Cele mai toxice plante. Grad mare de risc: Sunt suficiente doar câteva grame pentru a ucide un om

Cele mai toxice plante. Grad mare de risc: Sunt suficiente doar câteva grame pentru a ucide un om. Pe lista celor mai toxice plante din România figurează, printre altele, omagul, dediţelul, măselariţa, cucuta sau lăcrămioara.

Omagul (Aconitum napellus)

Este una dintre cele mai toxice plante din România, care pot ucide un om chiar dacă sunt ingerate în cantităţi mici, de ordinul gramelor. Principalul alcaloid din această plantă este aconitina.
Aceasta e o toxină destul de periculoasă care poate provoca prin ingestie tulburări gastro-intestinale grave, încetineşte ritmul cardiac şi poate duce chiar la moarte.
Omagul este una dintre cele mai otrăvitoare plante care cresc în Europa Centrală şi de Est, iar la noi este ocrotită prin lege.
Culmea este că din frunzele plantei se pot obţine o serie de remedii naturiste pentru afecţiuni respiratorii, reumatism, dureri musculare.

Plante toxice care pot ucide un om chiar dacă sunt ingerate în cantităţi mici

Dediţelul (Pulsatilla pratensis)

Tulpina subterană este masivă, tulpina aeriană este mică, dediţelul creşte prin fâneţe, pârloage, terenuri virane, în locuri însorite şi puţin umblate. Dediţelul creşte prin fâneţe, pârloage, terenuri virane, în general în locuri însorite şi puţin umblate.
Pentru utilizare medicinală se recoltează planta întreagă, inclusiv rizomul.

Măselariţa (Hyoscyamus niger)

Este o plantă halucinogenă.  Era folosită foarte des de către vrăjitoare pentru a prepara licori ce generau halucinaţii. De asemenea, regele Danemarcei a fost omorât cu sevă de măselariţă turnată în ureche în timp ce dormea.

Este o plantă toxică, ce face parte din familia Solanaceae. Toxicitatea acesteia este cauzată cele două atropine: hioscină şi hioscinamină. În cantităţi foarte mici are proprietăţi anestezice, antispasmodice, sedative şi antinevralgice, însă nu trebuie folosită în viaţa de zi cu zi, deoarece şi aşa prezintă un mare grad de risc.

Cucuta (Conium maculatum)

Cucuta este o specie toxică ce se întâlneşte în toate regiunile din România. Toate părţile ce alcătuiesc cucuta sunt toxice şi pot provoca decesul celui care le consumă.

Frunzele sunt păroase, tijele sun tubulare, iar florile sunt de dimensiuni mici, grupate şi au culoare albă. Fructele plantei sunt diachene, ovale, de culoare maronie. Mirosul cucutei este neplăcut, semănând cu urina de rozătoare.

Culmea, pare să aibă proprietăţi medicinale (dar numai în stare uscată şi folosită de specialişti). Conţine alcaloizi piperidinici toxici, uleiuri esentiale, acizi organici, flavonoizi, cumarine, glucide, oline, alcaloizi, furancocumarine. Planta trebuie culeasă şi manevrată cu atenţie, întrucât neuscată este foarte toxică, consumul in aceasta stare ducând la paralizia centrilor nervoşi şi moarte. Literatura de specialitate menţionează că doar trei grame de sevă de cucută pot provoca, prin ingerare, moartea unui om.

Lăcrămioara (Convallaria majalis)

Ddenumită popular mărgăritar, clopoţel sau iarba Sfântului Gheorghe, este planta naţională a statului Finlanda, iar la noi creşte în flora spontană, dar şi în grădini, fiind preferată pentru mirosul foarte plăcut al florilor.

Se zice că un pahar cu apă în care s-au înmuiat câteva fire de lăcrămioară este suficient pentru a provoca moartea celui care-l bea, însă specialiştii în toxicologie au altă opinie: ar fi nevoie de circa 10 grame de sevă.

Leandrul roz (Oleander)

Este de asemenea o plantă destul de toxică. Este de origine mediteraneeană, dar s-a aclimatizat şi la noi, fiind întâlnită des şi ca plantă de apartament. Creşte pe la 2,5 metri înălţime, având flori foarte frumoase.

Otrăvitorul leandru roz

Se estimează ca 100 de grame din frunzele ei sunt suficiente pentru a ucide un animal de talie mare (vacă, bou, cal). Este foarte periculoasă pentru om, deoarece o cantitate de câteva grame (câteva frunze mestecate) poate avea ca efect oprirea inimii. De altfel, planta este folosită la fabricarea unor medicamente pentru amelioararea bolilor cardiace.

Alte plante toxice întâlnite în România: Spânzul oriental – este o plantă care la contactul cu pielea poate provoca dermatite. Joianul, o plantă toxică a cărui rădăcină poate ucide un om în mai puţin de două ore (ingerarea unei bucăţi de mărimea unei alune). Salcâmul galben – este otrăvitor deoarece conţine un alcaloid numit Cytisine prezent pe toată suprafaţa plantei. Înghiţirea seminţelor sale este mortală, potrivit Adevărul.

Recent Posts

„Alimentul zeilor” cu mult calciu și magneziu care protejează intestinele și dublează performanța fizică

În încercarea de a obține rezultate pe cântar, mulți oameni se îndepărtează de dulciuri și…

17 minute ago

Câte puncte vei primi pentru fiecare an de cotizare din anul 2027

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a lansat în Monitorul Oficial patru documente: sunt modelele…

47 de minute ago

Întâlnirea misterioasă de la Vatican pentru semnarea „unui nou pact mondial” și „un nou cod uman”

Papa Francisc a convocat la Roma circa treizeci de laureați ai premiului Nobel, precum și…

o oră ago

Patru zodii norocoase pe final de Mai. Fac bani din orice

În ultima lună a primăverii este bine să ai grijă de treburile familiale, însă la…

2 ore ago

Locul unic din România unde se spune că apa sărată ar vindeca toate afecțiunile. Apele au calități care echivalează cu sarea din Himalaya!

Indiferent că vorbim de munți sau de litoral, România se poate lăuda cu destinații feerice…

2 ore ago

Lista bolilor pentru care medicul de familie acordă direct 7 zile de concediu medical

Medicul de familie are posibilitatea să ofere un certificat de concediu medical pentru 7 zile…

3 ore ago

Citeste si: