Din cuprinsul articolului
Ciroza hepatică este o boală care poate fi fatală și care apare atunci când în țesutul hepatic se dezvoltă fibroza. Țesutul fibrotic înlocuiește țesutul hepatic sănătos și îl împiedică să funcționeze normal. Ciroza apare după mulți ani de inflamare a țesutului hepatic.
Datele statistice arată că la populația cu vârste cuprinse între 45 și 65 de ani, ciroza este a treia cauză de mortalitate în țările industrializate, după bolile cardiovasculare și cancer.
Ciroza hepatică poate avea o mulțime de cauze. Sunt și persoane care au această boală, fără o cauză anume, în acest caz afecțiunea fiind numită ciroză criptogenică.
Printre cauzele cirozei regăsim: infecții, toxine multe, obstrucție biliară și tulburări vasculare. Însă cea mai frecventă cauză a bolii este ca urmare a consumului excesiv de băuturi alcoolice pentru o lungă perioadă de timp. De asemenea și infecția cu virusurile hepatice B și C. Ciroza hepatică secundară infecției cu virusuri hepatice apare la aproximativ 40% dintre persoanele care suferă de de hepatită cronică de cauză virală.
Ciroza se instalează lent, putând să apară și la mai mult de 20 de ani după declanșarea hepatitei. Însă atunci când un bolnav cu hepatită cronică virală consumă băuturi alcoolice în cantități mari, boala se instalează mult mai repede, avertizează medicii.
De regulă, ciroza hepatică nu prezintă simptome decât atunci când boala devine severă. Bolnavul se simte în permanență obosit, nu are pofta de mâncare, scade în greutate, pielea capătă culoarea galbenă. Mai mult, pot să apară umflarea picioarelor – edeme, lichid acumulat în abdomen – ascită, mâncărimea pielii, sângerări nazale, vânătăi cauzate de traumatisme minore, dureri abdominale, infecții frecvente.
La nivelul tractului digestiv apar dilatații venoase care pot sângera, această hemoragie determină destul de des decesul persoanelor cu ciroză. Splina crește în volum și în interiorul acestui organ vor fi distruse un număr mare de celule ale sângelui. În ani, rinichii sunt și ei afectați, uneori se ajunge la insuficiență renală. În plus, la nivelul ficatului cirotic se poate dezvolta cancerul hepatic.
Carmen Harra, despre un leac pe care l-a învățat de la Dalai Lama. Cancerul este…
Fructele care combat stresul. consumul de fructe poate aduce o multitudine de beneficii pentru sănătate,…
Horoscop 17 mai 2024. Problemele domestice sunt primordiale pentru nativii din zodia Rac. Pentru cei…
Excesul de lichide din organism poate fi cauzat de diferite motive, cum ar fi consumul…
Durerea de cap cauzată de un vierme parazitar este extrem de rară, deoarece de obicei…
Tumoare pe creier. O tumoare pe creier este o creștere anormală a celulelor în interiorul…