe importante. Dintre cele mai afectate sunt ficatul, rinichii și creierul.

Peștele este astfel un produs cu două tăișuri! Deoarece speciile sănătoase reprezintă un super aliment pentru organism, cu efecte benefice notabile. De aceea, specialiștii recomandă evitarea speciilor sensibile la acumulările de mercur și anume: peștele spadă, tonul și pangasiusul.

Pangasiusului i se spune și peștele sanitar, deoarece se hrănește cu toxine, bacterii şi microorganisme, dar şi resturi de peşti morţi. Însă se găsește la prețuri mici și oamenii îl consumă.

De aceea informați-vă când cumpărați pește. Evitați achiziționarea lui din locuri neautorizate, aflați proveniența, preferați peștele proaspăt, iar când vine vorba de conserve, evitați zonele FAO periculoase: 61, 67, 71, 77, 87.

Cel mai indicat pește și hrană pentru creier este somonul, un produs care conține Omega3, acizi grași ce fac minuni pentru sănătatea creierului. Dar și în cazul somonului, se verifică atent proveniența. Cel mai bine este să căutați în piețele de pește, să căutați magazinele specifice, să vorbiți cu vânzătorul, să aflați tot ce se poate pentru a fi siguri că veți cumpăra un produs de calitate, cu beneficii pentru organism.

Recent Posts

Carmen Harra, despre rețeta care a învățat-o de Dalai Lama: E cel mai bun tratament pentru cancer

Carmen Harra, despre un leac pe care l-a învățat de la Dalai Lama. Cancerul este…

8 ore ago

Fructe pe care ar trebui să le mănânci zilnic dacă ești stresat, potrivit unui medic

Fructele care combat stresul. consumul de fructe poate aduce o multitudine de beneficii pentru sănătate,…

9 ore ago

Horoscop 17 mai 2024. Scorpion, trebuie să amâni deciziile importante. Capricorn, latura ta creativă este perfect aliniată

Horoscop 17 mai 2024. Problemele domestice sunt primordiale pentru nativii din zodia Rac. Pentru cei…

9 ore ago

Retenția de apă, semnul unei boli de inimă. Cum eliminăm apa în exces

Excesul de lichide din organism poate fi cauzat de diferite motive, cum ar fi consumul…

10 ore ago

A avut dureri de cap luni întregi, a mers la spital și i-a uimit pe medici / FOTO

Durerea de cap cauzată de un vierme parazitar este extrem de rară, deoarece de obicei…

10 ore ago

Cum a reușit un medic să se vindece de o boală incurabilă pe creier

Tumoare pe creier. O tumoare pe creier este o creștere anormală a celulelor în interiorul…

11 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică