Cercetătorii au descoperit un posibil remediu pentru vitiligo

Vitiligo se caracterizează printr-o depigmentare totală a pielii care conduce la formarea unor plăci albe, destul de dizgraţioase, în principal pe faţă, gât, mâini, picioare sau la nivelul articulaţiilor. Absenţa melaminei, pigmentul responsabil cu bronzarea, face ca pielea din zonele afectate să nu mai fie deloc protejată împotriva razelor ultraviolete. Pentru a evita apariţia unui cancer de piele, bolnavii sunt sfătuiţi să evite în permanentă soarele, în special pe timpul verii.

La scară mondială, vitiligo, a cărui origine ar putea fi genetică (circa 10 gene sunt implicate) sau generată de un stres violent, afectează în medie 5 persoane dintr-o mie, indiferent de sex sau de culoarea pielii. În mod fals acuzat de anumite tabloide britanice că “şi-a albit” pielea pentru a scapă de culoarea neagră naturală a epidermei sale, cântăreţul american Michael Jackson suferea încă din copilărie de vitiligo. Singurele puncte “pozitive” ale acestei boli: maladia nu este nici dureroasă, nici contagioasă.

Într-un studiu publicat în revista Science Translational Medicine, cercetătorii de la Institutul de Oncologie afiliat Universităţii Loyola din Chicago au prezentat efectul spectaculos pe care l-a avut o proteină modificată genetic asupra şoarecilor atinşi de vitiligo.

Denumită HSP70i, această proteină formată dintr-un lanţ de 641 acizi aminaţi joacă un rol-cheie în declanşarea reacţiei autoimunitare care distruge melanocitele (celule producătoare de melanină) şi declanşează vitiligo.

Medicii americani, coordonaţi de Caroline Le Pool, au injectat şoarecilor suferind de această boală o formă mutantă a proteinei HSP70i căreia i-au schimbat în prealabil un acid aminat.

Rezultatul a fost spectaculos: proteină mutantă a înlocuit proteină normală şi a inversat reacţia autoimunitară aflată la originea bolii vitiligo. Pielea presărată cu pete albe a şoarecilor a redevenit neagră. “Şoarecii par normali”, a declarat Caroline Le Pool. În plus, testele realizate pe eşantioane de piele umană au arătat efecte similare.

Desigur, de la şoareci la oameni este un pas destul de mare, însă autorii studiului caută deja o finanţare pentru proiectul lor şi o autorizaţie pentru a putea să realizeze teste clinice pe pacienţi umani, în timp ce Universitatea Loyola a depus deja actele pentru obţinerea unui brevet.

În prezent, cremele pe baza de steroizi şi chirurgia (grefă autologă de piele sănătoasă) au o eficientă limitată, generând importante efecte secundare şi sunt costisitoare, în special în ceea ce priveşte grefele. Punerea la punct a unui tratament pe termen lung, eficient şi bine tolerat, ar reprezenta o mare uşurare pentru bolnavi. În Franţa, o ţară în care incidenţa bolii este mai mare decât media mondială – între 1% şi 2% din populaţie – aproximativ 1 milion de persoane suferă de vitiligo.

Recent Posts

Planta miraculoasă de lângă casă. Ce boli tratează Mâna Maicii Domnului

Mâna Maicii Domnului sau Caprifoiul, cum i se mai spune, este o plantă puternic îmiresmată…

7 minute ago

Cu cât vor creşte, din nou, pensiile de la 1 ianuarie 2025. Cât va fi rata inflaţiei?

Odată cu intrarea în vigoare a Legii Pensiilor din 2024, pensionarii se așteaptă la cel…

36 de minute ago

Mesaj emoţionant pentru Florin Piersic: „Este nemuritor!”

Actorul Florin Zamfirescu i-a transmis colegului său de breaslă, Florin Piersic, un mesaj emoţionant de…

o oră ago

Horoscopul BANILOR. TREI ZODII norocoase dau lovitura în săptămâna 13-19 mai

În săptămâna 13-19 mai, multiple aspecte planetare vor influența situația financiară a zodiilor. Primul aspect notabil…

2 ore ago

Legătura dintre schimbările climatice şi bolile infecţioase

Specialiştii atrag atenţia că numărul bolilor infecţioase va creşte tot mai mult în viitor din…

2 ore ago

Accident cu victime multiple pe Podul Basarab din Capitală

UPDATE. Cele șapte victime au fost transportate unitățile de primiri urgențe ale spitalelor din apropiere,…

3 ore ago

Citeste si: