Categories: Stil de viaţă

Cine este mai rezistent la durere: femeia sau bărbatul?

Dacă stăm să ne gândim că femeile sunt cele care aduc pe lume copii am tinde să credem că ele tolerează mai bine durerea. Dar ce spun oamenii de știință?

Unul dintre elementele care stau la baza conflictului dintre sexe este puterea fizică și, implicit gradul de rezistență la durere. Studiile arată însă că femeile sunt mai predispuse în a dezvolta afecțiuni dureroase precum migrenele, fibromalgia sau sindromul colonului iritabil și chiar durere cronică după nașterea unui copil.

Bărbații nu recunosc că îi doare

Chiar și așa, asta nu înseamnă că reprezentantele sexului frumos suportă mai bine durerea. Cercetătorii Universității Stanford, spre exemplu, au stabilit că atunci când ambele sexe suferă de aceeași boală, fie că este vorba despre artrită, sinuzită ori probleme cu spatele, femeile se plâng mai mult decât partenerii lor de sex masculin.

Studiul a fost publicat în Jurnalul de Durere și se bazează pe datele obținute de la 11.000 de pacienți, în contextul în care în toată lumea a izbucnit o adevărată epidemie de durere cronică și este nevoie medicație diferențiată în funcție de sex.

Specialiștii i-au rugat pe cei intervievați să descrie durerea folosind note de la 0 la 10, adică de la normalitate la dureri de nesuportat. La durerile de spate, femeile au raportat un scor de 6,03, iar bărbații 5,53, în timp ce la durerile de articulații, scorul a fost de 6 la 4,93. Per total însă, femeile au simțit dureri cu până la 20% mai mari, în special în hipertensiune, diabet și luxații. Pe de altă parte, cele două tabere răspund diferit la anestezie și analgezice.

Recent Posts

Carmen Harra, despre rețeta care a învățat-o de Dalai Lama: E cel mai bun tratament pentru cancer

Carmen Harra, despre un leac pe care l-a învățat de la Dalai Lama. Cancerul este…

9 ore ago

Fructe pe care ar trebui să le mănânci zilnic dacă ești stresat, potrivit unui medic

Fructele care combat stresul. consumul de fructe poate aduce o multitudine de beneficii pentru sănătate,…

10 ore ago

Horoscop 17 mai 2024. Scorpion, trebuie să amâni deciziile importante. Capricorn, latura ta creativă este perfect aliniată

Horoscop 17 mai 2024. Problemele domestice sunt primordiale pentru nativii din zodia Rac. Pentru cei…

10 ore ago

Retenția de apă, semnul unei boli de inimă. Cum eliminăm apa în exces

Excesul de lichide din organism poate fi cauzat de diferite motive, cum ar fi consumul…

11 ore ago

A avut dureri de cap luni întregi, a mers la spital și i-a uimit pe medici / FOTO

Durerea de cap cauzată de un vierme parazitar este extrem de rară, deoarece de obicei…

11 ore ago

Cum a reușit un medic să se vindece de o boală incurabilă pe creier

Tumoare pe creier. O tumoare pe creier este o creștere anormală a celulelor în interiorul…

12 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Rinită alergică

  • DICTIONAR MEDICAL

Pelagra