Categories: Ştiri sănătate

CNAS îndeamnă medicii să lucreze offline. Reţeaua informatică, nefuncţională

Furnizorii în contract cu casele de asigurări de sănătate pot înregistra serviciile acordate şi în modul off-line, a anunţat miercuri Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în contextul în care în ultimele zile Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) a înregistrat unele disfuncţionalităţi, acestea nefiind rezolvate încă.

Potrivit unui comunicat remis presei, disfuncţionalităţile platformei informatice nu au fost rezolvate în totalitate, astfel că şi miercuri există situaţii în care la accesarea platformei de către furnizori se mai înregistrează erori de conectare.

„Ne cerem scuze pacienţilor şi furnizorilor pentru problemele întâmpinate în accesarea sistemului informatic al asigurărilor de sănătate. Vom întreprinde toate demersurile necesare pentru rezolvarea acestei situaţii. Din păcate, cu toate eforturile depuse de echipa CNAS, astfel de probleme mai pot apărea până la retehnologizarea şi redimensionarea sistemului”, a declarat Adela Cojan, preşedintele CNAS, citată în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, sistemul informatic al asigurărilor sociale de sănătate este subdimensionat şi construit pe tehnologii şi echipamente învechite.

CNAS aminteşte că a iniţiat un proiect pentru redimensionarea şi retehnologizarea sistemului informatic, care va fi realizat cu fonduri din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

„Până la implementarea proiectelor de redimensionare şi retehnologizare a întregii platforme informatice, sistemul de stocare şi prelucrare a datelor va fi extins astfel încât să putem îmbunătăţi timpii operaţionali”, se arată în comunicat.

CNAS recomandă furnizorilor de servicii medicale ca, în conformitate cu prevederile legale, până la remedierea disfuncţionalităţilor să înregistreze serviciile prestate în modul off-line.

Totodată, CNAS menţionează că urmează ca prin Ordin al Preşedintelui CNAS să fie stabilită procedura de raportare în PIAS a serviciilor acordate off-line în această perioadă, a celor acordate off-line anterior producerii disfuncţionalităţii, care aveau termen de raportare în această perioadă, precum şi a serviciilor acordate off-line în luna iunie 2023 care nu au putut fi raportate în termenul legal de 72 de ore, potrivit Agerpres.

Recent Posts

Care e suma maximă cu care poate crește pensia la recalculare

Cu cât poate crește pensia la recalculare? Va fi realizată o recalculare integrală a pensiilor,…

10 minute ago

Alertă alimentară! Produs alimentar popular, retras de pe rafturile magazinelor din întreaga țară pentru că are pesticide

Un produs alimentar popular a fost retras de pe rafturile magazinelor care aparțin lanțului Mega…

39 de minute ago

Alimentul minune recomandat de dr. Vlad Ciurea pentru femeile de peste 50 de ani. „Nu se acumulează în organism!”

Alimentul minune recomandat de dr. Vlad Ciurea. Neurochirurgul Vlad Ciurea, recunoscut pentru cariera sa excepțională…

o oră ago

Horoscop 14 mai. Oportunități neașteptate pentru Berbeci. Leii ar trebui să facă un pas în spate

Horoscop 14 mai. Este o zi excelentă pentru Vărsători, care au relații minunate cu toți…

2 ore ago

Cercetătorii au descoperit de ce fumătorii iau rapid în greutate atunci când se lasă de fumat

Fumătorii care intenționează să renunțe sunt adesea îngrijorați de creșterea în greutate care vine la…

2 ore ago

Ce trebuie să știi înainte de o mamografie. Un radiolog explică cum să te pregătești cel mai bine

Ce să știi despre mamografie. De ce este important să faci o mamografie de rutină…

3 ore ago

Citeste si: